Biletul de avion costa 1200 de euro daca il iei cam cu 3 luni inainte. Zbori cu totul cam 19 ore, ajungi, te sui in taxi si inca o ora pina in oras. Faci un dus, despachetezi, inca 1 ora. Taxi iar si inca 22 de minute pina la intrare, e lume multa, rochii de seara si costume tepene, paiete si pantofi cu toc, ventilatoare mari sa spulbere transpiratia si sa revigoreze dansatorii, par alb pieptanat pe spate ca o panza de velier, vant din pupa cind intra pe ringul de dans, pasi mici si accidente grave cind dupa o volta in picior ti se infige tocul de 10 centimetri al unei dansatoare japoneze incepatoare. La masa vine Juan, cardiolog, nesigur, nesigur desigur doar cind e pe ringul de dans, nesigur cu femeile, un pic nefericit. Opereaza pe inimi dar nu stie sa si-o faca pe a lui bine. Are mustata si vorbeste mult, se asigura ca l-ai vazut si ai apreciat cit de bine danseaza, bea apa si-si umezeste des buzele.

Apoi un domn bronzat, nu retin numele, e din Pakistan, nu e bronzat. Si el iubeste tangoul si alearga sa se lipeasca de o coreanca de varsta incerta, rujata manos. Rujul poate fi improspatat la toaleta unde poti sa iti inchiriezi rochii de seara, pantofi de tango, rimmel si strampi. Femeile beau sampanie, vinul rosu te moleseste si pateaza dintii. Juju are cercei cu pene si e surescitata, cind danseaza inchide ochii si chiar si Buenos Airesul dispare. Incerc si eu, inchid ochii, e 3 dimineata, la Bucuresti e 8. Care Bucuresti? De aici nu se vede. Poate pentru ca am ochii inchisi. Ii deschid, miroase a ferigi si iasomie si deasupra cladirii baroce a Congresului stralucesc 2 luni, una alba si una albastra, asta da branding aneto. Welcome to Jurassic Park.

Bucurestiul nu se vede de aici. Nici nu se aude. Bucurestiul nu exista. Pe balcon 2 papagali verzi fac circ, poate se cearta, poate vorbesc in contradictoriu, poate unul e surd si celalalt trebuie sa urle la el ca sa se faca inteles. Si eu am probleme cu auzul, atunci cind nu-mi place ce mi se spune prefer sa ma fac ca nu am auzit. De pilda nu am auzit nimic din ce mi-a spus terapeutul meu, nici bodoganelile familiei, nici reprosurile iubitului.Terapeutul zice-asta am auzit- ca e o boala care se cheama “lipsa simtului realitatii”. Habar nu are ce vorbeste imi spun in timp ce privesc melancolica unduirea lunga a gatului de plesiosaur care iese din lacul plin de hidrobiciclete. Welcome to Jurassic Park. Nici urma de dinozauri pitici de Bucuresti. V-am spus, Bucurestiul nu exista. Ati putea sa va imaginati si voi ceva mai frumos.