Tag Archives: adrian nastase

plecam cu trenul la sibiu, distanta de 282 de kilometri zice infoturism.ro, cat facem pina acolo?, patru ore juma?, cinci ore juma ca trenu-i batran, astmatic si face pauze lungi si dese, i-o fi zicand lui rapid dar… ce?, cica nu-i mai zice rapid, acum se cheama intercity, nicio referire la viteza, canci glume pe seama ei; cersetorul de la casa de bilete e prins in chihlimbarul slinului de gara, un hiperboreean isi va face in viitor o brosa cu cersetor, cum am eu una cu un tzantzar impietrit in rasina primordiala; cersetorul vrea o suma specifica-5 lei, nevoi personale, nedeclarate, i-am da dar andreea ne-a cerut chitanta si cersetorul nu are-exact azi-facturierul la el.

codin si kiki intra sa cumpere reviste, reviste si ceva dulce, poate un kinder delice, reviste, ceva dulce si ceva de baut, uite coca cola d-asta mica si dragalasa, la cartus, special gandita pentru viitoarea arestare a lui nastase: fostul prim ministru s-a impuscat in gusa cu o cutie de coca-cola, adrian nastase are glicemia crescuta dar e in afara oricarui pericol; avem playboy si kinder delice si skittles si coca cola dum-dum, “daca luati inca o cola castigati automat un rucsac sau un fluier” zice casierita, eu cind vreau sa fluier..rucsac, razuim si castigam un fluier, de metal, de arbitru, de ceferist, de militian, pai si acum ce facem? trebuie sa introducem un program, fiecare dintre noi poate sa-l foloseasca saptaminal cite 1,75 zile, adica 42 de ore, hai c-am rezolvat-o si pe asta, la drum.

vagonul de clasa I e ocupat de un stol de navetisti din ploiesti, freze-ciocan, sepci de piele, anul este ’87, toti vorbesc la telefon, cemaifaci-uiteacummamurcatintren-blablablabla, o ora umpluta cu nimic, traiasca cosmote si milionul de minute gratuite, usa electrica dinspre toaleta se revolta: “auuuuu, m-a prins” striga o doamna contabil, apasa-impinge, usa nu cedeaza, lupta corp la corp se prelungeste, butonul verde nu raspunde la comenzi, intervine un domn cu sapca de piele, trage de maneta, nimic, impinge contabila de geanta, scartzaieli si gemete, hai liberare. in asteptarea viitoarei victime, usa se trage vicleana spre perete.

“unde-i avrigu?” ne-ntreaba filozofic un betiv batran cu blugi prespalati, unde-i avrigu de alta data?, “nu, unde-i avrigu?” insista cetateanul cu halena albastra si aura violet, avrigul ar trebui sa fie linga sibiu, daca nu si-o fi luat si dinsul campii, noi suntem la sinaia, sa mai tot fie timp sa cunoasteti in gat caldura a patru sticle de lichior tanita, “da’ va rog sa ma anuntati cind vine avrigu”, s-a facut maestre, colegu de tren se adanceste in consum, usa reteaza o familie pe din doua, fiica e pe hol, mana cu bagajele si mama sunt inauntru, butonul verde e lovit cu pumni, se dau indicatii, se lanseaza strategii, “fii atenta mama, trage tare acum de maneta si eu imping inspre perete”, sfortari, vene umflate, usa nu se clinteste, daca un rahat de instalatie electrica ne face asta, ganditi-va ce ne-o luam cind masinile din terminator se ridica impotriva omenirii. sper sa nu fiu atunci in trenul de sibiu.

“unde e avrigul?”, betivul ne testeaza vigilenta, tot acolo prietene, intr-o ora juma ai ajuns, trenul se taraste istovit printre dealurile codlei, nu merge cu mai mult de 20 la ora, ma doare fundu, ma doare spatele, ma doare stomacu, ma doare ochiu, e noapte si nasii-sunt doi, se cuibaresc in fotoliile raioase si fiecare incepe sa trancane la telefon.

unde suntem? niciun indicator, nicio placuta, nicio semnalizare, bezna, un bec chior, o halta trista, betivul salta peste linii. avrig deci, avrig 1987. oare cati ani mai facem pina in sibiu?

care-i cartea copilariei tale?

April 2, 2013

cartea de marti

4 Comments

nasa anca e faraon, are o piramida mare la dumbravita barsei, in buza lacului, unde aduna carti, caini, foita de aur pentru icoanele pictate pe sticla, scoici de rau pentru pavoazat peretii baii, la pianul din sufrageria cu mobila chippendale de care se scarpina cainii de stana adusi in casa, nu mai canta nimeni, nasul costel a murit anul trecut, era profesor de muzica iar anca a fost profesoara de romana, omul care mi-a pus in mana cartea copilariei: papillon, real adventure novel scrisa de musiu henri charrier.

in anii ’30, autorul este gasit vinovat de crima si condamnat la munca silnica in guyana franceza, doamne dumnezeule unde o mai fi si asta?, degete alergand peste munti si mari pe atlas, uite aici, linga surinam-guyana olandeza de unde a venit tata lu gullit, domnu scriitor trece prin chinuri groaznice in ocna dar-ca adrian nastase-nu-si pierde increderea in viata, incearca sa evadeze, ii iese, e recapturat, iar evadeaza, apar povesti cu pirati, bancheri, indieni guajira, chinezi si nisipuri miscatoare.

filmul cu Steve McQueen si Dustin Hoffman nu face dreptate cartii care a rupt in anii ’70 si m-a impins, peste aproape 40 de ani, sa calc in satele indienilor cautatori de perle de la frontiera columbiei cu venezuela si sa strang mana baietelului- acum un tataie ziarist la bbc-secretarului literar al lui charrier din caracas.

Daca as avea un copil de 10 ani, 10-12 ani, l-as tine departe de tampeniile cu vrajitori miopi francizate si holiudizate, ia mihutz si citeste aventura pura, ma rog, 75% pura, sau 10% cum zic ultimele cercetari asupra veridicitatii cartii, ce conteaza daca i s-a intamplat totul lui nea henri sau colegilor lui ocnasi? e o carte care te invata sa nu renunti, sa nu te-ncrezi in sistem, sa observi, sa perseverezi, rabdare si geografie. si mai presus de orice sa identifici parnaia, capcana, cursa pe care ti-a intins-o societatea: obedienta si conformism.

n-am mai vazut-o prin librarii, ca na, nu prea multi s-au prins ca Papillon e carte de self-help, carte de aventuri si carte de geografie, asa ca n-au mai editat-o, dar pot s-o procur de la nasa-mea, o scot de sub un fund de ciobanesc mioritic, o curat, o trag la xerox si v-o trimit prin posta. asta daca n-aveti kindle si abonament la amazon.

salariu de director la posta pentru chelneru de la cel mai meserias hotel din lume

March 8, 2013

dutevino

1 Comment

tony zice ca daca vrei sa bei ceaiu la peninsula trebuie sa faci rezervare cu o luna inainte, tony-tony-tony, cum le stii tu pe toate mai ceva ca adrian nastase din celula sa, n-am rezervare si n-am nimic de pierdut daca incerc, imi iau inima-n dinti si, picurand sange pe covoras, imi fac vant printre usile deschise de doi indieni de 2 metri, de-a dreapta un covor persan modest, mai micutz decat ce are gigi la el in drawing room, in stanga un alt covor persan, parca putin mai mare dar clar mai mic decat cel din sufrageria baciului becalian, mese-mese-mese, soapte si clinchet de vesela, argint pe portelan, clinc, chelneri gomosi si tacticosi oferindu-ti meniul ca pe sfanta scriptura, luati de va luminati!!

astept sa primesc masa, in fatza o familie de americani se-nsira la marginea covorului, n-au nici ei rezervare, nici englezoii din spate, chelnerul are un vacheron constantin la mana cit luna de pe cer, o fi fals, o fi luat de la pachistanezii de la colt sau e pe bune? cat castiga un chelner de la peninsula tinind cont ca hotelul e de 6 stele si un ecler e 17 euro? o zana aduce cappuccinoul, dinsa are la mana un omega cu nestemate, isi permite din salariu? nu cred sau cine stie ca oricum nu cred ca oamenii lasa bacsis aici, ca bogatanii, se stie, e zgarciti, nu-s toti generosi ca gigi-da stiu, ma obsedeaza oieru dupa ce am citit un articol in the guardian despre mnealui si razboiul cu abramovich pe valoarea hainutelor din garderoba.

si oricum pe aici nu-s bogatani, in orice caz nu la ora ceaiului, de-a stanga si dreapta sunt numai inchipuiti, ca mine: o pereche de pensionari australieni, profesorasi in adelaide pe undeva, blugi si pantofi sport si palarioara de turist impinsa pe ceafa, o masa cu rusi ingrasati pentru taiere, geci himalaya, nike fosforescenti in picioare, nu par sa fie niste spendari de succes, japonezi chitrosi la dreapta, fac poze la candelabre si si-au comandat cel mai ieftin ceai.

la toaleta la peninsula miroase dumnezeiesc, e baia lui dumnezeu unde ii place lui sa stea pe tron si sa citeasca cite 5 ore duminica, azi e vineri, dumnezeu nu-i la baie sau o fi la barbati caci la femei sunt eu singura si ma spal pe maini cu o spuma de violete cind o mana imi intinde un servet, o asiatica in varsta, imbracata in costum de camerista, sort alb peste sarafan negru peste camasa alba, zambeste in spatele ochelarilor cu rama de baga neagra, la mana este un rolex, ma uit atent, pare pe bune.

incet-incet-tiptil, creierul meu incepe sa inteleaga ce inseamna sa fii cel mai bun hotel din lume, nu pentru ca m-a rupt prajiturica sau m-a dat pe spate candelabrul sau m-a spart pianul manuit live de un domn in frac sau m-a indoit meniul asternut cu litere aurite sau m-a terminat gentiletea cu care a fost turnata apa in paharul de cristal.

cind chelnerul masoara timpu cu ceva care costa cit un apartament de 3 camere in brasov, cind doamna care spala bude isi trage manusile de cauciuc peste un logan, te gandesti ca domnii de la peninsula care ii platesc cit ii platesc, stiu sa le pretuiasca serviciile si ca daca castiga 8000 pe luna, mai ceva ca directorul de la posta, probabil ca atata merita si ca tocmai ai fost subiectul celui mai scump serviciu din lume.

cel mai voios popor din lume si gluma de craciun

January 5, 2013

dutevino

Leave a comment

clopotele canta pe 7 voci, poporul doarme, rapus de masa de craciun, e 11 dimineata si nu-i tipenie pe strada, pana si negrii care te-mbiau in ajun cu charlie sau hasis la fiecare colt de strada fac nani in pijamalele cu reni primite de la sefu, in semn de pretuire ca si-au depast cota, 90% din carciumi au pe geam un a4 care te anunta ca au tras obloanele din 21 pana pe 7 ianuarie, pai si eu turistul venit sa va dau bani sa va chivernisiti? matale plimba-te si intra la salon de the. ce?

salon de the, tineti minte dragi cititori, este salvarea, pilula de a doua zi si aspirina saracului, este locul in care, cu ochii carpiti si stomacul strans intri si te-mpleticesti in fatza vitrinei cu prajiturele mai delicat construite decat manichiura lui adrian nastase, sandvisute mai gingase decat atingerea justitiei cind esti dan voiculescu, stanga-dreapta-stanga-dreapta, capu-ti zboara dintr-o parte in alta nestiind ce sa alegi, o sa crapi de foame ca magarul lui buridan: iau pretzalasul asta cu foie gras dar si tartina asta cu crema de peste si ou in aspic, merge perfect linga o tarta cu fructe si un croissant casant stropit cu zahar pudra, si puneti si un cappuccino, salonul duduie, normal, nimic nu-i deschis pe o raza de 1 kilometru patrat, unde-i poporu? acasa, cu ochiu-n junkul de pe televizor sau la chalet. in debandada retragerii din calea sarbatorilor, fugarii au lasat pe strada ghiozdane si fulare, uite un sal si o pereche de adidasi, curat saigon la intrarea armatei vietnamului de nord.

yurtele cu fondue din oras sunt luminate dar inchise, niste magrebieni invart un joint sarbatoresc cu ochii-n jocul de sah al mosnegilor din parcul de la opera, pe linga terasa unde ma-ncalzesc c-un pastis in gat si-o paturica la sale trece o masina roz cu numar de ucraina, o data, de doua ori, ambaleaza, scartaie din roti, paraie din sasiu, genevezul rade, turistul rade, ucrainianul face inca un triplu axel si dispare inspre biserica ruseasca din vale, pina si jet d’eau, spritzul de apa de 140 de metri inaltime, e plecat la rude de sarbatori asa ca nici vorba sa te improaste in ziua de craciun.

e 6 seara, deci unde maninc?

dau cu banu si intre arabesc si indian castiga thailandezul, o fata cu ochi oblici, capul gros, par galben si gingia pe afara arunca un “meli clismas” vesel, desigur e chinezoaica, nici urma de thailandez in bucatarie, da’ cui ii trebuie unul atata timp cit supa iese iute si n-o sfeclesc la reteta crevetilor cu nuca de cocos? fata ma place, nu se da dusa de la masa, “de unde esti?”, de pe linga taiwan, “pai aia e o insula, cum adica pe linga?”, eee, adica vis-a-vis, gingia se dezveleste intr-un ranjet inalt, a venit cu sotul si fetita ei a implinit pe 24 un an, nu-mi vine sa cred, nu i-as fi dat mai mult de 12 ani si tzac-pac, Liu-Ie a mea are si sot si copil, a venit acum 10 ani in Elvetia si dupa o cura de Basel s-a mutat la Geneva, imi spune abrupt: imi place sa stau de vorba cu oamenii deschisi.

pentru ca-i sunt simpatica imi face portie dubla, “for christmas” de dim sum si de frigarui de pui cu sos de alune, restaurantul thai se umple de chinezi, o masa de 6, una de 5 si alta de 8, vin pe rand, unul cite unul, se saluta, isi arunca un zambet, scot mobilul si incep sa butoneze, pe masa carafe de bere si ceaune cu supa, la masa de 5 e o fata care nu-si scoate caciula dar reuseste sa-i mai anime pe domnii care o insotesc, restul mesteca, plescaie si nu-si vorbesc, mai multi batzaie nervosi din picior, la un moment dat dau noroc, fara urari, fara sa zambeasca, bifeaza un obicei pe care nu-l inteleg, hap, berea curge pe gat, da’ stiu ca va distrati.

Liu-Ie descarca saculetul cu pareri la mine-n ureche: alemanii de basel erau inchisi si nu se bagau in seama cu imigrantii, de aceea ii place mai mult geneva ca astia de aici sunt cosmopoliti, apasa pe buton, selecteaza limba dorita si Liu-Ie da drumu la small talk, cu mine vorbeste engleza, cu mosii alcolici de la bar o da pe franceza si cu sorbitorii de supa tacuti ii zice pe chineza, bonsooooooaaaaarrr se grabeste catre usa unde-si face intrarea o pereche de caucazieni infometati. In 7 secunde e din nou pe umarul meu: imi place mai mult de francezi ca sunt mai veseli, n-ai vazut nimic dragutza, stai sa dai cu ochii de romani, suntem toti niste comici vestiti ai planetei, votam ca sa ne distram, murim la caterinca si traim o gluma proasta.

“cat face nota?” 100 de franci, “pai de unde sa am eu atatia bani? Nu-ti dau decat jumate”, Liu-Ie se panicheaza, si eu ce fa.., “stai fetito linistita ca o dadeam si eu in bailamos, ti-am spus ca neam mai voios ca romanii nu ai vazut”.