maica-mea are jurnale de cand ma stiu, cu scris marunt, inghesuie in ele ca-ntr-un sertar prea mic, trentzele murdare de peste zi, certuri cu mine si cu frate-miu: “nu seamana cu mine niciunul din ei, nebuni ca tac’su, daca nu eram eu, ii mancau plosnitele”, implicit certuri cu taica-miu a carui dementa este precis dibuita in genele venite din partea bunicului, “un nebun, un psihopat care ii spunea chiorului chiorule si schiopului-schiopule”, gasesc ordine in gandirea bunicului, nu l-am cunoscut, a murit citeva luni inainte sa ma nasc, cu inima-ngropata in slanina si suparare ca bunica-mea l-a lasat pe mainile femeii asteia cu ambitz, care nu stie sa gateasca gasca umpluta cu portocale, pentru ca da, in anii ’70-zice taica-miu rotunjind ochii ca dinescu la revolutie, in romania se gaseau la bacanie gaste, portocale, scoici la borcan si carne chinezeasca la conserva, boierie era in ’74 cind bunica-miu s-a saturat sa-i zica chiorului-chiorule si si-a luat talpasita spre locul in care “mortii ma’tii” nu-i o injuratura ci locatarii din parcela g7.
inaugurez azi rubricuta “vinerea copilariei”, cu prima mea amintire, zguduitoare amintire, pun intended, venita taman din 4 martie 1977, vineri, ora 21.22, asa zice wiki, eu nu vedeam ceasul de pe olita, pe fundul careia mi se ordonase sa creez relief, nu-mi amintesc daca am reusit, n-am avut timp, cred, pentru ca unchiul ioji-par lung, saten, trasaturi incerte-m-a inhatat si m-a dus in fatza geamului, casa din fatza dansa, trei pasi la stanga, o reverenta, apoi doi la dreapta, o reverenta, sa fie cadrilul?, nu, e cutremur, podeaua se-ndoaie si fuge catre peretele cu soba mare, de tuci, alunecam catre ea, nu, unda ne arunca inapoi inspre canapea, barcaaaa, pe vaaaaaluri, plu..
icoana de lemn de pe perete se crapa pe mijloc, sfantuletu e doi sfantuleti, divizarea zigotului, mai multa credinta, mai multe sanse de castig, uita-te la noi-ne-am scos, suntem neatinsi, sanatosi, vii, habar n-am ce faceau mama, tata, frate-miu, dar nu-mi amintesc sa fii tipat cineva, sa se fii dat semnalul “trageti cojocelele pe voi” si sa o luam la goana pe scari. stiu ca eu, ioji si olita suntem foarte in regula, balul s-a terminat, icoana s-a crapat, pe jos sunt bucati de zid, tencuiala spulberata, dar casoiul de la 1700 a rezistat, tanti rudich de la 1 e bine, tanti temesvar de la parter nici nu s-a prins ca-i rost de cataclism natural.
e vineri, 4 martie 1977 si pe baritiu 23, brasov, romania, miroase a chiftele. daca ar fi trait bunica am fi avut ratza cu portocale.