metroul din copenhaga are 2 vagoane si-i condus de sfantul duh, asta n-are nevoie de scaun cu blana de miel sa-i tina cald la shale si nici de iconita pe parbriz, merge uns, 24 de ore din 24 prin tunelul de aluminiu si apoi prin ala de pamant, indiana jones combinat cu matrix, arhitectul universului danez a creat copii blonzi, mame androide si barbati impecabili in sacouri stranse pe talie, inchise la 2 nasturi.

arhitectul a creat si lesa pentru caini pe care nu ai voie sa o dai jos niciodata, cainii sunt tristi, arhitectului nu-i plac cainii, revolta spontana in parc si eliberarea lui toke se lasa cu fluieraturi ale paznicului, striga ceva in limba lu tata lu hamlet, toke alearga de nebun cu un batz in gura sub privirile unui labrador invidios, “legati cainele, legati cainele altfel chem politia”, hooo-paaaa, da frate, ceva e putred in danemarca, de atata design vi-a crapat iubirea pentru animale si pute, chemati mai bine medico-legalul si pe cineva sa ia cadavrul.

blocurile se aliniaza linga metroul inaltat pe stalpi, dedesubt bazine cu ratze, stufaris si gradini de beton, geamuri enorme si culori tari, asta e cladirea “muntele” care a fost construita de biarke ingels, e de varsta noastra zice bodea, da’ dar 38 de ani la arhitecti fac cit 266 la oamenii normali, hai sa vedem si 8-ul, ditamai complexul self sustained, gradinita, scoala, gym, frunza, varza, viezure, totul intr-o singura constructie care creste abrupt la marginea unui lac cu unghiile curate si cordeluta, e 5 si e intuneric, ma uit ca fetita cu chibriturile la robotii danezi care pozeaza in spatele ferestrelor imense, cind mor sigur o sa ajung in 8, intr-un duplex cu gradina si terasa cu barbecue.

un biznis cu care-ti rupi capul sigur in danemarca e negustoria cu perdele, tztztztz, nu, nu, nu folosim, lese de caini da, perdele nu, toke adulmeca un corgi al unor locatari din 8, corgiul are lesa, e ofticat si sare sa-l ia de cap pe toke, sprintar al nostru se intoarce si-l musca de fund, locatarii sunt indignati, puneti-i lesa cainelui.

o doamna blonda c-un terrier lenes se-ncanta povestind de cladirea centrului de conferinte din copenhaga, care-i?, aia mare-n X,  a fost ridicata de singura echipa de muncitori din lume care pot sa lucreze in unghiuri ascutite, vezi bine, cladirea nu urca dreapta catre cer, e aplecata in toate partile si cere mare dibcie, da’ din ce tzara erau? ma bag si eu in seama, “cine?”, muncitorii astia singulari, “nu stiu fetito, ca atarnau acolo, mici-n corzi”, aaaa, pai lilliput atunci, e clar, acolo-s oameni mici, si-n indonezia in insula flores, dar ei au disparut acum citeva sute de ani.

cainele lenes a facut pipi, trage de lesa catre casa, doamna blonda se retrage intr-un cub de sticla fara perdele, la revedere, noapte buna.

imi iau un sandvis cu ton, platesc si primesc un plastic negru cu un bec verde, cind e gata sandvisu o sa se aprinda becul verde, doamne dumnezeule care conduci metroul, oare ce salturi tehnologice miraculoase imi mai pregatesti in tara impetuosului design?

ps. asta-i siteul lu arhitectu ala de va ziceam. http://www.big.dk/#projects-mtn

concursul emisiunii; in citi ani credeti ca vom ajunge acolo? raspunsul corect va fi premiat cu un duplex in “8”.