pe la inceputul anilor ’80, pe strada zizin din brasov, era o casa cu pitici de gradina in curte, pazind florile. maica-mea se oprea mereu la gard si-mi arata piticii cu nasuri julite si cusme rosii, langa ghivece cu muscate; a suferit ca un caine maica-mea cand “nenorocitu de ceausescu” s-a suit la volanul excavatorului si a terfelit piticii si casa si intreaga strada si in loc a ridicat blocuri strambe si urate, cu geamuri mici si fara gradini in care sa pui pitici.

gyeongju arata exact ca un oras iesit de sub senilele nenorocitului de cizmar: blocuri de sticla, trotuare crapate, cladiri cocosate, cabluri intinse de un paianjen urias care a capturat stalpi si copaci si i-a mumificat inainte sa-i haleasca. e cald in gyeongju si nu gasesc hanokul in care trebuie sa stau, hanok le spune caselor traditionale, cu acoperisuri din ceramica, repezite-n aer, ca urechile unui cocker surprins in alergare, cu pereti de hartie si podea de lemn sub care se face iarna focul, cu iaz cu pesti si nuferi si perne patrate si tari, care iti tin gatul drept. nimeni nu vorbeste engleza si strazile sunt taiate isteric, ca impunsaturile unui asasin scos din minti, in corpul victimei. tanti de la carciuma imi spune sa o iau pe aici, isi scutura mana inspre dreapta, aici insa sunt numai moteluri si blocustete si niste spitale si o piata, niciun hanok. o fata cu ochelari si o plasa de bunavointa zice sa o iau in stanga, vad niste acoperisuri de tigla, cateva pisici se fugaresc pe ziduri de beton, ma tarasc printr-un soi de pipera cind hap, in stanga apare: poarta verde inchisa in fata unei gradini luxuriante care creste pana-n buza casei de lemn inegrit, hanokul sundosanbang.

https://www.airbnb.com/rooms/1689041

stapana casei, ryung are 64 de ani, parul alb si crede ca sa imbatranesti frumos este o opera de arta. a studiat pictura orientala, sotul-claie de par si barba parca lipita intr-un machiaj nedemn, de studiourile buftea, face caligrafie, baiatul lucreaza in broadcasting si fata e specialista in pictura buddhista. sta pe braul de lemn al casei si vorbeste soptit, retinut despre casa care are peste 100 de ani si cei 50 de ani pe care i-a petrecut ea insasi aici, in gyeongju, intre morminte vechi de 1000 de ani, tumuli care acopera generali, pagode si manastiri buddhiste, pietre si cioburi de trecut eroic: “orasul asta e superb” conchide lasandu-ma masca. orasul asta e o manea, zgarie ochiul, sticlos si kitchos ca o nunta de cocalari rusi.

“nu-ntelegi, locul asta are o energie aparte”, ceilalti 6 frati ai lui ryungu sunt la seul, doar ea a ramas aici, la gyeongju, intre tufe de flori rosii, pentru ca i-a promis lui taica-su -aflat pe patul de moarte- ca nu va vinde niciodata casa. asa a ajuns sa faca turism. de 10 ani aduce finlandezi si englezi, nemti si italieni, sa doarma pe saltelele din camarutele de hartie, vegheati de tabloul cu nuferi pictat de fiica-sa, sunt 10 ani in care a reusit sa pastreze casa si sa tina de-o parte dezvoltatorii imobiliari care stau pregatiti sa-i tranteasca in curte un p+8. pai nu e monument istoric, nu-i protejata de lege? doar hanokurile mai vechi, alea de 200-300 de ani sunt protejate, astea de numai un secol nu conteaza. aveti prea multe? neeee, dar coreanul intrat in zodia occidentalizarii nu-si opereaza doar ochiul ca sa para caucazian ci face implant de arhitectura vestica. unde? pai in zonele defrisate de hanokuri: cele monument istoric sunt inchise in muzee in aer liber iar alelalte, mai tinerele, sunt demolate.

ryugu cerceteaza in noapte ramurile copacului care se-ntinde pina-n buza casei. “tata a plantat copacul, acum 50 de ani, cand ne-am mutat aici. cand ma uit la copac ma gandesc la tata”. tace si tace si tace, uitandu-se la tatane-su cum isi scutura frunzele negre, in noaptea neagra.

oare ce-or vedea sorin jurca si ceilalti sateni din rosia montana care nu vor sa-si vanda casele corporatiei lui nea gabriel? ce bunic sta in corcodus, ce matusa se ascunde dupa cismea, nelasandu-i sa-l dea dracului de bordei si sa-si cumpere, din banii canadienilor, un palat la cluj sau poate chiar la bucuresti? daca piticii din gradina de pe zizinului au crapat fara opozitie, macar acum, la 23 de ani de la eliberarea de cizmar, poti sa zici “nu” inginerului de ape si armatei sale de coioti trasi la costum.