Archive

Tag Archives: gaming

pentru cine vrea sa inteleaga cine a tras in noi dupa 22, cine a chemat minerii, cine a castigat alegerile in 90, cum au fost castigate alegerile in ’90, cum au fost castigate alegerile in ’92, cine a pierdut in ’92, cine a pierdut in ’96, cine a castigat in 2000 si tot asa pina la referendumul din 2012; pentru cine vrea sa stie cine conduce azi romania si cine e in spatele a 23 de ani de creiere spalate, apretate, impachetate si puse in sifonier, la intuneric, intre bani si sapunuri fa,  exista o carte care explica totul in cel mai simplu si elegant mod cu putinta.

se cheama “imparatul mustelor”, a fost scrisa in 1954 de englezul william golding. este o carte despre frica, violenta, pierderea inocentei, despre natura umana si relatia incestuoasa cu raul, despre neputinta de a vedea binele. si mai cu seama despre ura speciei noastre pentru oricine e diferit.

are ochelari? arde-l frate, da-i o bata-n cap ca sigur e intelectual si un sut in coaie sa nu mai faca altii ca el. are par pe fatza? este taranist, da-i un sut in coaie, are parul lung? inseamna ca ia droguri, trage-l de pleata in sant si da-i un sut in coaie, e gras? inseamna ca are bani, probabil dolari, pune-l la perete si da-i un sut in coaie.

istoria noastra post-revolutionara e plina de batjocoriri ale oamenilor altfel, abuzati doar pentru ca nu aveau voci tunatoare: doina cornea, ana blandiana, matzaitele, urate ca moartea, petre bacanu gnom cu voce de retard, coposu-fatza de mort, schelet ambulant, regele mihai-shashaitu, urecheatu, menajeria nu-i completa fara tzapu, chioru, klingonianu.

ne e frica de ei, scapati de ei. nicio grija fii mei. peste toate si peste toti troneaza, nemuritor si rece, tatuca, presedintele onorific, personificarea raului. imparatul mustelor.

 

plecam cu trenul la sibiu, distanta de 282 de kilometri zice infoturism.ro, cat facem pina acolo?, patru ore juma?, cinci ore juma ca trenu-i batran, astmatic si face pauze lungi si dese, i-o fi zicand lui rapid dar… ce?, cica nu-i mai zice rapid, acum se cheama intercity, nicio referire la viteza, canci glume pe seama ei; cersetorul de la casa de bilete e prins in chihlimbarul slinului de gara, un hiperboreean isi va face in viitor o brosa cu cersetor, cum am eu una cu un tzantzar impietrit in rasina primordiala; cersetorul vrea o suma specifica-5 lei, nevoi personale, nedeclarate, i-am da dar andreea ne-a cerut chitanta si cersetorul nu are-exact azi-facturierul la el.

codin si kiki intra sa cumpere reviste, reviste si ceva dulce, poate un kinder delice, reviste, ceva dulce si ceva de baut, uite coca cola d-asta mica si dragalasa, la cartus, special gandita pentru viitoarea arestare a lui nastase: fostul prim ministru s-a impuscat in gusa cu o cutie de coca-cola, adrian nastase are glicemia crescuta dar e in afara oricarui pericol; avem playboy si kinder delice si skittles si coca cola dum-dum, “daca luati inca o cola castigati automat un rucsac sau un fluier” zice casierita, eu cind vreau sa fluier..rucsac, razuim si castigam un fluier, de metal, de arbitru, de ceferist, de militian, pai si acum ce facem? trebuie sa introducem un program, fiecare dintre noi poate sa-l foloseasca saptaminal cite 1,75 zile, adica 42 de ore, hai c-am rezolvat-o si pe asta, la drum.

vagonul de clasa I e ocupat de un stol de navetisti din ploiesti, freze-ciocan, sepci de piele, anul este ’87, toti vorbesc la telefon, cemaifaci-uiteacummamurcatintren-blablablabla, o ora umpluta cu nimic, traiasca cosmote si milionul de minute gratuite, usa electrica dinspre toaleta se revolta: “auuuuu, m-a prins” striga o doamna contabil, apasa-impinge, usa nu cedeaza, lupta corp la corp se prelungeste, butonul verde nu raspunde la comenzi, intervine un domn cu sapca de piele, trage de maneta, nimic, impinge contabila de geanta, scartzaieli si gemete, hai liberare. in asteptarea viitoarei victime, usa se trage vicleana spre perete.

“unde-i avrigu?”  ne-ntreaba filozofic un betiv batran cu blugi prespalati, unde-i avrigu de alta data?, “nu, unde-i avrigu?” insista cetateanul cu halena albastra si aura violet, avrigul ar trebui sa fie linga sibiu, daca nu si-o fi luat si dinsul campii, noi suntem la sinaia, sa mai tot fie timp sa cunoasteti in gat caldura a patru sticle de lichior tanita, “da’ va rog sa ma anuntati cind vine avrigu”, s-a facut maestre, colegu de tren se adanceste in consum, usa reteaza o familie pe din doua, fiica e pe hol, mana cu bagajele si mama sunt inauntru, butonul verde e lovit cu pumni, se dau indicatii, se lanseaza strategii, “fii atenta mama, trage tare acum de maneta si eu imping inspre perete”, sfortari, vene umflate, usa nu se clinteste, daca un rahat de instalatie electrica ne face asta, ganditi-va ce ne-o luam cind masinile din terminator se ridica impotriva omenirii. sper sa nu fiu atunci in trenul de sibiu.

“unde e avrigul?”, betivul ne testeaza vigilenta, tot acolo prietene, intr-o ora juma ai ajuns, trenul se taraste istovit printre dealurile codlei, nu merge cu mai mult de 20 la ora, ma doare fundu, ma doare spatele, ma doare stomacu, ma doare ochiu, e noapte si nasii-sunt doi, se cuibaresc in fotoliile raioase si fiecare incepe sa trancane la telefon.

unde suntem? niciun indicator, nicio placuta, nicio semnalizare, bezna, un bec chior, o halta trista, betivul salta peste linii. avrig deci, avrig 1987. oare cati ani mai facem pina in sibiu?