in dreapta, dealul se grabeste in marea turcoaz, in stanga urca molcom printre livezi de maslini si tufe cu flori roz, gigantice, ca-n mlastinile din jurassic. dintre copaci sclipeste un ochi de geam, ba nu, sunt mai multe, e o colonie de vile camuflate perfect in vegetatie, ferestre imense intoarse spre mare, acoperisuri de tigla pamantie, bronzata ca un pescar in august, pereti verde palid unii, altii maro discret; o draperie alba zbatandu-se in vant e singura care tradeaza banii grei pititzi la marginea soselei.

pentru ca vilele astea modeste, ascunse-n burka verde a maslinilor, sunt case de boieri suedezi, englezi, nemti si olandezi, fiecare a costat un milion de coco, la poarta discreta, de metal, e-un nene in livrea care-ti parcheaza masina si-ti tunde iarba si-ti scoate soparla din baie. daca nu ai fi atent, ai trece pe linga colonia miliardarilor din chia fara sa-ti dai seama ca exista. cum sa le explici oamenilor din certeze ca exista un neam de jupani care, desi au bani, nu vor sa se arate?

pai daca as fi avut eu banii astia imi faceam aicisa un p+4, cu piscina d-aia vopsita in bleu, acoperis de tabla, lindab sa reziste o viata, si mi-as mai fi pus niste geamuri mici, termopane normal, sa nu se piarda caldura si faceam niste scari de marmura care sa ma ridice pina la usa cu sticla-ochi de musca, d-aia bulbucata de care si-a pus si nea doru, vecinu de se intoarse din franta plin de gologani si la scari puneam mana curenta de inox, stralucitoare si as vopsi toata casa intr-o culoare vesela, un roz aprins sau un portocaliu sau un verde fistic, sa se vada minunea de la 2 kilometri. asta inseamna ca as taia toti copacii din jur, ca oricum sunt strambi si din cauza lor sunt tantari aici si pasarele care-mi ciripesc in cap si dau prost cu zaru cind leg o tabla cu vecinu doru. si-n fatza casei mi-as face asa, un garaj de tabla, ca nu pot sa las mertzanu sa-l manince aeru sarat si sa faca pescarusii caca pe el, si as vopsi si garaju de tabla, eventual in culorile tricolorului, pentru ca sunt mandru ca sunt roman si am facut bani si vorba cantecului ‘asa-mi vine un chef nebun, ca sa pun octavia-n drum si un metru cub de bani, ca sa moara ai mei dusmani”.

la cum arata viloacele din tara noastra, ar trebui ca dusmanii sa fii crapat cu totii. de cancer pancreatic declansat de excesiva gadilare a bilei de catre creatiile arhitecturale ale romanilor chivernisiti.

pipera e un cosmar in pastel, cu garduri de parnaie de dupa care se itesc lindaburi si antene parabolice, maramuresul e republica prostului gust, o insiruire de showroomuri hidoase din care ies muieri cu fuste inflorate si cizme tzipate pin la genunchi si se catara in suvuri sa mearga pin la rau, sa aduca saci cu pietris, sa continue ctitoria. cetatea brasovului arata ca un canis epilat, padurea rasa stramb ca sa se vada meterezele.

acum inteleg: daca in restul lumii arhitectul face case, in romania, arhitectul e ucigas platit, ieftin si foarte eficient: mierleste mai multi dintr-o lovitura si nici nu lasa urme.

se sesizeaza din oficiu dna-ul sau ..?