cladiri de caramida, zvelte, balcoane pariziene, ferestre inalte si late prin care se vad biblioteci manoase si camere hirsute, pline de flori pe piept si pe la subrat. nemtoaice cu ochi carpiti de somn imping carucioare cu copii blonzi, ai face si tu un copil blond, ai face si-un pechinez sau un ou de broasca testoasa daca ai stii ca ar trebui sa-l plimbi dimineata de la casa ta cu geamuri mari pina la elba 79 unde vecinatatea se strange duminica sa-si ia brunchul. 12,5 euro de caciula sa-ti faci matzul parizer cu carnati afumati si carnuri care-si lasa zeama calda pe fundul de lemn, salata de cartofi cu mustar si wurst care te pisca draceste de limba, salatica de peste si peste fara salatica, somon tavalit intr-un sos dulceag si iaca si departamentul dulciuri cu iaurturi cu fructe si vafe si pandispan. o coloana de gravide cu burti tuguiate se-nfig la clatite, dureaza o vesnicie pentru ca nu-s gata, le presezi tu insuti intre palmele mari si negre ale masinariei cu becuri rosu si verde care clipesc ca la tren, rosu “stai asa ca acum se face”, verde “gata domle, s-a facut”.

copiii se tavalesc printre mese, escaladeaza banci, se caftesc cu paine, totul in soapta, ca-n biserica, parintii picotesc cu paharul de prosecco in mana, afara hipsterii robotesc la farfuriile pline. ma uit miloasa la ei, doar doi ar lua nota de trecere la hainite, la o tura prin gradina eden de la palatul stirbei: pantalonii nu-s indeajuns de fistichii, nici camasile indeajuns de saizeciste, poate bastile si peticele din coatele sacourilor sa-i salte un pic la impresia artistica. femeile sunt praf, blugi negri stransi pe solduri prea mari, tricouri lalai, nu tu un capotel de la mamaitza si baticul strans sub ceafa, nu tu un cosulet pe bicicleta alba si o pereche de opinci de la muzeul satului, hipsterii de hamburg pierd competitia fara drept de apel, pun pariu ca nici nu stiu ca se poarta sprancenele rase si palariile de pasla impinse militieneste pe spate.

nici plictisul filozofic si dezgustul amar nascut de inutilitatea vietii nu stiu saracii hamburghezi sa mimeze. alearga prin parcul de pe marginea lacului alster, se-nfig grabiti in pedalele bicicletelor, isi paseaza frizbiuri, baga spritzuri la ponton, hlizindu-se inocent la trupa de jazzmani care gadila trompete, barci gonesc pe lac, caiace se urmaresc pe canale. alene, in picioare pe placi de surf, pieptanind cu vasle apa, trec doamne de 60 de ani si nepoti de 7, hidrobiciclete muta familiile de la o terasa la alta: bagam o bere si-un pipi si continuam traseul. caini mici urmaresc vigilent traficul din cosuletul baboantelor tonifiate care dau viguros la pedale, un grup inalta zmee, o coada lunga de barci se insira la geamlacul carciumioarei deschis deasupra canalului, drivein nautic: balanganindu-se zdravan, fete isi iau cafele si paseaza vafe baietilor de la pupa. sau prova, niciodata n-am stiut care-i care. se rade, se chicoteste, relaxare. de la bani, n-au astia nicio grija. sau..

paul ekman a scris despre contagiunea sentimentelor exprimate de fetele noastre. daca ne balacim in zambetele naive ale trecatorilor, problema taxelor si oftica pe unchiesul care nu te-a sunat de ziua ta se estompeaza si gura-ti pleaca in suras, muscultura obrajilor dandu-i un branci creierului care cade cu splash in ligheanul cu serotonina. daca ne lovim de figuri incruntate, grimase nervoase si buze stranse intr-o cicatrice mica sub nari frematande de manie, geaba ti-ai luat rochie noua si copilul a primit ‘foarte bine” la extemporal, o sa ajungi acasa tarand dupa tine isteria strazii, ca pe-un fum de gratar care ti-a intrat in haine.

propunere pentru edilul general: 100 de actori scosi la orele de varf in statiile de metrou si pusi sa zambeasca larg calatorilor. pariu ca incet incet otrava tzafnei regatenesti se va risipi?