Archive

Tag Archives: nadia comaneci

“de unde sunteti ca sigur nu sunteti din argentina”, Umberto, Tito pentru prieteni are un hunch si isi taraste sotia prin apa de 29 de grade, Mirta are parul prins sub o casca de dus, seamana cu elena ceausescu in vizita de lucru la oltchim, “de rumania”, Tito isi bulbuca ochii surprins de rezultat, probabil pariase pe o italie ceva si uite ce raritate a prins in plasa conversatiei subtiri, trece grabit in bazinul cu apa pina la genunchi, ajungem fatza-n fatza, ne-nfruntam barbateste in chiloti, ei bine eu am si sutien, ne infruntam barbateste-femeieste, Mirta se prabuseste peste un izvor termal care o hurduca, dar frizura rezista, “incredibil, ai auzit de portarul….nu stiu cum, am uitat complet..pato (n.a. asta e porecla si inseamna ratoiul), a aparat in finala campionatului mondial din argentina cind am fost in finala cu germania si am castigat?”, am capul rosu de la caldura, nici urma de efort, “tito, in 78 aveam 4 ani, il iubeam pe baiatul ralph de la gradinita germana si il detestam pe colegul sebastian care a raspuns “brosca” la ghicitoarea “ce seamana cu omul dar nu are viata?”. in rest nu-mi amintesc mare lucru, deci nu, nici de pato, regret”.

Tito nu se lasa, “ei bine pato a fost atat de impresionat de nadia comaneci incat i-a pus fiicei lui numele carmen” hehehe, gotcha, v-am prins neatenti, nu doamnelor si domnilor tito a spus ce va asteptati sa spuna ca portarul si-a botezat copilul nadia, “ouaaau, isn’t it improbable?”, ma mut in bazinul cu apa si mai calda, Tito o da pe Mirta jos de pe bulbucii fierbinti si ma urmeaza strigand “si Ilie Nastase”, si el, ma ia o caldura-nu patriotica-ci de la apa de 35 de grade in care sunt bagata pina la tzatzisoare, pin la gatishoare, Tito se prezinta “ma cheama Umberto, mi se spune Tito ca pe presedintele iugoslaviei’, ii dau proasta veste ca iugoslavia nu mai exista, primeste noutatile destul de bine, pe unde am fost, cit am stat, ce am mancat, cum stau cu scaunul si bolile copilariei, totul e o scuza ca sa-mi spuna el toate aceste lucruri, “am 63 de ani si ma tin atat de bine (n.a. nici vorba) pentru ca toata viata am antrenat tenis, chiar si pe jucatorul samoaramamadacaamauzitdeel si pe imiscapacompletnumele, unul a fost acum o mie trei sute de ani in finala de la roland garros si celalalt e in echipa argentinei care si-a furat-o pe coaja de la spania in cupa davis, basca joc tenis.”, o-u-a-u, ma minunez, pe bune ma minunez, omul arata cazut pentru un sportiv pe cinste, are sani, burta tip borseta si un anemic simt al penibilului “stii de ce vorbesc atat de bine engleza? (n.a. tricky question, raspunsul corect este d) nu pentru ca nu vorbesti bine engleza) pentru ca la 16 ani am auzit “love me do” al lui beatles si am vrut sa invat ce inseamna. Avem noi tango dar aici suntem o natiune de rocari”. Eeee, uite ceva care-mi trezeste curiozitatea, Tito se tavaleste in apa calda si in gloria de a fi membru al urbei care adaposteste un numar record de concerte ale lui Roger Waters, are bilet, doar el, se duce fara Mirta, dinsa nu gusta psihedelicul, “canta pe stadionul River Plate, asta-i echipa mea, acum e in B dar este o echipa mare, foarte mare, mult mai smechera decat Boca, acolo nu au nimic, la River au universitate si scoala de fotbal si spital si lansatoare de rachete si..”, un barbos se apropie inotand ca un caiman, cerculete pe apa, fara fosnet, stealth, “i would like to add..” se ridica grav in picioare, Tito se opreste din insiruirea posesiunilor “River it’s in second division”, barbosul loveste si, ca un U-boat, se scufunda si-si continua drumul imperturbabil, Umberto da din mana “a vrut doar sa ne supere, ia spune, te dai cu namol? trebuie sa te dai cu namol”, Mirta preia stafeta, “face bine la psoriazis, uite eu am aici pe coate”, mi-l infige pe cel drept intre ochi, multumesc mirta niciodata nu am vazut unul viu de aproape, te prinde bine culoarea de ce sa scapi de ea?, mirta e lansata in instructiuni de utilizare a namolului, Umberto a pierdut centrul atentiei, da volumul tare si il recapata dupa ce imi rage in ureche “la 1.45 de ne vedem la masa”.

Imi hapai infricosata salata, hopa, cu cafeluta-n mana, tarshaindu-si slapii, Tito e la masa “ce stii de politica? stii ce e aia peronism?”, am gura plina si capul gol, zic nu si-l las sa povesteasca cum e cu dreapta, stanga, uite asa se joaca fata, e fan al actualei presedinte pentru ca face lucruri bune pentru saraci, bogatii sunt speriati ca ea ii pune sa plateasca taxe mari si d-aia spun ca peronistii sunt fucked men dar “do i look like a fuck man?”, ma priveste cu ochii mari, il privesc cu ochii mici, ingustati de concentrare, omul asteapta verdictul, inteleg in sfarsit zbuciumul interior al dansatorului cu frunte lata dim juriul de la dansezi pentru mine, “no man, you don’t look like fuck man. do I?”. Nu aude, acum imi povesteste despre americanii care ne intoxica prin mass media, sunt rai americanii, ei sunt fuck men, noroc ca Umberto s-a prins ce fel de poame sunt, imi scrijeleste pe un ziar numarul de telefon, neaparat sa vin sa-mi gateasca mirta cind ajung in buenos, suntem prieteni acum si politica si psoriazisul sunt niste subiecte care pot fi discutate si altfel decat in costum de baie.

In Jurassic Park chelnerul nu e un fel de somer care, neavind bani de tigari, isi leaga in fata un sort si-ti baga degetul in farfurie pentru salariu mediu pe economie. Sunt oameni care fac meseria asta de 20 sau de 30 de ani din placere, sunt relaxati fara sa fie putori, sunt glumeti fara sa fie aroganti, sunt intimi fara sa fie nesimtiti, niciunul nu pretinde ca este un chimist excentric care s-a refugiat in servicii pentru ca mendeleev a ajuns sa-l plictiseasca, “gazele rare ma atrageau dar dehh, nu le gasesti prea des, kripton de exemplu nu am intalnit decat o data la un domn care a mancat varza radioactiva, dar senora, destul despre mine, cu ce va pot servi?”, cu o bere si un dictionar ca nu inteleg nimic din tema la spaniola, ce dumnezeu e el tenedor? chelnerul se intoarce cu zambetul prins intre favoriti, berea in mana dreapta si un set de tacamuri in stanga, dar nu am cerut de mancare, ba da, ba da senora, ma infunda cu limba spaniola, repetati dupa mine: furculita-tenedor, cutit-cuchillo, lingura-cuchara, gracias, muchas gracias, “postres?”, dumneavoastra sunteti un dulce, pacat ca nu sunteti pe meniu, hehehe.

Linga magazinul chinezului plictisit care-si roade unghiile din carne si incearca sa combine o argentinianca pitica, este restaurantul in care serveste, ahhhh, am uitat sa-l intreb cum il cheama desi stiu o gramada de alte lucruri despre el, ca a fost indragostit de nadia comaneci, ca a lucrat pe un vas de croaziera si a avut un prieten roman care-i gatea mamaliga, polenta zice el, mamaliga zic eu, polenta zice el, bine fratelo, daca vrei s-o ardem pe italiana asa facem, dimmi che cosa e questa salata fresca?, “o licenta poetica”, hap, omu e pe filologie, bascalie-filologie, “doar nu va asteptati sa-i spuna salata veche, zicem si noi fresca, e o redundanta”, prietene io nu maninc redundante ca ma constipa, “luati atunci niste paste”. Rad cu un ochi si dau drumu la apa prin celalalt cind imi amintesc de ciobanetii romanesti care-ti varsa ciorba-n poala, se spala pe maini in paharul tau, iti lasa amintire un fir de par in ceasca de cafea, sunt insultati cind nu comanzi cit trebuie, saracule ce cauti la mine-n carciuma, transpirati, acri si maniosi ca iti bei sucul pe timpul lor te privesc cu ciuda si nu-ti spun multumesc cind le lasi spaga. Pentru ca e redundant.