clientul e primit in carciuma cu buna ziua, servetele umede scoase de la frigider si rulate intr-un trabuc gras, plecaciuni si maini vanturate discret catre masa pe care te asteapta penarul cu betze, lingura, clestele si ..foarfeca. pentru ce:sa-mi iau bretonul, sa-mi tai franjurile de la pantaloni ca arat ca prinsa pe garla, sa-mi decupez degetul mic care, de cand s-a dus moda unghiei lungi, si-a pierdut rolul de solnita?
nici vorba. trebuie sa apuc cu clestele krakenul decedat in tava imensa, plina cu taitei de orez-translucizi, ceapa verde tavalita in ardei iute, ardei iute tavalit in ceapa si taitei translucizi, si sa ma apuc sa foarfec caracatita de la glezna in jos, apoi de la genunchi, zona inghinala, tot asa de 8 ori, sa o iau pierdut la spate pana nu o mai recunoaste nici fiica’sa daca ar vedea-o acum. tava e pusa pe gratar, dedesubt sunt pusi carbuni intr-o plasa deasa, carbunii perpelesc caracatita si dau drumu la aromele din ardei si usturoi si ceapa verde. trompa unei hote coboara arginitie din tavan si-ti strange din poala fumul, in timp ce pe marginea gratarului se strang in farfurii mititele: kimchi, adica varza cu ardei iute, mancarica responsabila pentru stabilirea ratingului de gospodina in coreea, boabe de soia incoltite, stropite cu sos de soia, boabe de fasole neagra fierte in sos de soia si zahar, apoi tofu in ardei iute, ridiche trasa in fire lungi din care poti sa-ti impletesti voal de mireasa, avem nufar murat in sos de fructe de padure si omleta buretoasa inmuiata si ea in soia (cred), 4 nasturi plini cu sosuri diferite in care plutesc bucatele de usturoi sau susan sau… si mai avem cosuletu cu diferite tipuri de frunze, unele de salata, altele de ceva copac, nu l-am identificat. iei cu betele carnea caracatitei, niste ceapa si ardei si taitei fierbinti, o asezi in frunza de salata, mai adaugi kimchi sau tofu, inchizi frunza de salata ca pe-o sarma si-ai bagat-o gemand in gura. aceasta inseamna sa mananci galbi, adica gratar corean.
varianta fara foarfeca se cheama bulgogi. carnea e deja taiata in feliute subtiri. inainte a fost marinata in sos de soia si seminte de susan, cu usturoi, zahar si piper negru. iti alegi ce vrei din meniurile imense: burta de porc sau vrabioara de vita, ratza sau sepie sau gaina.
daca n-ai chef sa muncesti, te pui pe pernuta, cu genunchii la gura si astepti bibimbapul. asta inseamna un ceaunel cu mancare asezata pe straturi: orez peste care vine spanac, morcov, ciuperci, alge de mare, fasole incoltita peste care se pune carnea de vita, cruda, un galbenus de ou si un bulgare de pasta de ardei iute de-ti fuge creierul in calcaie si calcaiele se grabesc spre chiuveta. ceaunul e pus pe o piatra incinsa si, cu entropia crescuta, continua sa-si inoade zemurile inauntru. pe linga piatra si ceaun, primesti si aici kimchi si farfurioare cu alge, ceapa verde si salata de dovleac.
daca ajungi in gyeongju, fosta capitala a regatului silla, ai de-a face cu bucataria regala. domnite cocosate de tavi, calcand gingas in sosete ascunse sub rochiile plecand in domuri roz sau rosii, de sub sani, aduc valuri de farfurii si boluri cu kimchi, bebelusi de peste uscati, tata peste prajit, vita cu sos de mustar, porc cu sos de fructe de padure, coasta de vita cu salata de alge si morcovi, caracatita insotita de o alta salata, de mere cu soia si alta planta, necunoscuta mie, omleta pe pat de ceapa verde cu fructe de mare, melci, supa 1 si supa 2 si o fiertura manioasa cu ardei iute si carne de vaca frageda, sepie, 33 de farfurii sub care masa dispare, final apoteotic cu fructe si compot de piersici. regele e multumit. traiasca bucatarul.
uai did iu cam corea?
pentru mancare. bineinteles ca stiu ca nimic nu taie maiestria si distinctia sarmaii cu dovleac, fiarta in dovleac, capodopera dacica a artei culinare, al carei rafinament trimite in derizoriu orice ambitie asiatica. dar uneori, dupa ce-mi molfai jumara si-mi ard gatlejul cu palinca, las ortodoxismu romanesc la o parte si ma gandesc ca e mult mai mult in viata decat burduful de bran si rosia de teleorman.
feher 