pe mama lui tata o chema blazinovici, pe tata lui tata il chema feher, in casa se cerea un pic de sare in maghiara, se spunea sarumina pentru masa in germana, ochelarii de vedere erau cautati in slovaca si vecinii erau injurati in romaneste. gulas de mittel europe. in ’69 tata a luat-o pe mama, teleorman, romani de la dunare care fugeau de pe ulite cind veneau pravaliile mobile ale evreilor pentru ca, nu-i asa: “jidanii maninca copii”.
mama vorbeste romaneste. atat. toate rudele lui tata vorbesc si romaneste, dar mai degraba n-ar face efortul asta, ca e greu sa prinzi cuvantu …zi sa-i zic, stai asa..si oricum noi astia, vorbitorii de maghiara suntem dominanti, adica suntem toti mai putin copiii lu micki feher si nevasta din teleorman. in fiecare an, de 1 noiembrie, ne strangeam la matusa lidia, multi blazinovici, o mana de feheri, ioji si rojica si zoli si carol, supe dulci si gombot si varza a la cluj.
dupa ’90, masa a fost intregita de lecturile din romania mare, glumele belicoase ale lui eugen barbu tupilat dupa semnatura alcibiade fiind intampinate cu o reala satisfactie. ungur linga ungur linga slovac ungur linga ungur roman slovac sas evreu inghiteam fericiti-ca ursii din poiana colturile de paine aruncate de turisti-tartinele cu rahat zvarlite de alcibiade si de tribun, pe vremea aia tribunel. ne distram mai cu seama la dumele cu maghiari. alcibiade se lua de domokos geza, spunea ca ii cade parul de pe cap direct pe piept, hahahahahahahahaha, ca prinde muste cu limba, hohohohohhohohoho. umorul patriotard neaos scutura camesa pe cititorul inamic minoritar.
scena lecturii comune se repeta la fiecare intalnire a micutului clan panonic, indiferent fata de evenimentele din targu mures, opac la discursul din ce in ce mai otravit al nationalistilor romani. pina-ntr-o zi, cind la inmormantarea lui carol, verisoru lui taica-miu, maica-mea s-a infoiat sfatos la slujba, pentru ca popa de la biserica catolica, dupa un discurs in limba maghiara, fara subtitrare, a dat play la caseta cu imnul ungariei. stupoare-n biserica, rigor mortis la cetatenii din cortegiu, toata lumea in picioare, “ce dra..doamne iarta-ma se-ntampla?” a zis maica-mea, inganata indeaproape de perplexitatea lui taica-miu. e clar ca simtul umorului a fost inchis, vanat si cu limba umflata, in sicriul lui carol.
vizitele s-au rarit, intepaturile nationaliste s-au inmultit, ardealul este al nostru, ba nu, e al nostru, ai dracu de unguri, las ca stim noi ca daca cerem in romaneste paine spuneti “nem ertem”, adica r-ati ai dracului, va faceti ca nu intelegeti? tensiunea creste: dar vorbeste domnule romaneste odata, ca in romania traiesti nu in ungaria.
2013, discutie de terasa, bucuresti: “unde mergi?” la budapesta. “ce sa faci mama la ungurii aia? crezi ca sunt mai breji? n-ai vazut si nebunu de orban ce face si ca economia e praf?”. nu mai bine stai tu la bucuresti, ca ai de toate si acum si domnul vocalist de la iron maiden a stiut sa spuna buna seara bucuresti, nu ca drogatu ala de ozzy care nu stie pe ce lume traieste si credea ca e in mizeria de budapest.
bucharest is not budapest-ne explica a mai de succes campanie publicitara a verii, in aplauzele estropiatilor si cercopitecilor cu cod rosu la nationalism gaunos. bineinteles ca nu e colegutilor de tara, sunt doar omonime, budapesta este un oras cu staif si 493 de orbani n-o pot distruge, iar bucurestiul este o adunatura de sate demolate si industrializate, pe care nici 600 de hohenzollerni nu o pot transforma intr-un centru urban. mi-e dor de glumele lui alcibiade din 1990. barbu macar n-avea matura demna a adevarului unic bagata in fund.
feher 