un nene in uniforma de parasutist isi roteste grabit mana, haideti si aici, haideti si aici, a inceput desantul din parcarea aeroportului otopeni , pe pista unu, strangand curba sunt vreo opt masini, pe a doua doar patru, pe a treia trebuie s-o ghicesti, falsu parasutist trage aerul catre el, pe aici, da, da, apropiati-va, iote frate, la bariera nu-i nimeni, mercic domnu plasator, jos e plin, hai la mezzanin, plin si aici da iaca un loc, un-doi-un-doi, grabesc pasu spre sala de asteptare, 894 de oameni se sprijina de bara de inox strecurand priviri-hopa, hai ca a intrat-printre usile cu senzori care fac ftzzzzz si se deschid cind trece cineva prin fatza, ftzzzz se inchid repede la loc, ai reusit sa vezi ceva? nu, nimic, nu stiu de ce-i tin atat.
17 avioane au aterizat in 15 minute, nimeni nu iese, tensiune rupta de anunturile intr-o engleza stalcita, primul zice ca pina la bucuresti exista tren si autobuz, ma uit dupa vreun indicator care sa o dubleze vizual pe duduia din boxe, nietzz, nu vad nimic, doar un zid de nenici burtosi care invart pe deget cheile de masina si afara miriapodul de taxiuri galbene cu 8 lei pe kilometru, vocea demoazelei da mai departe la tocatorul de cuvinte, iese niste carne de mici din care reusesc sa extrag urmatorul enunt: este strict interzisa activitatea de plasare de pasageri pentru taxiurile care asteapta afara, co-lo-sal, ma uit in stanga, in dreapta, in spate, fatza, sus si jos, canci politie, nu-i nevoie, probabil enuntul acestei interdictii e semanat cu stimuli care-odata intrati in urechea potentialilor infractori, le gadila sinapsa moralitatii si le da desteptarea la obedienta in fatza legii, auci, ce fac aici? plasez clienti taxiurilor, dar asta nu e bine, mai bine ma duc eu acasa sa dau de mancare la gaini.
un burtos-barbos-falcos pe la 50 de ani a paralizat acum 7 minute linga carutzu cu geamantane, ochii ii alearga disperati peste multimea de capete, produce o hartie din buzunar, formeaza un numar, asteapta, asteapta, ochii sunt si mai mari, “bine ati venit in romania, nu incercati sa rezistati, veti fi tzapuit din prima clipa de haita de taximetristi de la poarta; 20 de euro, aparatul foto si pentru fetele dragute din japonia, chiar viata, dar inainte…”, hartia imi rasare sub ochi “chen iu tel mi if diz nambar iz corect?”, este dar trebuie sa puneti doi de zero in fatza lui patru, shlap-fap-parap, imi paseaza telefonul, o alta voce imi spune ca abonatul gsm nu are semnal, unde vrei sa ajungi domnule draga? la tecuceni, tacaeni, telueni, sunt inginer de..omul bajbaie, imi arata din nou hartia, soferul petre ar fi trebuit sa vina sa il ia, pai si te-ai uitat bine daca nu-i undeva in gramada de poporeni care strivesc bara? burtosu-barbos-falcos-fricos imi lasa geamantanele si face-o tura, produce dupa 5 minute soferul, o aschimodie parlita, cu telefonul inchis si niciun cuvant in engleza la el, multa bafta domnu inginer.
hai ca s-a dat drumu la porti, ftzzz, ftzzz, scuipa 5 oameni, inca 3, vine stiuca pe canal si taximetristii incep sa se agite, plasatorii au fost de mult spulberati de anuntul moralizator asa ca nu-mi fac griji pentru fetele astea din germania care cauta disperate o cale sa ajunga in oras, o inhat pe mama norinei si m-arunc in coada la bojdeuca unde platesti parcarea, functioneaza doar una si-n soarele tare soferii transpirati improasca injuraturi, in pantecul parcarii, parcagii-parasutisti au fost facuti ko de descurcarosenia romaneasca, luati-o pe aici, nu domle ca eu dau acum cu spatele, pai il blocati pe domnu, pai ce cauta bou dracu pe aici ca el nu are voie.., doi dau cu spatele in timp ce trei se strecoara in fatza lor blocand astfel iesirea altor patru care tocmai luau…claxoane, uuuuuuu, auuuuuuuuuuuuu, tuuuuuuuuuuut, mama norinei e aproape surda dar aude brici urletul prostiei omenesti.