triceratops liricus

Hahahahahaahahhahaaaaaaa. Ma ciupesc, ma pleznesc, ma frec la ochi, imi ascut coatele si ma arunc in imbulzeala gigantica unde maini hraparete se intind sa insface stimati cititori si dragi cititoare ce altceva decat carti.

Welcome to Jurassic Park, locul in care oamenii inca mai gasesc placere in lectura.  E noaptea librariilor, pe o scena ridicata in mijlocul lui Corrientes, o demoazela usor supraponderala-daca ii place lectura si nu se duce la sala, tztztztz- canta romantze. Pe scena scrie “no hay ciudad sin poesia”. De unde vin eu pentru vorbele astea primesti haloperidol. Aici e norma. Publicul canta cu demoazela, fetele se unduiesc iar barbatii dau demni, aprobator din cap. Mamase ostenite de batalia pe carti se aseaza pe tabureti albi, isi scot urechile din posetele cu paiete si asculta fermecate povestile scriitorului x care a iesit in strada sa-si promoveze ultima carte. Zece metri mai incolo, o alta librarie, un alt macel, tipete ca la carne in ’87. Un card de vreo 40 de copii condusi de doi rastamani cu portavoce se bulucesc intr-o librarie, parintii sosesc si ei gafaind in spate. O pereche trebuie sa plece, insfaca fetita de 5 ani in brate, fetita se zbate si rage, vrea la carti, hahahahahahahahahahaha.

Nu tu ceaiuri si pipe si domnite cu volanase si aer abuzat incaltate in tenisi rapanosi si cu rochite vintage. Hipsterii lor sunt pe munca nu pe poza, se sterg de vopsea pe pantaloni si apoi mazgalesc mai departe un perete, un cret a scris apostrofator “copii, puneti mana pe carte ca nu musca”. Poate ale lor, la noi stiu o gramada de mutilari datorate lecturii, degete smulse, palme sfartecate, oare sa le spun in ce pericol ii pune cretul cu sfatul lui prostesc? Decid ca nu e treaba mea.

Ma simt ca in Piticot, dau cu zarul 3, ajung la casuta in care asezati la mese batrani simandicosi si fetite de 10 ani se intrec la scrabble, go sau sah.

Sper ca Elisabeta Polihroniade are vedere buna din ceruri catre acest loc unde miroase a hartie si floricele de porumb. Un triceraptos connoisseur , cu ochi albastri, fost regizor de reclame in brazilia imi explica sfatos “stiti, noi le mancam la carti ca nu avem rabdare pina apare filmul”.