pterodactilus amnezicus

taximetrul opreste, soferul pare mort de vreo 7 ani dar se tine bine si nici nu miroase desi nu are bradut parfumat, am de-a face cu fosila vie, cu el Cid, e legat de scaunul masinii si continua sa conduca spre victoria finala, “sunt taximetrist din ’65, am 46 de ani de soferie, sunt unul din patriarhii taximetristilor din buenos aires”, dau sa pup mana dar s-a uscat pe schimbatorul de viteze, cu cealalta mangaie automobilul care l-a ajutat sa-si tina cei doi baieti in facultati, acum unul e medic si altul e inginer, nu are nepoti dar are reprosuri, norele sunt vinovate ca nu-l fac bunic, turuie ceva despre niste copii cubanezi sau poate sunt tigari, sunt la fel de confuza ca amintirile lui, a iesit la pensie dar nu poate sa stea acasa ca-l toaca sotia, rade, rad si eu desi a vorbit 4 minute fara a inteleg o vorbulita, ma simt ca intr-un banc cu arghezi.

“sunt taximetrist din 65, am 46 de ani de taximetrie”, auci, patriarhul s-a resetat, ce dracu ma fac, o fi ziua cartitei, noaptea pterodactilului, “am supravietuit la 12 atacuri armate si stiu sa spun multumesc in 15 limbi”, multumesc si eu cerului in romaneste, “de donde es?”, “de rumania, noi spunem mul-tu-mesc”, la semafor intra pe jumate in torpedo si scoate niste fituici, avem multumescuri chinezesti, indoneziene, germane, rusesti, slovace, scrise toate cu majuscule, el Cid le-a memorat pe unele, “shi-shi e in chineza si in slovaca e dencuiu,tatal meu era cehoslovac”,  si bunica-mea, o chema blasinovitch, patriarhul imi zambeste larg si, spre deosebire de taica-miu, nu ia spaga de 2 pesos, ca doar suntem rude. Dencuiu, shi-shi, gracias, kapuncraa, danke