velociraptor samanicus
40 de minute intarziere, ma scuzati gafaie pitica blonda cu radacini negre, da’ numaru 104 de la hotelul vostru vine intre 220 si 260, daca n-au avut loc pentru el mai devreme l-au pus si ei unde-au putut, hop-n vanul care da cu spatele cu 80 la ora si intoarce vertiginos in fata bisericii san blas, samanul claudio ragaie zgomotos in spate si duduita sandra picoteste in costumul deux pieces, cu picioarele intinse peste damigeana cu apa din vulcanul san pedro, bre, pe pliantu cu serviciile etnika spuneati ca pentru ritualurile ancestrale vin doi samani, unu-l vad, da’ care-i alalalt? eu zice sandra, brusc imi vine-n nara miros de impostura, 180 de parai pentru o hipsterita spalacita si mos ciupic cu dinti de aur de trompeta, serios? esti curadora? sandra rastoarna sacul cu povesti de marketing pentru americani infantili: daaaa, de la 15 ani l-am asistat pe tatal meu in ceremoniile ayahuasca, asta inseamna ca de 10 ani sunt saman, haoleu, te pomenesti ca ai si-un doctorat in catania?
am fost talharita, prea tarziu insa sa ma intorc din drum, dupa 40 de minute, 3 dealuri urcate si coborate si slalom printre caini si capre ajungem la o fabrica de ayahuasca, un voluntar cu ochii carpiti care dormea pe o rogojina isi fura o usa-n oase, scoala putoare, sandra il trimite la plimbare, 5 cockeri in vestute de fas se foiesc printre picioare, poftiti intrati da’ mai intai descaltarea, stati asa, nu mai la est, acusi mai la sud, incepem si noi odata? sandra baga un mix stricat de anglo-spaniola, inteleg ca e un soi de parabolica cu care putem sa prindem rugaciunile lu tac’su care e la odihna in sacred valley, da’ ce-a patit saracutu? e epuizat, a dat in branci de atata munca gratuita in folosul comunitatii care-nesatula-l-a supt complet si l-a lasat slabit si expus bolilor.. aloooooo, sandra, fetito, cum gratis cind platesc sute de para?eee, asta cu gratisu era acu 6 ani cind samanii si puterile lor erau exploatati dar s-au dumirit ca nu merge asa si de atunci fac ceremonii pe bani, nu le merge rau, linga cosmelia ceremoniala unde stam noi pe perne e ditamai casoiul de baron psd unde micuta dispare sa bage supa sau sa se uite la tv atunci cind tac’su taie transmisia spirituala.
claudio mesteca blajin niste frunze de coca si mermeleste niste plase, sandra-i sare la carotida, stai tataie ca acum facem asta nu astalalta, nuuu, lasa aia inauntru, aseaza-te mai la nord, asaaa, suntem gata? zambet larg si siropul incepe sa curga: cel mai bun saman e inima ta, calea e in iertare si iubire, degeaba ati venit aici daca nu sunteti modesti si onesti, cu totii suntem budha si salvarea de energii negative o gasiti numai in iertare, mergeti si spuneti “iarta-ma” tuturor celor cu care v-ati certat pentru ca o lady si un gentleman asta fac, maniere victoriene, hinduism, budhism, crestinism, ezoterism, ce mai punem in placintuta asta? aaa, normal, crestinism, karma si pachamama, pentru prima oara in ultimele 6 luni mi se stramba gura-n bot de lup, sandra ma invita sa ma rog, uite acusi sa-i inchin viata mea lu pachamama care e suparata ca pamantul sufera ingrozitor si sa nu care cumva sa-i cer nimic pentru ca deja mi-a dat totul, casa si masa si bani de excursie in america de sud, daca vreau ceva ii zic lu apu, zeul munte, asta-i un soi de caritas minor, imi va da inapoi intreit tot ceea ce cer, rugati-va, sandra il insfaca de mana pe claudio si incepe o mormaiala intretaiata de ragete scurte plizzz pachamama, thank you, thank you apuuu, nu-mi vine sa cred ochilor, parca sunt intr-o piesa cu maia morgenstern, maia la munte si la mare, haha.
sandra deschide ochii si da de mine privind-o muta, te-ai rugat? nu duduitza, eee, isi sufleca mainile si scoate de la inmuiat cearsaful cu budha-karma-pachamama-isus, il pune la agatat si mai stoarce o fatza de plapuma din care curge povestea lu tac’su, omul care a redescoperit tehnica druizilor si acum face initieri de la distanta, prin telepatie, pentru ca are puteri fabuloase capatate dupa ce a participat la o ceremonie grozava din care ieseai ori diliu, ori cu picioarele inainte ori supraom, sandra zice ca tatucu a bagat pe varianta c) eu zic ca e sotto a), dar cine sunt eu sa pun la indoiala infaptuirile maestrului care a lucrat ani si ani cu cei mai buni samani din lume si a pus cap la cap tehnici orientale si inkase, e maestru in yoga, arte martiale, tantra, ayahuasca, marketing, comunicare si croitorie copii, as vrea sa-l rog sa-mi coasa si mie telepatic tivu rupt al pantalonului, sunt sigura ca poate doar reuseste sa-si opreasca 10 secunde inima asa cum l-a invatat maestrul lui de la yoga; da’ cum s-a apucat taticutul tau de toate astea mai sandro? a sarit sa ajute o batranica pe care 5 bagabonti o talhareau, si-a furat un cataroi in cap si medicii nu au putut sa-l vindece, atunci s-a pus pe treaba si apoi pe picioare, miracol.
sandra si claudio se apuca de ales ofrandele pentru pachamama si apu pe care le vom oferi dupa ceremoniile de blocare a energiilor negative si rescrierea karmei, revolutie si reforma, meandrele concretului, hua-hua, samanu-si scutura ciucurasii peste o punga neagra din care scoate niste pachetele cu orez, porumb, grasime, quinua, ardei iute, usturoi, confetti, lumanari, cruciulita de tabla, lana, ata, beteala, floricele, o hartie pe care scrie 1000 de dolari, o casuta si un trabant din ceara, sandra conduce procesul de selectie: astea nu, arunca-le, asta vine la gramajoara cu nasoleli, asta la aia cu dragalasenii, uite lana neagra inseamna vremuri nasoale, usturoiul si ardeiul sunt scandal in familie, crucea e simbolul mortii si numai ignorantii o poarta la gat fara sa stie ca aduce ghinion, claudiooo nu, maestro nu se poate asa, avem un nume de tinut, noi la etnika nu lucram de mantuiala, pachetelul e gata, va fi aruncat in rau, hai sa incepem ceremonia cititului in frunze de coca.
canci frunze de coca, sandra-si flutura o pana de vultur in fatza ochilor, repede-repede-repee, poate zboara, priveste intens pina-n gaozul sufletului si-mi zice evidenta: nu ai incredere in mine ca sunt prea tanara, hahahaaa, sa mori tu? chiar se vede ca am sentimentul ca sunt la camera ascunsa? hai welcome to jurassic park, maine va zic cu purificarea si oracolul, numaaai bine.