cind profesori sunt becali si serghei, hei, hei..
nici englezoii nu mai sunt ce-au fost, bat palma cu sir mickison: fetito vezi ca astept aia si aia si ailalta, iute ca am 95 de ani si nu stiu cite zile mai prind, fac spagatu ca badea si podu ca oprescu, inghit un faras de jaratec si ta-na-naaa, ii dau omului mail: dear sir, mi-am facut temele si sandvisu si-s gata, mai am sa ma inchei la sireturi, hap, mailu-mi scuipa-n obraz raspunsu lu nea apricot, lipsesc pina in 3 martie, adresati-va pentru urgente lu madam moneypenny, uaaaau, 6 luni e juma de an, perioada de gestatie la babuin, mi se aprinde curu de manie si ma apuc sa-i scriu secretarei un mail, cucoana, sa-ti explic, eu sunt din romania, sefu tau mi-a zis asta si asta si eu am facut si el a disparut, si organizatia voastra trebuia sa-mi dea si nu mi-a dat, ordonat, apasat, elegant ii tai capu domnitei care, inaintea decesului, reuseste sa-mi transmita doar un “era o eroare, domnu-n cauza se-ntoarce acusi, va vom contacta as quickly as possible”, hoarc, hoarc, sange scuipat in poala, am rezolvat-o si p-asta coz nau-uan facs uit rumeinians.
racorita citesc mailul buzdugan aruncat la manie, o data, de doua ori, vanez niste greseli de ortografie, il trimit norinei, sta la londra de 5 ani, le are cu inglisu mai bine ca mine, ia zi sorela, cit de grav e misspellingu, 10 minute de tacere si urmeaza un strigat de groaza, “opresteeeeee, spune-mi te rog ca nu l-ai trimis”, ba da, de ce?, “nu-i de ortografie, dar tonu, e groaznic, pentru oamenii de aici este de-o nepolitete crasa”, da ce-am facut doamna, i-am spus doar ca eu trebuia sa fac asta si am facut si ei trebuiau sa faca asta si n-au facut, “da dar tu nu intelegi ca anumite cuvinte sunt foarte dure si lumea aici este sensibila si atenta la nuante, uite cum ar fi trebuit sa spui ce aveai de spus”, citesc simfonia politetii: “kindly ask” si “i would very much like” si “regards”, ceai si plecaciuni, vanzatoare zambitoare si chelneri care glumesc cu tine, spatiu la coada la casa, civilizatie, acu 2 luni stiam cu ce se maninca, zambeam mai mult, spuneam pardon si ma scuzati dar zoaiele zilnice ale maniei spurcate romanesti mi-au scurtcircuitat omenia.
si cum altfel cind in numai 2 ore am primit doua mostre de civilizatie romaneasca: http://www.evz.ro/detalii/stiri/HALUCINANT-Gigi-Becali-ctre-Monica-Tatoiu-Suntei-o-idioat-rdei-ca-proasta-n-p-100.html
si
http://www.youtube.com/watch?v=GGz4p3vGjl0&feature=related
mitocanie vartoasa, acida, care topeste tot ce prinde, ce tot atata regards, hai cu raspunsul ala odata-n p..a mea.
De data asta ati nimerit-o ! Si dupa cum observ euro-deputatul Nigel Farage nu-si mesteca deloc cuvintele. Sau nu-i englez ? Insa tot nu ma impac cu formatul scrisului – stiu ca-i un fel de marca personala dar e obositor. Din cauza asta unele articole se pierd, adica nu le mai citesc pina la capat. Pastrati doar maniera “adolescentin-obraznicuta” ofera suficienta savoare (chestie care la britoni chiar lipseste).
Ralucule,
din pacate spurcaciunea de la gura romulanului nu se opreste (tot asa cum nici nu vine numai de) la corzile vocale. Daca-si imagineaza cineva ca asemenea jet de laturi veninoase se poate revarsa dintr-un “recipient” curat, e ori naiv ori zevzec. Din pacate demostratia nu-i nici macar necesara, fiind pe de-a’ntregul suficienta o cat de sumara privire asupra comportamentului locuitorilor acelui teritoriu ca legatura tragica dintre constiinta lor cangrenata (atunci cand nu-i sublima prin absenta desavarsita) si halena fetida a limbajului pe care il practica sa devina evidenta.
Tot asa, ceea ce prietena ta londoneza a uitat sau omis sa dezvolte este ca in lumea civilizata, politetea, formula de curtoazie repetata pana la o foarte securizanta rutina, nu se limiteaza la a fi doar stilistica sau retorica. Aici politetea in manifestarea sa verbala si/sau gestuala este semnatura pe care si-o pune fiecare membru al comunitatii pe contractul social in semn de asumare a codurilor acestuia.
Uneori imi este dat sa ma intalnesc cu opinia cum ca acest excess de politete formalizata dauneaza “autenticului” din relatiile dintre indivizi facand loc unei ipocrizii aseptizate. Fara sa contest ca intr-o oarecare masura acest proces este real, tuturor iubitorilor de asemenea nedorita sinceritate le spun ca eu cel putin aleg in orice clipa un ipocrit “I beg your pardon, I’m terribly sorry” in locul unui sincer “mai du-te ma-n pula mea”. De aceea nu ma mai pot imagina traind vre-o data in mijlocul acelei simfonii de violenta si uratenie verbala, interpretare a partiturii unui suflet mic si meskin de sluga.
Se poate sa ne lasi atatea zile fara un rand? Ce se intampla? Sper ca esti bine.