feher vs feher sau cearta la usa blogului

acum cateva zile am scris asta: https://feher.wordpress.com/2012/10/26/neam-de-cersetori-de-unde-ni-se-trage/ si l-am suparat mult pe frate-miu care mi-a trimis pe tzeava un caras mare si gras de 76 de kile, jap o aripioara peste fatza, hap si-o coada peste nas, mi-am furat-o de 5 ori, cu perdafu asta-s de acord, cu astalalt nu, dar cine sunt eu sa decid cine are sau nu dreptate?

e timpul sa supunem povestea dezbaterii publicului si, urmand exemplul lui nea dan, sa lasam voturile sa raspunda la intrebarea: credeti ca radacinile mentalitatii de asistat sunt sadite de sistemul educational si parinti?

pina atunci iaca ce spune tata lui “darius al lui frate-miu”

Daca am inteles bine, teoria e cam asa:
“homo consumeristus” si cu “homo sovieticus” au incheiat un soi de pact ribbentrop-molotov cu scopul de a ne tampi in masa si de a ne transforma intr-o turma de asistati. Inocularea mentalitatii de asistat a inceput inca din epoca de aur, cu complicitatea “lui mami”, “lui tati” si a “tov. invatatoare” care, in loc sa ne duca la planetariumuri si simulatoare de zbor care nu existau, ne porunceau sa “scrim” ce ne dicteaza ei si ne abandonau impletitului de covorase din hartie colorata. Monstroasa “alienare” continua si in zilele noastre, dar in registrul pletorei consumiste, cu concursul “minelor anti-copil” montate in burtile de plastic ale milioanelor de jucarii chinezesti si vietnameze (in special motociclete si macaralele) si cu complicitatea milioanelor de parinti idioti care detoneaza minele astea in capul pruncilor printr-o simpla tastare de cod pin. Copiii supusi efectului nociv si demobilizant al “motocicletei chinezesti” si al “macaralei vietnameze” se dezumanizeaza treptat, isi pierd in timp “dorinta de a face, de a crea, de a intelege”, ramanand cel mult cu “dorinta de a astepta, a primi, a parea” si a ciordi niste teze de doctorat (aici e un usor paradox pt. ca furtul unei teze de doctorat e, la limita, un act intreprinzator, chiar prea intreprinzator si nu e deloc compatibil cu simpla mentalitate de asistat). Apocalipsa ar putea fi insa evitata, daca in loc sa-si suie copiii pe o motocicleta chinezeasca din plastic, parintii le-ar darui numai stante de carton in forma de dinozauri pe care copilul ar trebui sa le asambleze, bineinteles tot “asistat” pana isi formeaza un minim de deprinderi creatoare.
Daca nu e doar bascalie, Teza asta e o concatenatie pe cat de euforica pe atat de fictiva de cauze si efecte care-mi aduce aminte de aplombul cu care un darwinist sustine ca broasca e stramosul gusterului (sau invers) numai pt ca cele doua specii au ceva similitudini morfologice (e oarecum firesc sa consideri ca a incaleca o motocicleta de jucarie stimuleaza mai putin creativitatea decat a aranja un puzzle, dar sa faci din preferinta unui copil de 3, 4 ani pentru jucarii luate de-a gata o cauza a ratarii lui ca adult e o exagerare flagranta). Iata si cateva contraargumente:
1. In primul rand, n-ai cules suficiente date despre “Darius al lui frate-tu”. Respectivul personaj s-a uitat de mai multe ori la stantele de carton in forma de avion pe care i le-ai daruit (nu stiu nimic de stante in forma de dinozaur) care nu erau cat el de mari (dar asta n-are niciun fel de importanta) ba a colorat si a asamblat/dezasamblat impreuna cu mine avionul ala de vreo 5-6 ori. Pentru parasutistii argentinieni a facut chiar o pasiune, dormea cu cutia lor langa cap si a mesterit cativa. Acelasi Darius al lui frati-tu face tot felul de puzzle-uri, asambleaza o gramada de chestii din piese de lego, picteaza, scrie, coloreaza, are o tabla pe care deseneaza cu creta, e fascinat de scripetii cu care se ridicau statuile care decorau mormantul lui Mausol, a auzit de Babilon, de farul din Alexandria, de statuia lui Zeus de la Olimpia, de gradinile suspendate ale Semiramidei si de catapultele cu asediau cruciatii Ierusalimul, ii plac piramidele, sfinxul si masca lui Tutankamon, umbla toata ziua cu o statuie a lui Anubis despre care stie ca e un zeu egiptean, merge in fiecare madrti la un “atelier” de creatie pt. copii unde bricoleaza tot soiul de obiecte decorative, alaturi de colegii lui. Tot Darius e inebunit sa bata cuie, sa insurubeze, sa bricoleze, poate sa enumere toate planetele sistemului solar, e pasionat de serpi veninosi, ii plac florile si-o bate pe maica-sa la cap sa-i cumpere cactusi , ii plac pestii si vrea un acvariu, adora muzica lui Caro Emerald iar la 3 ani de zile a enuntat prima idee “filosofica”: mi-a zis ca “dupa ce-o sa imbatranim si-o sa murim, o sa ne nastem din nou”. “Darius al lui frate-tu” are o curiozitate enorma pentru orice lucru nou, incepand de la o ganganie neinsemnata si pana la un feribot urias, cunoaste emblemele a cel putin 10 marci auto, stie ce-i aia uretra, aduna castane si pierde foarte mult timp construind castele sau baraje din pietre, bete, caramizi sau alte chestii nefabricate in China, stie zeci de personaje din povesti si mai nou compune el povesti. In consecinta, “Darius al lu’ frate-tu” e la fel de evoluat precum “puiul de negru” sau “chinezul pitic” care arunca bumerange prin science museum (si asta in ciuda “handicapului” pe care i l-a provocat faptul ca la un moment dat la varsta de 2 ani jumate- 3 ani a preferat o macara chinezeasca in locul unor stante de carton).
Prin urmare, ideea ca un copil care incaleca pe motociclete chinezesti si-a dat foc la viitor e absolut deplasata. La fel ca si ideea ca un copil care se joaca doar cu stante de carton e harazit unui destin superior. Motocicleta chinezeasca nu exclude celelate provocari, tot asa cum apetitul up-gradarii tehnologice care-l face pe un adult sa tanjeasca dupa ultima generatie de I-phone nu exclude posibilitatea ca acelasi adult sa asculte Mozart sau sa faca un gest civic. “Homo sum, nihil humani a me alienum puto” ziceau romanii iar “Darius al lui frate-tu” vrea si el sa-ncerce cam toate tipurile de jucarii. Ce ar putea sa fie rau in asta atata timp cat si dorinta lui si productia de masinute si macarale sunt in sine niste initiative, niste intreprinderi si prin asta manifestarile unor libertati?
2. Pe urma, motocicleta chinezeasca si macaraua vietnameza sunt tot atatea replici la scara ale unor masinarii care fascineaza tot asa cum masinariile din science museum sunt replici ale masinariilor adevarate. Pe acelasi criteriu al aversiunii fata de lucrurile facute de-a gata ar trebui sa te infurie orice macheta functionala pe care n-o “fauresti” personal si chiar orice exponat prefabricat din science museum. La limita, ar trebui sa-ti doresti ca muzeul ala sa nu contina altceva decat stante de carton pe care sa le asambleze vizitatorii.
3. Plasarea lui homo sovieticus in aceeasi ciorba cu jucariile chinezesti nu e deloc in regula. Pe de o parte pt. ca ideologia lui homo sovieticus ne condamna la penurie (ne rationaliza pana si “indienii de plastic”) in timp ce “motocicleta chinezeasca” e produsul unei culturi (consumerismul) a abundentei. Pe de alta parte, conformisul propovaduit de homo sovieticus nu se opunea universului tehnico-stiintific reprodus de science-museum. Ideologia comunista nu se temea de popularizarea matematicii, fizicii tehnicii, simulatoarelor de zbor, planetariilor. Se temea de popularizarea ideilor “propovaduite” de stiintele burgheze, de filosofie, de psihologie, sociologie, economie, se temea de literatura, de genetica si de toate celelalte discipline care puteau destepta in noi revelatia mistificarii pe care-o haleam zi de zi. Ori, din punctul asta de vedere, poti sa fii sigura ca regimurile comuniste n-ar fi avut nimic impotriva unui science museum asa cum au londonezii. Problema era cu resursele care lipseau. E un fel de ironie a istoriei in cercul asta vicios. Daca homo sovieticus ar fi fost baiat bun si ne-ar fi amenajat muzee ale stiintei, ne-ar fi tinut mintile ocupate cu tot soiul de chitzibuserii stiintifice si-ar fi prelungit domnia ceea ce era o treaba nasoala. Daca din contra, homo sovieticus s-a zgarcit si n-a suflat cu niscai sclipici gratiile inchisorii, s-a dus dracului domnia lui, ceea ce e un lucru f. bun.
4. Penuria de jucarii de pe vremea comunismului stimula creativitatea. Eram siliti sa ne confectionam prastii, arcuri, arbalete si chiusoare, corabioare din dopuri de pluta, castele traforate s.a.m.d. Iar covorasul impletit din hartie colorata e stramosul direct al robotului din carton de la science museum. N-am inteles de ce te plangi?
5. Esecul tezei “conformismului insuflat in noi de anii de scoala” sta chiar in fata ta cand te uiti in oglinda. Pai daca dupa ce ti-au smuls aia cu penseta, fir cu fir, “dorinta de a face de a crea si de a intelege” iar mai tarziu te pomenesti ca ai facut, ai creat si-ai inteles cate ceva, asta inseamna ca “pensarea” n-a fost definitiva, “firele” ti-au crescut la loc iar ireversibilul proces de transformare intr-o leguma asistata a unora si altora are cu sguranta motive mai consistente decat “mami, tati si tov. mihalcea de la fizica.”

ps. da stiu, eu sunt aia mai mica si mai concisa din familie. succes la vot

3 comments
  1. Jack374119 said:

    pai vezi? nu mai bine te rezumi tu la dinozauri patagonezi? 🙂

    • feher said:

      ba da. dar scobind dupa ei, dadui de neanderthalul romanesc. ma intorc la oasele mele.

  2. raluca, cred totusi ca a contat si lipsa sucului natural de portocale ( asa numitul fresh ) de la micul dejun.
    iti recomand o continuare a acestei teze. am chiar si o sugestie de titlu: clara si palatul de clestar

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: