un carait continuu se aude de sub pasarelele impletite deasupra autostrazii, o colonie uriasa de filipineze face si desface, leaga si inoada, cumpara si vinde, au liber de la stapanire si s-au strans la marginea lui charter garden apoi s-au revarsat in queen’s si in des voeux road, munti de trentze si cutii de mancare sunt descalcite, impartite, stivuite, scartzaie banda adeziva care capaceste cuburi gigantice pline cu prada pentru acasa, pentru aia mici, pentru sotzii condamnati la onanie dar nu la saracie, ca aici fac bani adevarati spaland la fund copiii beizadelelor din hong kong, bani adevarati nu trei lulele ca-n fundul luzonului de unde vin ele, urechile ti se umplu instant cu tagalog, o engleza data cu maioneza de triburi filipineze, printre maldarele de marfuri, direct pe ciment, s-au intins cearsafuri, balerinii au zburat din picioare si zac expulzati la margine, s-a dat drumu la picnic, trotuarul e smaltat cu filipineze tavalite-ntr-o rana, cu sucu la carton-ntr-o mana si caserola cu orez in cealalta, muzica urla din telefoanele mobile asezate evlavios in mijloc, la 100 de metri de epicentrul postei filipineze, in mijlocul strazii blocate cu gardulete de politie ca sa faca loc unei adunari de ong-uri specializate pe protectia imigrantilor, un preot in mov vorbeste de iubirea lui dumnezeu unei congregatii placide care asculta zambitoare slujba de pe scaune de plastic, de costinesti. tablou de bruegel cel batran.
unde-i domne maxim’s? un portar zice ca-ncolo, 40 de minute mai tarziu sunt inapoi in harmalaia filipineza, mai multe ceaarsafuri, intinse pina-n port, pe pasarele, sub, in statiile de parcare, la primarie-n prispa, cite 6 cite 8, fetele se arunca-ntr-un soi de macarena, sincronizarea nu exista, fiecare-si executa miscarile anarhic, entropie muzicala, desigur gangnam style, mainile tin hamul imaginar, duduitele sunt ridicate in scari, si fiecare o ia anapoda pe ritm, maxim’s e inchis, hai la kownloon walled city.
vorba vine, orasul nu mai exista din 91 cind, in sfarsit, guvernul a reusit sa stoarca buboiul crescut in 40 de ani pe spatele hong kongului, cuibul triadelor, al traficului de droguri si furnizor oficial a peste 90% din chiftelutele de peste din dieta zilnica a hong konghezului, kowloon wall city continua sa traiasca in batman si in jocurile video, in benzile manga si-n muzica, desi acum e-un parculean blajin, cu studentasi veniti sa-si arunce basca in aer la absolvire, peste podul cambrat deasupra lacului plin de crapi porcini.
un mic muzeu incropit in cladirile stravechi restaurate iti arata cum se traia in kowloon city in 1987 cind 40.000 de oameni se inghesuiau pe 0,03 kilometri patrati, sute de cladiri crescute una peste alta, infasurate una in jurul alteia, doar cele din exterior aveau lumina, in miez nu putea patrunde nimic, favelele din rio sunt parfum pe linga kowloon walled city, nu exista electricitate si nici apa, pe ecranele din micul muzeu un tataie stirb zambeste inveselit amintirilor despre carausii de apa care-ti cereau 1 dolar sa-ti aduca o galeata de la conducta, erau doar 2 lifturi in cele cateva sute de blocuri intepate vertical, era mai usor sa urci cu liftul unuia din ele pina la ultimul etaj si apoi sa traversezi pe acoperisuri pina la cotetul unde trebuia sa livrezi damigeana, ce vremuri zambeste o tushica venita in kowloon city in ’60, erau droguri, erau traficanti, era periculos, dar doar pentru cei dinafara, noi, inauntru, eram o comunitate unita.
dar cum a fost posibil ca un intreg oras sa creasca intr-o crapatura a legii, sa cada ca un dosar dupa fiset si nimeni sa nu poata sa intervina legal in el? fosta cazarma chinezeasca, kowloon city nu a intrat sub administrare britanica iar in timpul ocupatiei japoneze din al doilea razboi mondial a inceput sa se ingroase populatia si gluma, politia a pus prima oara piciorul inauntru spre sfarsitul anilor ’80 si instantaneu a fost intoxicata de atmosfera corupta a orasului, “cereau spaga ca sa ne lase sa ne facem treaba” isi aminteste o dentista din neamul dentistilor fara patalama care aveau insa o strada intreaga in kowloon city, “nu aveam acte si d-aia la noi era mai ieftin”, 40.000 de oameni traind intr-o imponderabilitate legala, codrul lui robin hood in buricul hong kongului, iti usca rufele pe acoperis boeingu’ in infricosatoarea aterizare de pe vechiul aeroport al orasului aflat la cativa kilometri departare, acum inchis, ce vremuri ofteaza dentista.
pare acum 100 de ani dar au trecut doar 20 de cand guvernul a venit cu buldozeru si a trimis triadele..in macau probabil, sa creasca noul vegas al asiei, in parcul deschis in ’95 miresele zambesc tamp la camera, clic-clac, hong kongul se schimba la 2 ore, a pierdut un horrorland, si-a deschis un disneyland.
orasul cade totdeauna in picioare.
feher 