Archive

Monthly Archives: April 2013

“ultimul album david bowie tineti?”, a-hahahahahahaha, domnul bonom de la hmv da cu lol-urile de pereti, 30 de ani pe repede inapoi, ma simt ca la complexul mare intrebandu-l pe travestitul cret, cu firele de barba rasarind discret din stratul gros de fond de ten, daca mai au pantofi cu toc in fata si tenisi cu fermoar pe talpa, a-hahahahaha, albumul a fost ras in cateva ore, de doua saptamani, de dupa rafturi, pandesc neobositii fani, nimeni nu stie cind vine urmatorul transport, mister. in ploaia rautacioasa de afara un cetatean tasneste pe linga mine, scara verde la subrat, poate are de schimbat un bec, poate a auzit miorlaitul unei pisici captiva pe o craca de castan, poate a..omul cu scara se-nfige hotarat in multimea insirata in fatza cinemaului odeon, reflectoare matura omenirea uda, ies aburi, urla muzica, mc-ul arunca vocale in portavocea infundata cu apa, blop-blop-blop, cuvintele ies leoarca, scurtate, decolorate, omul cu scara s-a cocotat pe ultima treapta, isus din corcovado, pluteste-ridicat la ceruri, ce vezi, ce vezi? nimic, multimea se foieste, abureste, clocoteste, e lansarea filmului gi joe, gi joe 2, cu domnu tahitian cu grumazul adunat intr-o teasta ingusta, ca o sticla de schweppes, nu stiu cum il cheama, si bruce willis care o fi greu de ucis, dar e si mai greu de vazut, n-am scara, banca sau detenta asa ca ma feresc de pneumonie sub acoperisurile de pe strada anticariatelor.

intr-o vitrina un cetatean asteapta demn la o masuta urmatorul client, e ghicitor in carti de tarot, n-are turban, nici batic cusut cu banuti de aur, arata a profesor de matematica iesit la pensie, genul care imbraca o uniforma neagra cu scorsese security si reazema trist peretii unei farmacii din bucuresti, ghicitorul si bancul sau de lucru sunt doar o particica modesta dintr-o librarie gigant mistica: tot peretele din stanga e vrajitorie, cum sa legi-dezlegi-culegi-alegi, witchcraft for dummies, farmece si blesteme si potiuni, apoi peretele cu cristale, 2 italience discuta aprins daca sa ia roz sau alb sau poate verde smarald, carti de tarot, carti de interpretat tarotul, globuri de cristal, cruciulite, svastici, serpi pe bastonase, uite si astrologie, chinezeasca, occidentala, indiana, vedica, aiurvedica, reiki, self-help, salvati planeta, treziti-va, i ching, qi gong scris asa, chi kung scris asa, gnostici, budisti, budism tibetan, indian, chinezesc, tao, in 10 minute inchidem, atac de panica, inca nu am ajuns la subsol, filozofie crestina, ortodoxie, yoga, alchimie, cum sa faci aur din caramida refractara, din piatra, din lemn, asta e, o vreau, ne pare rau, am inchis, va asteptam si maine, casierul zambeste 2d, dac-as avea cristalul ala alb as putea sa-l transform in scara, sa-l iau la subtioara si sa-l vaz si eu pe nea bruce. sau as putea sa-l transform direct in bruce sau mai bine in ultimul album al lui bowie, a dreacu magie, de ce atunci cind, in sfarsit o gasesti, e intuneric si esti dat afara din pravalie?

nasa anca e faraon, are o piramida mare la dumbravita barsei, in buza lacului, unde aduna carti, caini, foita de aur pentru icoanele pictate pe sticla, scoici de rau pentru pavoazat peretii baii, la pianul din sufrageria cu mobila chippendale de care se scarpina cainii de stana adusi in casa, nu mai canta nimeni, nasul costel a murit anul trecut, era profesor de muzica iar anca a fost profesoara de romana, omul care mi-a pus in mana cartea copilariei: papillon, real adventure novel scrisa de musiu henri charrier.

in anii ’30, autorul este gasit vinovat de crima si condamnat la munca silnica in guyana franceza, doamne dumnezeule unde o mai fi si asta?, degete alergand peste munti si mari pe atlas, uite aici, linga surinam-guyana olandeza de unde a venit tata lu gullit, domnu scriitor trece prin chinuri groaznice in ocna dar-ca adrian nastase-nu-si pierde increderea in viata, incearca sa evadeze, ii iese, e recapturat, iar evadeaza, apar povesti cu pirati, bancheri, indieni guajira, chinezi si nisipuri miscatoare.

filmul cu Steve McQueen si Dustin Hoffman nu face dreptate cartii care a rupt in anii ’70 si m-a impins, peste aproape 40 de ani, sa calc in satele indienilor cautatori de perle de la frontiera columbiei cu venezuela si sa strang mana baietelului- acum un tataie ziarist la bbc-secretarului literar al lui charrier din caracas.

Daca as avea un copil de 10 ani, 10-12 ani, l-as tine departe de tampeniile cu vrajitori miopi francizate si holiudizate, ia mihutz si citeste aventura pura, ma rog, 75% pura, sau 10% cum zic ultimele cercetari asupra veridicitatii cartii, ce conteaza daca i s-a intamplat totul lui nea henri sau colegilor lui ocnasi? e o carte care te invata sa nu renunti, sa nu te-ncrezi in sistem, sa observi, sa perseverezi, rabdare si geografie. si mai presus de orice sa identifici parnaia, capcana, cursa pe care ti-a intins-o societatea: obedienta si conformism.

n-am mai vazut-o prin librarii, ca na, nu prea multi s-au prins ca Papillon e carte de self-help, carte de aventuri si carte de geografie, asa ca n-au mai editat-o, dar pot s-o procur de la nasa-mea, o scot de sub un fund de ciobanesc mioritic, o curat, o trag la xerox si v-o trimit prin posta. asta daca n-aveti kindle si abonament la amazon.

 

casa de marcat ii e scut vanzatoarei, poporul umple incaperea, ca un banc de scrumbii plasa pescarului, preseaza, se zbate, o negresa gigantica, dezechilibrat cocotata pe-un scaunel fragil, anunta ca pot intra cei cu biletele de ora 16, oamenii trec pragul expozitiei de portrete fotografiate de man ray, deodata, unii-n altii, ca o inghititura prea mare care-ti ramane-n gat, toti 50-60 se opresc in dreptul textului-omagiu de pe perete care-nsira reusitele artistului, o tanara mama impinge un carucior, un tanar tata se taraste anevoie prin fatza portretelor, cu 2 maimute legate de picior, copiii urla, bebelusii behaie, ea-60 de ani acoperiti la coafor cu vopsea rosie -ii explica lui, docta, cu ochii levitand deasupra ochelarilor cu rame groase-negre, ce-i cu marcel duchamp, cine e max ernst si de ce au dat 10 lire pe bilet.

de ce? pentru ca man ray a trait ceea ce woody allen a visat in “a night in paris”, i-a strans mana lui picasso si i s-a uitat in ochi lui james joyce, cu hemingway a baut o tzuica si a mancat o maslina cu stravinsky, a spart seminte pe bancuta vorbind nimicuri cu matisse si cu salvador dali, pe pereti se-nsira o generatie de fochisti care au turnat gaz in palalaia de sub caldarea culturii moderne: jean cocteau si channel, tristan tzara si gertrude stein, avem andre breton si braque, dezinhibati, experimentatori, uite-o pe genica athanasiou-actrita romanca, model al primului portret in culori facut de man ray.

eeee, vedeti? tot noi-romanii suntem mai ai dreacu, noi avem cele mai frumoase femei-ar balosi patriotic buzele lui gadea, si tzara e al nostru, daca nu era el, canci dadaism, deci nici vorba de surealism, constructivism si deconstructivism si structuralism, fara el nea man ray facea poza de nunta in curul pensilvaniei si n-apuca sa-mbatraneasca cu un pahar de fernet la bufetul de la coltu strazii-n montparnasse, e limpede ca lumina zilei ca romanii au modelat ultimul secol, acesti hobbiti cu picioare murdare si obiceiuri barbare, ei au facut sa se invarta lumea, dar s-au retras, timizi, lasandu-i pe americani si pe englezi, pe rusi si pe chinezi, sa se balaceasca in luminile scenei.

ca sa nu mai vorbim de italieni, de francezi si de spanioli, latinii, latini pe dracu, latina este doar limba daca interpretata, limba dacilor-inventatorii crestinismului, prafului de pusca, ai primei burse din lume de la sarmizegetusa si ai pacalelii de 1 aprilie.

e timpul ca romanii sa se bucure de gloria faptelor lor: ma uit la galeria de portrete ale lui man ray si vad daci, acum doar eu, in viitorime insa miliarde de oameni vor stii adevarul. privind spatele para-violoncel al lui kiki de montaprnasse, ma intreb oare ce curent cultural inaltator mai pune la cale, micutul dar atat de creativul popor dintre carpati si mare?