spoiala si creveti cu unt

c-un ochi pe modificarea constitutiei si alalalt pe carnagiu muntenegrean, nu mi-a mai ramas niciunul cu care sa observ, prin gaurica pe care mi-am dat-o in peretele care ma desparte de lumulita bucuresteana, miscarile muvarilor si seicarilor, ale duarilor si ale breicarilor. am zacut in bezna nestiintei mele pina cind lumina a pogorat si-am aflat ca centrul vechi nu mai este in voga, ca baetii cu stare si domnitele artiste au sters-o pe stradute, pe dianei, la rosetti, pe polona si pe carol, departe de saormele si terasele imbacsite unde tiganusii-ti fura baschetii din picioare in timp ce-ncerci sa ajungi la masa tovarasilor tai.

deci unde sa merg sa fiu de bonton? la kostas, fost bucatar la scandia, clientu meu, stapinu meu, fost stapin si al lui costel care a dat slujba la mall pe-un srl la foisor si “c”-ul pe “k” ca suna mai greceste-marinareste si si-a deschis o carciumioara intr-o maghernita pitica, undeva linga.. cum ziceam, foisorul de foc. unde-i vere?, “o s-o vezi ca-i multa lume, ca bucataru e vestit si mancarea geniala”.

pe trotuar hair stylisti cu staif si croitori cu renume, d-astia pe care noua constitutie nu-i mai lasa sa mearga de mana la altar, dar nu-i impiedica sa imparta o bancuta de lemn la “kostas”, chelnerita roscata e close talker, imi susoteste vorbe calde de la 30 de milimetri de nas: crevetii in unt sunt cei mai buni, ia creveti in unt ca-s cei mai buni.

icre aveti? “da, dar trebuie sa vie barbata-miu cu ele, doua zeci de minute dureaza, trebuie sa apara”, barbatul-salau intarzie cu icrele, sa vie vinul, un singur tip, alb, tulburel, la carafa, ma uit in jur, staruri pe stanga, staruri pe dreapta, vulcanizare in spate, atmosfera de vama veche in ureche, salvata si mutata la foisor cu tot cu mirosul acrut de urina care vine de la baie a carei usa, pliabila, nu se inchide cu totul.

faci pipi grabit, sa nu te vaza urmatoru client, treci pe la bucatarie, in spatele draperiei nu-i vrajitorul din oz ci chiar costel si o domnita care pitrocesc la pesti si la scoici si la creveti, spatiu cit o debara, frigideru aicisa, hm, am mancat eu pe strada in bangkok si-n iquitos, n-o sa cad latita la foisor. poate doar de foame, comenzile curg, cei doi au de hranit jde guri de oameni mari, o ora si icrele nu mai vin, nici crevetele nu se lasa tras in unt, curge doar vinul, stomacul se strange.

si iaca, masline si tzatzichi, de-ncalzire, dupa o ora juma ajuge transpirat si crevetele, bunutz, scoicile nu prea, chelnerita imi sufla de la 20 de milimetri distanta ca iaca, a sosit salau. stupoare, omul cu icrele e chiar bodo, fostu ginerica al lui base. cantaretu, “daaaa-caaaa cerul ar puteaaaa” sa imi puna in fatza mea, icrele pe care le-am cerut acum 2 ore ar fi fabulos. icrele sunt roz, bune, bodo e batran si, aflu acusi, sotul chelneritei close talker.

se aseaza la prima masa, rasete, urlete de ras, omul pesemne ca este foarte simpatic, abia astept sa-l cunosc, o fac caci bodo stie ca trebuie sa faca turul de onoare si iata-l la mine la masa, in carne si oase, chiar el, artistul de concerte electorale. si nu numai. e simpatic, e fan dinica si pret de 45 de minute canta si ne incanta-de mult vroiam sa o bag pe asta, desi stiu ca nu se potriveste-povesti cu dinica, facand, spunand, traind, murind, nu trage dom semaca, in nemernicia mea ca un caine turbat..

sa curga vinul, sa vie kostas sa-l felicitam, sa-l mintim in fatza ca asa masa buna nu am mancat niciodata in viata noastra, sa promitem ca mai venim, ca il sustinem, ca .. ce bine ar fi, macar din cind in cind, sa am un copilas cu mine care sa opreasca circul si sa anunte ca imparatul este in cucul gol. de unde infiez unul?