ghici cine e tara lui mister pizza?

pe randul din spatele meu, el si ea, cincizecisiceva de ani, vorbesc tare in intunericul cabinei, ea fashaie o punga si isi tine la curent partenerul cu proviziile stranse in timpul zborului: “am pus in geanta piersicile si untul. crezi ca ne mai dau ceva?”, sotul fornaie nemultumit si spune: “ne mai dau un drac”. mai e o ora juma pina la seul, stewardesele insa nu te lasa sa ridici parasolarele ca sa nu trezesti cetatenii care dorm cu baluta la gura, cucoana gospodina din spate il impinge in sus pe cel de la cotul ei, lumina taie o felie de tort din poala sotului care rage incantat “ce se vede acolo jos?”, femeia isi ascute privirea soimareasca si declara ca de aici, de la 11300 de metri, zareste jos niste orezarii. pai si normal. doar suntem deasupra chinei.

aterizare, piersicile si untul trec, impreuna cu reprezentantii poporului roman, granita in republica sud coreeana. treaba complicata, caci trebuie sa completezi 3 formulare: unul care spune cine esti, cu ce te ocupi, ce vrei de la coreea de sud, unde stai si cat; al doilea care te intreaba cam acelasi lucru, si incearca sa te prinda cu cioara vopsita: iaca aici ai scris ca esti f si aici tot f, dar niciodata nu te simti macar putin m? al treilea formular te sfatuieste sa nu te puna dracului si sa minti autoritatile daca simti ca ai febra, daca-ti curge mucul, tusesti, stranuti sau casti prea mult. fiecare formular alearga catre o alta manuta inmanusata intinsa. totul merge uns pina ma impleticesc in ghiseul unei doamne incordate, ascunsa dupa o masca de jedi, care nu-si mai vede capul de atatea masinarii pe care trebuie sa le foloseasca pe pielea bietului calator: pune degetul aici, pune degetul acolo, acum scoate degetele din fund si baga-le-n nas, fluiera, pune retina aici, spune-mi ce vezi, orezarii? cate boabe de orez poti sa numeri in 15 secunde? 10 minute de privit, atins, scanat, redat, pasaportul e studiat minutios, hmmmm, geme vazand o viza de antarctica, huooommm-se incanta la una de cambogia, coada creste de nu se mai opreste, hai c-am scapat.

autobuzu isi taie in doua ore drum pana-n oras, ambuteiaje se-ntind ca igrasia pe tavanul unui apartament de la 10, mai mari ca-n bucurestiul de dinainte de ctitorirea pasajului de la baneasa, 6 benzi pe fiecare parte, toate ocupate cu hyundaiuri si kia in care soferii dau sms-uri sau se joaca pe samsunguri cu ecranul cat un televizor portabil, d-ala de care aveau microbistii pe vremea lui ceasca, cand urcau pe drumu de poiana, sa prinda ungurii si sa vada si ei campionatul mondial. in autobuz avem si noi televizor.

pe dinsul vizionez un filmulet despre un domn cu freza de leningrad cowboys, parul rosu sculat intr-o limba imensa, zambeste la camera, face semnul victoriei si cocleste o baba sa se coafeze ca el. vine apoi povestea mirilor care au pet un porc mic, roz, tropaitor, pe care il spala si il impodobesc cu pietricele si fundite, pentru nunta. apoi ne bucuram de prezenta unui domn care nu si-a luat haloperidolul si se lupta cu un batz dintr-un copac, urland la cameraman. si nu in ultimul rand, un nenic cu palarie care taraste intr-o lesa un cocean de porumb. cand coceanul se toceste, cetateanul se duce la aprozar si-l schimba cu un praz sau o ceapa, depinde de starea dinsului psihica din acea zi.

pe un panou scrie mare: bine ati venit in tara lui mr.pizza. dumnezeule mare. iar am ajuns in italia?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: