traditie si inovatie: primul cimitir pe facebook

in fata muzeului popular corean, impartiti in bancuri de stavrizi mici, cu parul negru sclipind in soare, sunt cateva zeci de copii, 7-8 ani, buze rosii, fetze albe, pleoape umflate, ochi mijiti oblic, “heloooo” urla dupa tine-vesticul bulversat de ordinea nefireasca in care se joaca, fiecare in patratelul lui, fara ragete, fara piedici, fara pumni si picioare, ghiozdanele asezate intr-un trenulet de 5 metri, palid anaconda, din vinilin.

ghiozdanehelooo, le raspunzi si atunci bule cu “hahaha”, se sparg ca pungile cu apa trantite de la etaj, una la stanga si una mai in spate, aia mici care au lansat salutul sunt omagiati de colegi pentru colosala realizare: stabilirea contactului cu extraterestrii.

copiii nu plang in coreea, copiii nu urla in muzee, copiii nu-si trag parintii de maini catre toneta de inghetata, copiii nu bat din picior. cand sunt mici, sa tot fie un an, doi si incep sa planga, mamele se grabesc cu ei afara, pe culoare, ca sa nu deranjeze restul calatorilor (daca sunt in tren) sau restul cetatenilor care mananca (daca sunt in restaurant).

strada seuldaca o sa fac vreodata copii, o sa fac unul corean. sa-mi aduca o canita de apa la batranete si..

muzeul popular zice ca, mai importanta decat canuta si golirea tzucalului, este comportamentul odraslei la moartea ta. acum 100 de ani, un fecior sau fiica de treaba ar fi trebuit sa faca pomana, adica sa dea de mancat si baut, dimineata si seara, timp de 3 ani de zile, asta inseamna 2190 de mese sau 2192 daca aveau ghinionul sa prinda un bisect. faliment curat. iar un fecior sau fata cu adevarat iubitoare, ar fi trebuit timp de 3 ani sa-si paraseasca domiciliul si sa-si faca mutatie langa mormant, sa traiasca intr-o coliba de paie din care sa serveasca de 2190 de ori mese in numele parintilor decedati care ar fi zambit sagalanic din inaltul cerului. si asta in conditiile in care tac’tu nu ti-a luat, cum i-a luat anei la majorat taicutul sau chivernisit, mercedes producandu-i, ce-i drept, o crunta dezamagire pentru ca ea vroia un volkswagen, mai mititel, de fete.

car mortuardoar indienii ifugao, din filipine, trec prin cheltuieli la fel de necrutatoare ca cele la care sunt supusi coreenii. dar nici macar ei nu trebuie sa-si ingroape 3 ani langa mamicuta si taticutu, ci dupa ce isi golesc teschereaua si se-mprumuta prin vecini de bani de porc, bivol si spritz pentru priveghiul care poate dura 8-9 sau chiar 12 zile, iau mortu, il baga la racoare si-l mai scot dupa 6 ani, spala oscioarele, le-nvelesc in panza si le pun in lada-scaun, ca sa aiba butaforie pentru hamlet la indemana, in caz ca vin turistii.

un grup de coreeni batrani se opresc linga diorama unde e carul mortuar, sculptat cu bufnite si vulpi si pictat in culori agere, sa-ti prinda ochiul. ghidul le povesteste istoria doliului, coreenii fac “ooooooooo”, telefoanele fac poze, clic-clic, pozele se-ncarca iute pe facebookul grupului de pensionari. tehnologia salveaza traditia.

cand mor, o sa-mi fac cavou pe facebook si fi-miu, coreanul, o sa poata sa dea zilnic cookies si sampanii la toti prietenii lui, timp de 3 ani. ba chiar s-un poke celor care uita sa-mi aprinda o lumanare. virtuala, desigur.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: