diferenta dintre ion iliescu si vladimir putin

noiembrie 2006, pe ecranul televizorului clipeste prin pleoapele fara gene, ingropate in gavanele negre sapate pe craniul descarnat si complet chel, omul care tocmai l-a acuzat pe romano prodi, fost presedinte al comisiei europene, fost prim ministru al italiei, ca este spion kgb.

alexander litvinenko, fost ofiter fsb, a fost otravit cu poloniu si in 20 de zile s-a topit in patul de spital din londra, sub luminile camerelor de luat vederi, dovada vie-ce ironic-a modului de operare a moscovei lui putin.

asasinarea lui a venit la o luna de la uciderea ziaristei annei politkovskaya,  semn ca s-a cam terminat cu tumbele. daca vreti sa va jucati cu tataia putin, e bine sa stiti ca efectele adverse pot insemna otravirea, ranirea sau moartea prin impuscare in holul blocului de locuinte.

ca si anna politkovskaya, litvinenko a scris carti in care a dat pe fatza regimul politic mafiot-criminal, care si-a facut barlog in kremlin. una dintre ele este “blowing up russia-terror from within”, o investigatie a asa ziselor atacuri teroriste cecene care au isterizat rusia si l-au adus la putere pe putin.

cartea explica in amanunt modul in care exploziile in care au pierit sute de oameni, au fost organizate de fsb, serviciul secret rusesc si cum, din spuma masacrelor, a aparut olimpianul putin, salvatorul rusiei.

dupa ce citesti “blowing up russia” incepi sa te gandesti cu drag la tatutzu iliescu, la militaru, stanculescu si chitzac, oameni blanzi si buni, neiubitori de violenta, care au reusit sa puna saua pe dizidenti prin metode mult mai putin belicoase: ba cumpararea, ba umilirea publica, ba incuscrirea. lipsa genetica a violentei din adn-ul poporului de oi, produce frustrare si moarte prin atac cerebral. dar totusi o prefer otravirii cu poloniu.