fraierii care nu stiu sa faca puntea. si alte povestiri

de pe plaja gwangan se vede podul-simbol al busanului, singurul oras in care nu a calcat picior de nord corean, nici opincuta de chinez maoist in ‘50-’51. aici s-a strans rezistenta si a facut ce a stiut ea mai bine, a rezistat pina au venit americanii, cazati acote, in japonia.

busanul de azi e un balaur care urla prin 17 capete in toate limbile pamanatului: engleza si germana, franceza si rusa, japoneza si thailandeza, spaniola, italiana, portugheza si ceha, se bea domain de la romanee aci, se da noroc cu paulaner si chimey si staropramen colea. artificiile se alearga prin aerul noptii, reculul pornirii din tuburile de carton aruncand in fund manuitorii. chiuitul se prelungeste dens in noapte, la 11 dimineata orasul doarme, betiv batut de soare in cap.

podul simbolpiata de peshte e inchisa, cativa speriati clipesc in flashurile fotografilor, dar 98% din tarabe sunt acoperite cu prelate. si spa-ul este inchis. atunci sa fie gamcheon-valparaisoul corean, orasul artistilor, o colectie de cocioabe din tabla ondulata, vopsite in albastru si verde, asezat in panta, in ciuda plamanului presat de ficatul mult prea umflat de soju. cat sa fie unghiul de urcare? 60 de grade? poate 70? se parcheaza insa lin-senin, fara dai-dai-dai, fara ia-o asa, fara zdrang si poc. poate doar in gibraltar sa mai vezi maiestrie de parcagiu ca in gamcheon. nu se claxoneaza, se asteapta ordonat, cuminte, sa se elibereze strada, 5-10-15 minute in cozi care infasoara dealurile. si pentru ce?

cartierul artistilorartistii nu-s acasa. orasul artistilor e acum orasul turistilor care se pozeaza veseli pe cararile de beton, intre putineiele cu kimchi. cele mai interesante cladiri, o cana si un far, sunt toaletele publice, cea de barbati si cea de femei, magazinele deschise de sarbatoarea recoltei iti ofera ceaiuri si bombonele delicate, cercei de hipsteri si portofele. am vazut, am bifat, am transpirat, am injurat, m-am usurat si am plecat. cu microbuzul care-si taie drum prin stradutele late cat baia mea, escortat de o trena falfaitoare de scutere si motoare trancanitoare care ne scuipa taman vis-a-vis de piata de peste care, 3 ore mai tarziu, e vie ca alba-ca-zapada dupa ce a fost tzucata de printz.

ghivece artisticenu am vazut in viata mea atatea restaurante, catarate isteric unul peste altul, intrepatrunse, infasurate, se mananca pe strada, pe jos, pe sus, pe acoperisuri, in ganguri, pe balcoane, in holuri. set de blade-runner si total recall, neoane apucandu-te de ochi si mirosuri tragandu-te de nas, se prajesc caracatite, sepii, creveti si cizme de cauciuc, se taie varza, se strang lastari de fasole si soia, o doamna striveste gheatza cu un soi de masina de cusut, peste toarna sirop iar muntele alb primeste o cireasa in varf. se plescaie, se striga, se da noroc, o babutza vinde niste gogosi umplute cu legume, cred, le mananci in pahare de hartie, sa nu se verse pe jos, o coada imensa e la taraba ei, aici o alta batranica invarte carnati, celebrii carnati coreeni, sfaraind sexi, aratandu-si nurii unor betivi care-i privesc cu ochi umezi. desi sunt sute de restaurante, in fatza lor sunt cozi. ma intreb daca cineva maninca vreodata acasa, poate nu au bucatarii, poate nu isi permit sa cumpere hote si gratare pentru bulgogi si e mult mai ieftin sa faci matzul parizer in strada. e ieftin, foarte ieftin, ar trebui sa fie mai multi oameni grasi dar toti sunt zvelti si fini si carnatul ala nu se aseaza romaneste pe burta si ceafa.

mancatoriila gara din busan ziua recoltei se sarbatoreste cu lasere si mozart, bach si beethoven, un soi de horia-closca si crisanul muzicii clasice, coordonat cu luminile care imbraca si dezbraca statuile si jeturile de apa, ooooooooooo-se incanta coreanul de busan si aaaaaaaaaa, jumatate de ora de verde si turcoazuri, de volte si flicflacuri in fatza garii care, surpriza, nu are pacanele si nici nu pute a pisat acru de betiv. pentru maine nu mai sunt bilete la seul, doar in picioare, anunta demna doamna de la ghiseu. poftim?

desi sarbatoarea a avut trei zile: miercuri, joi si vineri, coreanul nu stie miscarea cu puntea peste uichend asa ca se intoarce grabit in seul, sa nu intarzie la serviciu. se munceste sambata? unii da, desigur, unii da.

gara busanma-ntorc la hotelul meu din haeundae, raiul expatilor. vanuri cu boxe cat frigiderul, taie strada si timpanul urlandu-si reclamele la cluburi si trupe pop si discoteci, pe plaja canta unul langa altul, prinsi in chihlimbarul propriei voci si amplificari, o gramada de violonisti, rapperi, chitaristi, rockeri. zidul sonic are vreo 30 de metri si in fata lui, aliniati corect, turistii se hranesc cu decibeli. cazuti pe plaja, printre copii care aprind artificii, betivii dorm, mici balti de alcool, neinghitite de nisip.

e 12 noaptea si sarbatoarea recoltei s-a incheiat. de maine, la munca.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: