Archive

Monthly Archives: November 2013

pe 13 decembrie este lansarea oficiala a partii a doua a filmului “the hobbit”. peter jackson-aceasta ozana barabancea a regiei mondiale-a sarit pe trambulina oferita de cartea lui tolkien si apoi, in echer perfect, a facut splash in oceanul de parai stransi de pe urma ecranizarii cartilor tatalui fanteziei literare moderne. hobbitul de pe ecran nu prea are multe in comun cu hobbitul lui tolkien. povestea stropita cu maioneza de hollywood e plina de decoltee de domnite elfe ca sa aiba si ochii lu taticu cu ce se clati cand vine cu al mic la film, batai tip jackie chan, glume cu pitici si, mai cu seama, political correctness combinat cu mesaje ecologiste. unitisalvam.

am citit “hobbitul” la 28 de ani, in anglia scolile predau povestea tinerilor intre 11 si 14 ani. la noi, la varsta aia invatai eroism de la baiatul care se ascundea intr-o sperietoare de ciori si-si fura un glont in cap de la un neamt care s-a distrat tragand cu pusca in dovleacul catarat pe-o craca. se chema “o ora din august”, era scrisa de marin preda si mi-a picat la treapta I de liceu. habar nu aveam ca exista hobbitul, publicat in 1937, cu aproape 100 de milioane de carti vandute de atunci-hai sa zicem 50 de milioane pina in ’88, cind am dat eu examen la liceu-considerata cea mai buna carte de fantezie a secolului XX.

s-au batut mult campii despre semnificatia hobbitului si a stapanului inelelor. vezi bine, profesorul tolkien s-a intors din primul razboi mondial nevatamat pe dinafara, bolnav pe dinauntru si a scris ambele carti cu gandul la “micii oameni” prinsi in conflagratii mondiale, care gasesc in ei puterea, chiar daca sunt cele mai umile fiinte, sa opreasca masacrul. daca ar fi sa vin si eu cu o interpretare a cartii lui tolkien as zice ca este opusul mitului nostru national, miorita. este, despre facut ceva nu atarnat melancolic, cu ochii-n stele, asteptand sa te ia dracu. este despre costel si mitica de la bloc, care, indemnati de nicusor dan zis gandalf, lasa micii-berea si meciul si hotarasc sa mearga la rosia montana, sa apere satenii de atacul corporatiilor care vor-ca dragonul smaug-sa puna ghiara pe aurul lor. urmeaza o batalie grozava, 5 armate se infrunta, aliante se rup, ponte se ridica si voiculesti se prabusesc, baroni locali, pitici si goblini si-o dau parte in parte. aurul e castigat, orasul e terfelit, dragonul mort, mitica si costel ai nostri sunt bogati si se intorc fericiti la timp sa vada tatele ilincai vandici in “dansez pentru tine”.

dar as manca rahat. asa ca zic, cu riscul sa sun ca o reclama proasta la ciocolata: pentru copilul din tine, ala care n-a crapat inca facand rapoarte la serviciu, citeste hobbitul. da-l si lu ala micu. da e cu batai, cu troli, goblini si paienjeni uriasi, dar este cea mai minunata poveste fantastica moderna. deci nu veni ca tovarasa mea andreea, sa spui ca e prea violent pentru ala micu.

neamtul tranteste usa dormitorului si coboara scarile urland, ce zice, ce zice? zice ca nu mai suporta, zice ca s-a terminat. femeia se aude bodoganind, cuvintele se lipesc de peretii subtiri, ca palmele intr-o vanatoare de tzantzari, in noapte. barbatul gafaie si se lupta cu sertan care incearca sa-i faca o injectie cu liniste, calm, relaxare, rahat-rahat-rahat. s-a intors lumea cu curu-n sus, nemtii sunt pasionali ca italienii in timp ce spaniolii o ard cumpatat-suedez. o fi de la chiftelele de la ikea? o fi de la roxette si ace of base?

moschea albastraspaniolii se aliniaza tacuti in moschea albastra. nu baga pase cu glumite, stau piosi cu capete plecate si pungile cu pantofi in mana. inainte, acum vreo 6 ani, te descaltai la intrare, lasai papucii in dulapior, sub banci, pe unde apucai si-ti vedeai linistit de vizita. probabil s-au ciordit masiv pantofi, alah a vazut de sus suferinta descultilor si a dat-via china-punga de plastic. te plimbi cu ea in mana, ca un pensionar in tramvai, calcand in sosete covoarele imense care acopera pardoseala. miroase a picior branzit. a cuseta de tren impartita cu gumarii lui nea dumitru din salaj.

zona de rugaciuneturistii soptesc lipiti de gardul care ii separa de locul de rugaciune al barbatilor. sunt cati? vreo 5, cu punga in mana, sub candelabrele imense pe care au fost puse oua de strut ca sa sperie paianjenii. sau asta le spune ghidul spaniolilor de langa mine. cativa dintre ei s-au naruit la baza unei coloane, stau turceste pe covoarele orientale, care ii inghit, groase ca algele pe fundul lacului morii. cateva domnite din grup erau prea golase si si-au inchiriat halate de afara, inchiriat e mult spus, nimic nu costa, vizita e gratis, punga pentru pantofi si halatul, toate sunt moca. nimeni nu e intors din drumul spre alah, nu conteaza ca e in pantaloni scurti si maieu, sarac sau bogat, avem solutii. intr-un tarc mic, dosnic, sunt tinute femeile. acoperite cu burka, gene rimelate si pleoape albastre, culoarea placilor ceramice cu care este acoperita moscheea. peste 20.000 de placi-le spune ghidul spaniolilor. o fi mult, o fi putin? numerele zboara ca la teza de matematica: capacitate de 10.000 de oameni, lungime de 73 de metri, inaltimea domului 43 de metri, 6 minarete de 64 de metri inaltime. calculati volumul rugaciunilor intr-o sfanta zi de vineri, ora 12.45.

un flyer ma imbie sa-l cunosc pe islam, islam imbratisat de 99% din populatia turca. religie care a fost bagata la colt de ataturk in ’24, odata cu dizolvarea califatului, confiscarea locurilor de rugaciune si a manastirilor, inchiderea scolilor religioase, inlocuirea shariei cu un cod de legi europene, interzicerea fesului si a valului si abandonarea calendarului islamic. islam care, incet, incet, dupa al doilea razboi mondial, s-a intors in turcia, mai intai timid, lasandu-si periuta de dinti in baie, apoi hotarat, in anii ’80, cu catel-purcel, mobila de stejar si mama soacra. in 2012 ministerul “afacerilor religioase” a avut un buget de 2,5 miliarde de dolari si a angajat peste 100.000 de oameni.

cupola moschea albastrazice wikipedia:

In 2013, with over 4.6 billion TL (Turkish Lira), Diyanet or Ministry of Religious Affairs, occupies the 16th position of central government expenditure.
The budget allocated to Diyanet is:

  • 1.6 times larger than the budget allocated to the Ministry of the Interior[18]
  • 1.8 times larger than the budget allocated to the Ministry of Health[18]
  • 1.9 times larger than the budget allocated to the Ministry of Industry, Science and Technology[18]
  • 2.4 times larger than the budget allocated to the Ministry of Environment and Urban Planning[18]
  • 2.5 times larger than the budget allocated to the Ministry of Culture and Tourism[18]
  • 2.9 times larger than the budget allocated to the Ministry of Foreign Affairs[18]
  • 3.4 times larger than the budget allocated to the Ministry of Economy[18]
  • 3.8 times larger than the budget of the Ministry of Development[18]
  • 4.6 times larger than the budget allocated to MIT – Secret Services [18]
  • 5,0 times larger than the budget allocated to the Department of Emergency and Disaster Management[18]
  • 7.7 times larger than the budget allocated to the Ministry of Energy and Natural Resources[18]
  • 9.1 times larger than the budget allocated to the Ministry of Customs and Trade[18]
  • 10.7 times greater than the budget allocated to Coast Guard[18]
  • 21.6 times greater than the budget allocated to the Ministry of the European Union[18]
  • 242 times larger than the budget for the National Security Council[18]
  • 268 times more important than the budget allocated to the Ministry of Public Employee[18]

Diyanet’s budget represents:

  • 79% of the budget of the Police[18]
  • 67% of the budget of the Ministry of Justice[18]
  • 57% of the budget of the Public Hospitals[18]
  • 31% of the budget of the National Police[18]
  • 23% of the budget of the Turkish Army, that is 23% of the budget of NATO‘s second army.

islamul are bani deci. isi poate permite sa ma lase sa intru gratis la moschea albastra, sa calc pe covoarele lui pufoase-care ii sunt donate de mesterii tesatori, sau cel putin asa le zice ghidul turistilor spanioli. multumesc islam, la revedere islam. in curte, 4 femei cu insigna cu ataturk in piept, isi fac poze cu o tufa de trandafiri. secularismul e mort si ingropat, probabil, dedesubt.

teava cu turisti s-a spart si coada de la agia sofia balteste in piata. ghizi cu legitimatii de gat ciupesc din multime cate-un francez lesinat, un italian crispat, doi englezi tacuti, fac chiftelute de turisti pe care le rostogolesc ca scarabeii catre intrare. muzeul biserica-moschee este cel mai vizitat monument istoric din turcia, nu ai cum sa vii in istanbul si sa nu te duci la agia sofia. spaniolii din fata mea se foiesc nervosi, 25 de lire biletul, scump doamna, scump, nu sunt reduceri de criza, nici pentru crestini, nici pentru latini, nici pentru urmasii cruciatilor, nici pentru cei din zodia scorpionului. epuizati platesc si intra.

agia sofiasub cupola de aproape 60 de metri, triburi urmeaza cate un mesia cu umbrela care explica, gesticuleaza, peroreaza. o pisica toarce in fostul amvon, mai pozata decat fresca fecioarei maria cu pruncul. o alta coada de 40 de persoane s-a format in dreptul unui stalp gaurit. cetatenii asteapta cuminti sa le vina randul sa bage degetul mare in orificiu apoi sa roteasca 360 de grade. daca la final degetu e umed, inseamna ca o sa fii fericit, sanatos si prosper jde ani de acum inainte. oamenii sunt extrem de puturosi. nu poti sa spui ca n-ar misca un deget sa le fie bine, uite soro, il misc, pret de 4 secunde il misc in gaura din stalpul din agia sofia si apoi ma asez pe cur si astept sa aiba bunul dumnezeu, alah, sfantul duh, carevasilea, grija de mine.

agia sofia adica sfanta sofia, a fost inchinata intelepciunii lui dumnezeu si nu-i o biserica ci trei. prima a fost construita la 360 de constantin cel mare sau de constantin al doilea, nu se stie cu exactitate, si a fost facuta scrum in timpul caftului dintre imparateasa aelia eudoxia-care a incercat sa-si puna un bust al dumneai in fatza bisericii-si patriarhul constantinopolului care i-a zis “femeie termina cu tampeniile” si a fost exilat.

fecioara cu pruncua doua agia sofia a fost ridicata in anul 415 si a fost arsa un secol mai tarziu, pe vremea imparatului justinian I, in timpul rascoalei nika, cea mai grozava revolta din istoria constantinopolelui, o batalie uriasa intre suporterii echipelor de curse de care de lupta, echipe care imparteau in acea vreme orasul in rosii, verzi, albastri si albi. galeriile sustinatorilor erau o salata de partide politice, sindicate si bande de gangsteri, avand insa un cuvant de spus de la problemele teologice, la succesiunea la tron. in 532, justinian s-a trezit cu albastrii si verzii aliati impotriva lui, cu palatul asediat, cu agia sofia impreuna cu juma de oras, mistuite de flacari si cu exilul-singura sansa de scapare. imparateasa teodora s-a tinut tare, si-a imbarbatat sotul care a reusit sa dea cu trupele de huligani de pamant si a decretat constructia celei mai mari catedrale pe care o va cunoaste umanitatea pentru urmatorii 1000 de ani.

sa adus porfir din egipt, piatra galbena din siria si marmura din thesalonia, 10.000 de oameni au muncit sub comanda unui matematician si unui fizician, adusi special sa calculeze dimensiunile boltii, greutatea peretilor, structura stalpilor de rezistenta. imparateasa nu si-a dat cu parerea, justinian nu a dat indicatii si astfel agia sofia a fost gata in 5 ani de zile. si de acolo a inceput lungul sir al problemelor : cutremure, probleme de structura de rezistenta. in carticica in engleza cu informatii despre basilica, autorii vorbesc despre legenda care spune ca, in noaptea nasterii profetului mohamed, un cutremur a daramat cupola si nimic nu parea sa o mai poata lipi la loc. nimic pina la aracetul facut din scuipatul lui mohamed, combinat cu lut din kaana si apa din zamzam. pampam

cupola micadupa care au venit cruciatii si au pus cruce civilizatiei imperiului roman de rasarit. aici cartea din agia sofia difera de wikipedia care, scrisa de mana de caucazian, trece cu usurinta peste carnagiul lasat in urma de godfrey si peste ciordeala cruciatilor care au luat din agia sofia piatra de mormant si giulgiul lui isus si alte relicve importante pentru crestinatate. cartea insista asupra tezei respinse de occident conform careia, dupa 200 de ani de trai cu barbarul vestic, locuitorii constantinopolelui i-au primit cu bratele deschise pe turci care s-au demonstrat a fi mai putin cruzi, chiar daca au trantit o semiluna pe cupola agia sofiei si au transformat-o in moschee, ingropand pasii credinciosilor in covoare si acoperind mozaicurile cu lut, ca sa ascunda figurile fecioarei, arhanghelilor si a lui isus.

la aproape 500 de ani de la islamizare, in 1931, agia sofia tragea sa moara, curtea era invadata de cafenele, peretii crapati, cupolele sparte, un urias cotet de vrabii si porumbei. venind de la rugaciunea la moscheea albastra de peste drum, ataturk a inteles ca in fata sa, sub stratul gros de jeg si gainat, sta un munte de aur. asa ca a decis sa inchida moscheea, sa o transforme in muzeu, sa scoata de sub chirpici fabuloasele mozaicuri bizantine si, in the process, sa faca si o caruta de bani de pe urma vizitarii ruinei. care nu mai e chiar asa de lesinata, lucrari de conservare si reconstructie fiind finantate de catre banca mondiala, american expres si dintr-o gramada de granturi internationale. nu din banii contribuabililor turci, nu din buget, nu cu bani de la sanatate, nu din taxa pe stalp si taxa pe zambet si din taxa pe solnita. cu toate ca e la o aruncatura de batz de noi, refuzam sa vedem de unde vine mantuirea asta a neamului. si platim. macar de-am face-o din taxa pe prostie. in doi ani am scapa de datoria externa.

 

vanzatorul ambulant are camasa bleu, maneci calcate cu dunga, arata bidimensional, un poster care s-a dezlipit de pe perete, si-a luat geanta cu chinezarii si a plecat in oras sa le vanda. doar vocea are volum, ii umfla burta si apoi iese tunatoare: oooooooooooooooo, ooooooooooooooo.

vanzator bazarrasetele se sting pe barca, capetele se intorc, in mainile vanzatorului apar o portocala si un cilindru din plastic, o eprubeta transparenta. bujdiulic-birlic-chiurdjun, cuvintele se repede afara in timp ce barbatul in camasa albastra infige eprubeta de plastic, cu gura in jos si foreaza un put in portocala. intoarce fructul, in eprubeta se repede sucul galben. vanzatorul plonjeaza in plasa de la picioare, scoate o lamaie, din nou gura eprubetei musca din fruct, se scufunda rapid in carne si cilindrul se umple cu suc. ooooooooooo, isi intrerupe din cand in cand discursul, punctand, in lipsa tobelor, rezultatele miraculoase ale bucatii de plastic chinezesc pe care, desigur, o poti obtine pentru numai 5 lire, nici macar 2 dolari, 3 storcatoare la nici 2 dolari. asta da afacere.

oooooo, din spatele barcii se muta la peluza un grup de 3 smardoi, oooooooooo-urla si aplauda la fiecare miscare a vanzatorului ambulant care, speriat, isi strange plasticele minune, isi impacheteaza vocea, redevinde bidimensional si se scurge pe trepte, undeva la parter, asteptand debarcarea.

taraba cu momealape chei e plin de pisici plictisite si vanzatori agitati care hranesc pisicile plictisite, nu cu suturi in burta, ci cu peste si carnita, pisicile au bolurile lor de mancare, de apa, sunt organizate pe sindicate, pe teritorii, pe grupuri de lobbisti. trei caini sunt prabusiti in gura magazinului de ciorapi. ia uite cate cuvinte vin din turca: musteriu, carmaz, conac, papuc, rahat. rahat inseamna in turceste confort. poate de aia ne place sa ne balacim in el.

in tunelul care leaga portul de statia de piata de linga bazarul de condimente, mierle si ratze de plastic, prinse cu sarma, zboara cu sughituri in aerul inecacios. ce -s astea? ornamente pentru camera copilului, le pui deasupra patului, apesi pe “on” si ele isi dau turele, huruind, hipnotizandu-l p-ala micu, vrei? nu, nu, doar ma uit. si eu doar vand-ranjeste vanzatorul in aceasi camasuta bleu, apretata corect, de negustor modern. pe strada dantelelor miroase a sofran, pe aleea sosetelor miroase a peste fript, pe strada cu nasturi a gogosi si pe cea cu instrumente muzicale a revolutie. tramvaiul abia se taraste printre trecatori, ii despica si ii impinge in zidul de jandarmi. ooooooooooo, de undeva din fatza unei librarii, un vanzator ambulant in camasa albastra, lasa sa-i scape chemarea catre musterii. in mana stanga are o portocala, in dreapta un cilindru de plastic transparent.

taraba platouastwin peaks si ziua cartitei. toate-s vechi si noua-s toate.

la o ora jumatate cu vaporasu de istanbul, facandu-ti loc prin stoluri de pescarusi grasi-pardoooon, pardooon, dati-mi voie, multumesc, saltand peste valurile impinse spre tine de barje si vapoare cu 12 etaje, ajungi la cea mai mare insula din insulele Printesei-Buyukada. pe chei se-nghesuie ca intr-o colonie de pinguini, restaurante ochioase, zgomotoase, saracacioase. chelnerii atarna, condori cu papion, se-nfig in multime si se-ntorc la terasa cu prada-n cioc, o oaie americana, un miel italian, o gasca romaneasca.

DSC08360mananc in restaurantul infiintat in ’35, la doi ani dupa ce trotsky a intins-o din buyukada-prima statie a deportarii sale din uniunea sovietica, spre franta. pe masa se bulucesc farfuriute cu peste afumat cu castravete murat, peste spada tavalit in mirodenii, calamar cu usturoi, pasta de rosii amestecata cu ardei iute, halva cremoasa, servita calda si topita. sa tot fi exilat in buyukada imi zic dupa ce vad vila impozanta a lui trotsky, tupilata intr-o gradina salbatic de verde.

parcare de caipe insula nu exista masini. picioru, bicicleta sau trasura; piata mare balteste in urina de cal, acra si iute, munticei de baliga au crescut in dosul animalelor, semn ca turistul nu se inghesuie la plimbarica. criza. mustati cu sepci si biciusti ca andreaua stau naruite pe scaunele, tragand din tigara si adapandu-se cu ceai, caii sprijina gratiosi piciorul in varful copitei, bibelouri vii. veniti pozati, macar atat daca nu va plimbati.

port buyukadain varful dealului, dupa ce-ti scuipi sufletul ca pe-o coaja de mazare prinsa pe masele, ajungi la imensul orfelinat de lemn ramas in paragina. o doamna face pipi intre pini, cu ochii la mare. sa coboram. casele de lemn s-au pus intr-o rana, obosite ca niste mosi picotind in tramvai. pe strazi se fugaresc biciclisti. putina lume, putini turisti, insula nu mai e atat de populara ca la inceputul secolului xx cind aici isi ridicau palate mogulii evrei, armeni si greci.

palat de lemn traditionalde ce le zice Princes Islands? probabil pentru ca aici, pe la anul 1000, cind constantinopolele era buricul crestinatatii, erau exilate imparatese si printese, suna gingas dar elizabeta bathory e o mimoza inocenta pe linga ele. aici a ajuns irene-imparateasa care si-a zis basileu, care i-a scos ochii si apoi l-a omorat pe constantin al VI-lea, fiul sau natural, carne din carnea sa, doar pentru ca acesta s-a saturat sa-l joace mamicuta in picioare si a hotarat sa preia puterea. tot in buyukada a ajuns theophano-frumoasa anastasia, fiica de carciumar ajunsa consoarta de imparat care a fost acuzata ca si-a otravit socrul, sotul si apoi a conspirat cu amantul sa-si asasineze al doilea sot. o alta faimoasa exilata e zoe porfirogeneta-imparateasa renumita pentru frumusetea ei, care s-a maritat pentru prima oara la 50 de ani, si apoi de inca 2 ori. prima casatorie s-a terminat prost pentru sot. zoe a fost banuita ca l-a ucis. banuielile au fost intetite si de graba cu care a pus-o-fix in ziua mortii imparatului-de o nunta mare cu amantu care s-a incoronat sub numele mihail al IV-lea. nerecunoscator, noul imparat a dat-o deoparte pe zoe si, alaturi de fratele lui ioan eunucul, au trimis-o la buyukada, de unde imparateasa a putut sa se intoarca numai pentru ca poporul s-a rasculat-bagand un flashmob la agia sofia- dand cu dinastia mihaililor de pamant si readucandu-si frumoasa domnita fara riduri la cei 60 de ani ai sai, inapoi pe tron.

seria de exilati intriganti care umilesc fantezia criminala din “game of thrones” continua cu anna dalaassene si cu leon trotsky. numai unul si unul, monstrii ai jocurilor subterane, inteligenti si negri in cerul gurii, oameni d-astia nu se mai fac.

mize mici venind din tara analfabetilor vanghelie si dragnea, a lui almanahe si da dacs cam from da tracs, unde nastase troneaza arbitru al elegantei si informatorul balaceanu stolnici e privit cu evlavie, ma-ntreb unde am putea sa exilam complotistii de doi bani pe care ii avem? pe insula turnatorului, plaurul melteanului? prea tarziu. cumva, ma simt eu exilata in romania, in patria prefacatoriei si a imposturii, pentru o vina pe care nu o cunosc.

“What if?” este un volum de istorie contrafactuala care strange pareri ale celor mai strasnici istorici militari despre evenimente care ar fi putut sa duca, 3000 de ani mai tarziu, la nasterea mea intr-o maternitate din persia-un regat imens care, datorita infrangerii grecilor la termopile, acopera azi jumatate din pamant.

“what if?” adica “si daca?” analizeaza civilizatia si cum ar fi evoluat ea daca occidentul si conceptele democratiei grecesti ar fi pierit sub sandalutele ostenilor in bataliile antichitatii. istoricii se intreaba ce s-ar fi intamplat daca cristofor columb ar fi ajuns in india si nu in america deschizand astfel drum lui cortez si colonizarii spaniole, genocidului nativilor si recolonizarii continentului cu sclavi africani. istorici emeriti discuta de posibilitatea ca lincoln sa nu fi castigat razboiului si despre victoria lui napoleon la waterloo, despre hitler si cucerirea lumii si despre soarta chinezilor fara mao.

"what if?"

de cate ori nu v-ati intrebat: cine dracu m-a blestemat sa ma nasc aici? si daca maica-mea nu venea la brasov sa-l intalneasca pe taica-miu in barul de noapte de la aro? si daca baga un chiuretaj si ma hacuia si murea si ea? si daca taica-miu, care nu mai era taica-miu, isi pierdea mintile de durere si infiinta o grupare paramilitara de vaduvi care si-au pierdut nevestele din cauza cizmarului dement si ilegalitatii avorturilor si il ucideau pe tiran intr-un atac cu umbrela cu varful otravit? si daca taica-miu care nu mai era taica-miu ar fi fost numit eliberatorul natiei-un soi de che guevarra de balcani-si ar fi fost adus pe brate la televiziune sa vorbeasca, “feher, fa-te ca lucrezi” si, in acele zile de aprilie 1974, s-ar fi imprietenit cu secretarul de partid de la iasi si cu distinsa lui sotie nina? si daca doamna nina se indragostea de tata si facea cu dinsul un copil dar el-feherul, revolutionar si vaduv, nu vroia sa ii strice casnicia si ea ramanea casatorita cu secretaru de partid, acum si el revolutionar, mana dreapta a lui tata. si astfel eu-o forma de eu, as fi copilul doamnei nina, facuta cu tata dar crescuta de ion iliescu?

doamne dumnezeule ce norocoasa sunt ca tata si-a vazut de treaba si mama nu a fost cremenala si cititi cartea. e pe amazon, 13 para, ieftin ca braga. si daca ar fi 16 para, tot ar fi ieftina. si daca ar fi 22 tot cred ca ar merita banii. deci cititi. si daca nu, ramaneti prosti.

maimutele stau stranse in grupuri si-si aduna atente parazitii din blana. in engleza chestiei asteia i se spune grooming iar cercetatorii spun ca, mai mult decat igiena, este o forma de interactiune sociala care stabileste ierarhii, accesul la resurse si produce endorfine. aparitia limbii a transformat groomingul in gossip, adicatelea in barfulita, conversatie subtire, ce-a mai facut ala si ce-a mai dres alalalt, supa care-ti clateste gura de zatzul tacerii, schimb de informatii care te propulseaza pe scara sociala: eu stiu ceva despre asta si fac schimb cu informatia mea, tu ce-mi dai pe ea?

inainte de aparitiile smatphoneului si 3g-ului, oamenii bagau grooming social in tren si in avion si la mese in baruri: de unde esti, cati copii, cu ce te ocupi. se desparteau inviorati de endorfina barfulitelor, stiind mai multe decat acum 2 ore despre preturile din calarasi, primarul din fetesti si moasele din onesti. discutiile de tren au fost inlocuite cu rasfoitul revistelor cu poze: stiu mai multe despre celulita lu esca decat despre viata verisoarei mele, vestea tzatzelor angelinei- taiate si reconstruite artificial, m-a zapacit mai tare decat cancerul unchiului zoli. ce-i in neregula cu mine?

media pune un capot de familiaritate pe oameni cu care n-avem nimic de impartit. in trenuri si avioane nu mai povestesti de furunculul nepotului si unsorica din calcai de barza cu care l-ai tratat, nu mai plusezi cu retetele lu ma’ta marea ci, in cazul in care scoti nasul din ciao, story sau cancan, ai o discutie despre alexandra stan si saxofonu care i-a spart nasu, despre bianca dragusanu si ponta care nu-i baiat rau, pentru ca ii plac animalele.

ni se rupe de vecini, de rubedenii indepartate, d-ale dreacu, dar ai auzit ce-a patit messi? si cu cine se arde nadal?

maica-mea e exponentul de frunte al gossipului cu staruri. acum citeste biografii: de la madeleine albright la printesa bibescu, trecand prin bill clinton si fidel castro, un soi de cancan cu staif dar intesat cu detalii picante, pe care poti sa le servesti intr-o discutie cu vecinii de compartiment: fidel castro are 6 degete la piciorul stang care, apropo, ii miroase a ghinda pentru ca in fiecare dimineata il tine intr-o scorbura plina cu ghinde, aduse taman din america, de sub stejarul sub care e ingropat lincoln. care, un nou apropo, este strabunicul lui lady gaga care este barbat, am citit acum biografia ei, a lui, pardon.

una din primele mele amintiri: lift, hotel mamaia, eu 2 ani si-un pic, stransa in bratele parlite de soare ale maica-mii. in lift urca un barbat, “ce faci cornele?” il intreaba voios-familiar maica-mea, omul raspunde incurcat “bine. dar tu?”, maica-mea se lanseaza intr-o discutie despre hoteluri, starea vremii, copii. cornel coboara, pupaturi pe obraz. cornel era cornel constantiniu, cantaret cu fatza lunga si ochi tristi, putina pletuta de ani ’70, star de varietati cu voce guturala. de unde il stii? de la televizor.

ce vremuri. nu existau emisiuni de cancan, nu intrau cu camera in vestiar sa te prinda in bocul gol, nu exista net pe care iubitul sa-ti puna poza cu tine, regina r&b-ului, beata, rupta si borata, dupa o zi grea.

alienati de tehnologie si media, stam cu nasu-n mobil si citim. nu mai avem nimic sa ne spunem omenesc, nu mai intrebam: ce faci? cum iti place sa bei ceaiul? cu ce te speli pe cap de ai parul atat de matasos? ce-mi pasa mie de parul tau cind iaca, am aflat ceva nou despre brad pitt. nu mai barfim marunt despre una si alta pentru ca nu mai avem cu cine. toata lumea are acces la aceeasi informatie, nimeni nu a mai aflat nimic nou si, toate fiind vechi, nu mai poti sa faci negot cu vestile pe care le ai. poate d-aia suntem atat de tristi. si murdarei

PS. pe vaporasul care leaga istanbulul de buyukada, trei babe cu broboada agata alte 3 si incep o conversatie incinsa. nu au telefoane mobile. nu stiu nimic despre lady gaga. din cei 80 de oameni de pe barca, doar doi casca ochii pe facebook. restul zac la soare, rad galgait, arunca paine la pescarusi. poate ca totusi e speranta.

sertan e designer, are fatza de chewbacca pensionar si o casa in besiktas cu 17 camere de inchiriat, toate titirite, toate cu lampi cashuchii si cu chiuvete de plange danezu de invidie, covorase si carpete si dulapuri cochete. sertan face bani. cu sedinte foto. clic-clac, stai asa, muta-te colea. in bucatarie, pe scari, niste fetite de 6 ani pozeaza rigid in fatza doamnelor de la revista de moda x. casa lui sertan a aparut intr-o gramada de locuri. e faimoasa. a smuls-o din ruina care musca din zona pietei de peste besiktas, a spalat-o, a bagat o carca de bani in ea si acum se bucura de fructele si uzufructele investitiei.

casa lui sertansertan face insa cei mai multi bani inchiriind camere la turisti, pe airbnb. vin puhoi, englezi, francezi, nemti care nu vor sa dea 80 de euro pe o camera trista de hotel pentru ca da, desi ionica mi-a spus ca asa e, nu am crezut-o: istanbul e un oras scump. mai scump ca seulul, la bataie cu hamburgu. peste florenta, hong kong sau berlin. 60 de lire pe o narghilea, un ceai si un raki, 22 de euro adica pe 3 lulele, 3 surcele. de unde au astia bani?

au pentru ca economia turciei duduie. daca acum 10 ani, 60% din turcaleti se uitau cu jind catre europa, gata sa sara intr-un picior, sa raspunda la 3 intrebari si s-o vanda pe mama, ca sa aiba loc in marea natiune europeana, acusi mai putin de 30% au ramas pe pozitii. de ce, cind iaca in ce rahat sunt grecii, portughezii, spaniolii sau italienii, ca sa nu mai vorbim de unguri si cehi. de ce sa te dai cu fundu de pamant si sa nu-ti vezi de viata ta aia buna, de caimacu cu miere, de ceiutu aromat, de table si meciul cu galata?

trai pe vatraisertan imi cere plita electrica de la mine din camera. are un italian la camera 4 care vrea sa-si faca paste. daca ar fi crestin sertan si-ar face cruce: “eu nu am mai mancat de 3 luni acasa. nu inteleg cum ai vrea sa mananci in casa cand sunt mii de restaurante, nu inteleg”.

la kebabaria kasap de peste drum e coada, 10 baieti zambitori, cu camasi bleu, sort alb care se opreste la o palma de pamant, obraz barbierit si atingeri delicate, te invita sa treci pe linga imensa bucata de carne, linsa de flacari in timp ce face piruete pe tepusa. e mai groasa ca obrazul lui crin antonescu, mai mare ca nesimtirea lu sova. langa, niste crupieri in alb, taie aluatul si-l impart ca la black jack, lipindu-l de peretii cuptoarelor care scuipa foc: lipii.

cuptorul cu lipiikasap are vreo 50 de locuri, design suedez, mese patrate, mate, de care sunt prinse ipaduri pe care se joaca turbati copii sau casca ochii perechi imbratisate in penumbra, in timp ce-si mesteca alene kebabul. pe ipadul de la kasap aflu de la bbc ca pe 26 octombrie, in berlin, cel mai mare oras turcesc din afara turciei, a murit inventatorul doner kebabului. kadir nurman avea 80 de ani si incepuse biznisul in ’72 in berlinul de vest. inovatia lui? a pus carnea perpelita si salata in pita si-a vandut-o neamtului grabit sa-si reconstruiasca tara, care n-avea timp de pierdut pe un scaun la restaurant. desi nurman nu si-a patentat inventia, aceasta a fost recunoscuta in 2011 de association of turkish doner manufacturers. da, exista, turcii au invatat de la nemti sa se organizeze. sunt o armata. 16.000 de chioscuri, pravalii, restaurante care vand doner doar in germania. de 1000 te impiedici doar in berlin. pentru ca nurman nu a patentat inventia donerului, nu a luat niciun ban de pe urma succesului sau. cu toate asta, batranul geniu s-a aratat fericit ca datorita lui, atat de multi turci au din ce sa traiasca si ca alte milioane de oameni se bucura de mancarea creata de el.

piata de peste besiktaseu cred ca bbc s-a pripit. daca ar fi cercetat atent, ar fi observat ca originea turca a domnului nurman este doar o spoiala pusa la cale de masonerie. kadir este, pe linia tatalui descendent direct al lui traian si pe al mamei al lui decebal, nici vorba de sange asiatic in dinsul. caci da, doner kebabul este o creatie pur daca. ca si salata de andive, calendarul gregorian, motorul cu injectie si pescuitul cu dinamita. vadim poate sa confirme aceasta teorie.

cagaloglu este un hammam vechi de 300 de ani care nu arata a abator de balene ca vecinul cemberlitas, insa rupe mai mult din buzunarul turistului, singurul care ii calca pragul. pentru ca turcu de mult a invatat sa-si frece calcaiele la el in cartier, nu la o aruncatura de batz de ayasofia.

femeile au intrare separata, printr-o ulita ascunsa. la strada principala, pe unde numai posesorii de cuc au voie sa intre, e un afis mare care spune ca baia cagaloglu a aparut in cartea “100 de locuri pe care trebuie sa le vizitezi inainte sa mori”. e drept ca o sa mori mai iute, de inima rea, cand trebuie sa dai 60 de euro pentru juma de ora de masaj, juma de ora turceasca, d-aia care trece in 20 de minute pen ca la ei, la istanbul, pamantu se invarte mai iute in jurul axei proprii. chestiune de fizica.

mai ieftin nu aveti? ba da, 40 de euro pentru 20 de minute, adica 10 de frecat pe spate, imi fac curaj si zic: nu ma fac pe mine 20 de euro si iau pachetul deluxe massage. doamna de la poarta imi da o cheie, intru intr-un vestiar de lemn care arata a cuseta de personal din 76, am prosopelul intins pe un pat, saboti cu talpa de lemn, betisoare de ureche si oglinda. tronc-tronc, troncan ca un urs imbracat in costum popular olandez, incet ma tarasc in sabotii de lemn pe linga stolul de maseuze care o freaca pe hol asteptand clientela. da, da, pe aici, imi face semn receptionera care mi-a luat 60 de euro pentru pachetul deluxe, intra si asteapta.

cagaloglucagaloglu e cazut dar demn. si pustiu. o asiatica se freaca pe burta vartos linga unul din bazinele de marmura in care apa galgaie fierbinte. insfac dintr-un cos imens un sapunel care miroase a iasomie si mimez concentrarea. tronc-tronc-tronc, o capra blonda de 2 metri se misca stangaci pe marmura uda, se naruie pe podiumul central, varsandu-se toata, goala si multa, pe prosopelul turcesc care, in mainile ei, arata a batista. din ferestruicile din tavan, filtrate prin sticla colorata, lumina e presarata ca sofranul, cazand moale si usoara pe aburul greu lipit de tavan. trec 20 de minute de tacere sparta de troncanit, maseuza canci. intre timp pe perna de marmura imensa din mijlocul baii se inghesuie un card de americance albe si blonde, vacile domnului, soptesc tare si se foiesc mult, uite si niste olandeze care curata c-un harcait cuvintele de pe gat si le improasca in bazin. niciun star. in afara de mine, desigur. cagaloglu se lauda cu cameron diaz si cu florence nightingale si la barbati au bifat indiana jones si james bond, printi si exploratori, tot pomelnicu il gasiti pe site: http://www.cagalogluhamami.com.tr/. dar azi nimic.

o foca in costum intreg de baie negru ia cheia, numarul 11, eu sunt: “lay down”. gata sefa. e toata profesionalism si hotarare. are o perna din vinilin pe care-mi pun capul, are sapun si-o caldare de metal in care face o supa de clabuc. start. nu zambeste. freaca indarjit piciorul, talpa, burta, bratele, pieptul, mana alearga pe corp, imbracata in manusa aspra alba. “turn around”, “face up”, “sit up”, face down”. hammamul se anima. alte 6 foci in costume de baie negre isi fac aparitia si insfaca americancele si olandezele, le intind si incep tratamentul deluxe. unele zambesc, asta care o curata pe domnita de langa mine chiar se prezinta. gardianul meu tace demn si freaca. randurile de piei se duc, sunt rosie ca pieile rosii care probabil bagau prea multe bai turcesti.

la domnitemastera ma ia de mana si ma duce ca pe orbi la bazin, atenta sa nu-mi frang gatul pe marmura uda. imi tranteste un castron de apa fierbinte in cap, ma clateste si inapoi, tot de mana, pina la podiumul de marmura din centru. lay down. urmeaza masajul cu o lufa imensa inmuiata in clabuc, am bule in gura, in nas, in ochi si urechi, sit up, turn around, nu mai rade ca proasta ca nu ai venit aici sa te distrezi ci sa te relaxezi, relaxeaza-te ca te ia mama dracu. nu se aude decat susurul apei care curge in bazine. atat. nimeni nu scoate un sunet si suntem 20 de femei, 10 bucati de carne la care framanta 10 bucatarese. masterchef. cele 20 de minute care ar trebui sa fie 30 s-au terminat. foca ma duce la bazin, ma spala violent pe cap, frecand hotarata scalpul, mutandu-mi-l cu totu, tectonic, mai la dreapta. “good?”, zic ca da, “good”. se ridica si se cara. mai atarn o vreme prin hammam uitandu-ma la celelalte victime intinse pe piatra fierbinte. am scapat-imi spun-la cemberlitas imi cerusera direct spaga si maseuza a atarnat dupa mine, blestemandu-ma soptit cind i-am dat doar o hartie de 5 lire. thank you, fuck you-mi-a zis. da’ doamna asta profi nu are cum sa faca una ca asta, probabil ca nici nu va fi afara cind voi iesi.

in timp ce ma usuc cu feonul, sunt ambuscata, o punga cu numele hammamului si coperta cartii-aia cu 100 de locuri-imi incape in mana, inauntru manusa aspra si 3 sapunele parfumate-”gift for you” zambeste mieros maseuza. cum sa crezi ca ai putea sa scapi de bacsis la istanbul? e la fel de ridicol ca speranta in condamnarea lui voiculescu.

“italianca?”, nu, romanca, “dar de mine ce zici ca sunt?”, arab, “eeee, chiar se vede?”. nas acvilin calare peste mustata neagra care alearga pe barbie si se-ntalneste in cupola mandibulei, ochi negrii sub spranceana neagra care ii face fatza sa arate ca un π, un pi egal 3,14. sami nu e arab, e pers, din tabriz, iran. iranul ayatollahului, unde toata lumea umbla cu islamismul gol si cu cat il are mai mare cu atat e mai bine plasat ierarhic. “nu e cum va zice voua occidentul, oamenii in iran sunt lapte si miere, foarte primitori. la mine in casa a venit de 5 ori deja un prieten din giulgiu”. distantele si destinatiile alese de calatorii din giurgiu ma uimesc. “vino si tu, maica-mea e obisnuita sa primeasca oaspeti trimisi de mine.” o sa ma mai gandesc.

bazar chinezescsami se-nvarte in jurul meu in timp ce asteapta sa se incinga carbunii pentru narghilea. din cand in cand arunca un “hello my friend” catre straini care nu-l recunosc si, deci, nu se aseaza in carciuma lui, “nu-i a mea, muncesc aici de 1 an de cand m-am mutat la istanbul”. “hello my friend” zboara salutul spre un grup de fete dezbracate insotite de un yak cu rucsac si sandale. micul grup de ..brazilieni se baga la o narghilea. sami mai pune un ceaunas de carbuni la incins si-si testeaza spaniola, zice gracias, aia ii raspund cu obrigado. “hello my friend” arunca din nou lasoul peste un card de gaste suedeze care se indeparteaza razand. de cate ori pe zi spui asta? “hello my friend? cred ca de 1000 de ori pe putin. reusesc sa aduc cam 50 de oameni asa in carciuma. dar zic de 1000 de ori. 5% rata de succes, nu?”. e bun la matematica. si la facut narghilele. stiati ca narghileaua a fost inventata de un print persan? nu stiam. degetul masliniu al lui sami arata desenul natang al unui nene cu o coada de vulpe infipta stramb sub nas. dinsul? “da. el e inventatorul narghilelei. dar acum totul se face in china”.

istanbuljocul de table, tacamurile, covoarele grele din bazar, lampile si papucii turcesti-toate vin din china. in iran, credinciosii shiiti se roaga presandu-si fruntea pe o pietricica sfanta, adusa taman din irak,  din karbala. “dar acum pietricelele de rugaciuni sunt facute in china. is crazy, crazy man”. “hello my friend” o pereche de nemti facuti si ei in china, trec pe linga mese, goelete sobre, nu se opresc.

sami se-ntoarce la povestea traversarii iranului in autobuz, 48 de ore de la nord vest la est, ba nu, 55 de ore. si dupa, mai ai vreo 40 de ore prin afganistan si pakistan, “si daca vrei poti sa mergi asa pina in srilanka”. poate de la oboseala arata sami de 40 de ani si are doar 25. serios? numai 25 de ani? probabil i-ai trait intens. sami stie istorie si stie geografie, stie ca guvernul vrea sa te spele pe creier si ca religia e opiul popoarelor, stie ca americanii conduc lumea si ca chinezii ii conduc pe americani. stie de mossadegh, de iran contra si a aflat ca ayatollahul e facut si el in china la ordinul americanilor. 6 bucati, sa ne ajunga daca se strica vreunul. stie sa citeasca alfabetul latin, alfabetul arab, stie turceste, englezeste, stie sa zica “gracias”, “ce faci?” la invatat prietenul din giulgiu dar nu stie cum poate sa ajunga si el sa vada lumea. pentru un iranian, uniunea europeana este la fel de greu de penetrat ca germania federala pentru un teleormanean in ’86. ca sa-ti dea viza trebuie sa ai invitatie, bilete de avion, dovada unui cont plin cu 10.000 de dolari si un loc de munca stabil in iran. auci. “poate prietenul din giulgiu imi trimite una, o invitatie”. poate, dar ce te faci cu restul?

istanbul iarsami ridica din umeri. poate vorbeste cu un chinez si totul se rezolva. cat faci pe drum pina in romania? 9 ore zice google map. “hahahaha, o nimica toata. hello my friend”. l-as lua pe sami cu mine. e bine sa ai pe cineva care-ti spune de 1000 de ori pe zi ca esti tovarasul lui.