trei directoare care urasc sa mearga la serviciu

prietena mea numarul 3 nu mai suporta sa mearga la serviciu. capul atarna ca un pietroi si nu se lasa ridicat de pe perna, ii zvacnesc tamplele-bum-bum-bum-cand isi pune camasuta si sacoul corporate, o ineaca fierea si se lupta cu tsunamiuri de greata cand intra in liftul care o repede pina la etajul doi, i se bate ochiul stang cand deschide computerul. cum mama dracului cand esti ditamai directoarea, cand esti tartorita suprema peste turma asta de angajati, cand ii joci din tastatura telefonului: adu-mi si mie un ceai si o cafeluta, o apa si un piramidon, o franghie si un sapun ca nu mai vreau sa va vad pe niciunul. de ce nu mai suporti sa mergi la serviciu draga prietena mea numarul 3? nu te trateaza bine? nu-ti place biroul cat o garsoniera? nu te simti bine in masina primita de la serviciu? prietena mea numarul 3-neinteleasa de nimeni-vrea sa dea cu piciorul jdemiilor de euro facute anual, sacilor astora de bani care ii atarna de colturile gurii si le trag in jos, care nu o lasa sa rada, sa manance sau sa faca sex oral decat cu memourile si briefurile si tomurile de a4-uri de la londra, viena si singapore.

prietena mea numarul 7 are ochii lacrimosi. a stat pana la 3 dimineata la birou, incercand sa reformuleze teoreme de fizica astfel incat seful dumneaei, neobisnuit sa i se spuna nu, sa poata sa obtina putere de 8 cai folosind 2 capre. nu a reusit, nu in acest univers, poate in cel paralel in care ea nu este directoarea de marketing la o multinationala vestita si hrapareata. poate acolo o gaina reuseste sa puna la skanderbeg un clovn polonez. prietena mea numarul 7 e necajita pentru ca, a nspea oara, copilul a adormit culcat de tac’su, analizele i-au iesit prost si mai are 21 de ani de platit credit pentru casa luata in varful crizei, care acum face jumate din banii pe care i-a dat pe ea. prietena mea numarul 7 se plange de dureri de cap cauzate de gandul mersului la serviciu, de inclestari de falci si de scartait de dinti, de urlete inghitite si tinute in cosul pieptului, alaturi de oul fiert infulecat pe nemestecate, la 6.30 cind se trezeste sa pregateasca baietelul sa mearga la scoala. prietena mea numarul 7 ar fugi acum in lume, si-ar baga picioarele in el de serviciu de rahat, de directorat, de masina si putere si mobil si subalterni, i-ar lasa undeva in spate la 8549 de kilometri, sa nu o mai prinda niciodata

prietena mea numarul 11 nu merge nicaieri de craciun. nu merge la mama si nici la munte si nici in tabara de ski cu aia mica si nici de revelion nu si-a facut program pentru ca nu vrea sa faca nimic altceva decat sa cada in patul ei curat, cu perne moi si pilota usoara si sa doooaaarma. sa doarma 7 zile si 7 nopti si sa nu o tulbure plugusorul, mesajul presedintelui, bombele si artificiile, hrusca, brenciu si banica. si cand s-o face ziua de mers la serviciu, va iesi din asternuturile calde si se va duce, ca mielul la taiere, la abatorul unde in fiecare zi lasa cate o felie din viata ei, pe painea prajita a institutiei, un sandvis numai bun din care se infrupta seful si seful-sefului si sefii sefilor nostri, intr-un ospat exotic cu creiere de maimuta proaspete, servite din capatanile deschise cu panza de bonfaier.

ce invatam de aici? ca te chinui toata viata sa promovezi ca sa descoperi ca ai ajuns sa fii doar presul unuia mai smecher decat tine. lantul trofic nu se termina niciodata, exact cum zice genialul scurt metraj de animatie: