Archive

Monthly Archives: December 2013

prietena mea numarul 3 nu mai suporta sa mearga la serviciu. capul atarna ca un pietroi si nu se lasa ridicat de pe perna, ii zvacnesc tamplele-bum-bum-bum-cand isi pune camasuta si sacoul corporate, o ineaca fierea si se lupta cu tsunamiuri de greata cand intra in liftul care o repede pina la etajul doi, i se bate ochiul stang cand deschide computerul. cum mama dracului cand esti ditamai directoarea, cand esti tartorita suprema peste turma asta de angajati, cand ii joci din tastatura telefonului: adu-mi si mie un ceai si o cafeluta, o apa si un piramidon, o franghie si un sapun ca nu mai vreau sa va vad pe niciunul. de ce nu mai suporti sa mergi la serviciu draga prietena mea numarul 3? nu te trateaza bine? nu-ti place biroul cat o garsoniera? nu te simti bine in masina primita de la serviciu? prietena mea numarul 3-neinteleasa de nimeni-vrea sa dea cu piciorul jdemiilor de euro facute anual, sacilor astora de bani care ii atarna de colturile gurii si le trag in jos, care nu o lasa sa rada, sa manance sau sa faca sex oral decat cu memourile si briefurile si tomurile de a4-uri de la londra, viena si singapore.

prietena mea numarul 7 are ochii lacrimosi. a stat pana la 3 dimineata la birou, incercand sa reformuleze teoreme de fizica astfel incat seful dumneaei, neobisnuit sa i se spuna nu, sa poata sa obtina putere de 8 cai folosind 2 capre. nu a reusit, nu in acest univers, poate in cel paralel in care ea nu este directoarea de marketing la o multinationala vestita si hrapareata. poate acolo o gaina reuseste sa puna la skanderbeg un clovn polonez. prietena mea numarul 7 e necajita pentru ca, a nspea oara, copilul a adormit culcat de tac’su, analizele i-au iesit prost si mai are 21 de ani de platit credit pentru casa luata in varful crizei, care acum face jumate din banii pe care i-a dat pe ea. prietena mea numarul 7 se plange de dureri de cap cauzate de gandul mersului la serviciu, de inclestari de falci si de scartait de dinti, de urlete inghitite si tinute in cosul pieptului, alaturi de oul fiert infulecat pe nemestecate, la 6.30 cind se trezeste sa pregateasca baietelul sa mearga la scoala. prietena mea numarul 7 ar fugi acum in lume, si-ar baga picioarele in el de serviciu de rahat, de directorat, de masina si putere si mobil si subalterni, i-ar lasa undeva in spate la 8549 de kilometri, sa nu o mai prinda niciodata

angajatu

prietena mea numarul 11 nu merge nicaieri de craciun. nu merge la mama si nici la munte si nici in tabara de ski cu aia mica si nici de revelion nu si-a facut program pentru ca nu vrea sa faca nimic altceva decat sa cada in patul ei curat, cu perne moi si pilota usoara si sa doooaaarma. sa doarma 7 zile si 7 nopti si sa nu o tulbure plugusorul, mesajul presedintelui, bombele si artificiile, hrusca, brenciu si banica. si cand s-o face ziua de mers la serviciu, va iesi din asternuturile calde si se va duce, ca mielul la taiere, la abatorul unde in fiecare zi lasa cate o felie din viata ei, pe painea prajita a institutiei, un sandvis numai bun din care se infrupta seful si seful-sefului si sefii sefilor nostri, intr-un ospat exotic cu creiere de maimuta proaspete, servite din capatanile deschise cu panza de bonfaier.

ce invatam de aici? ca te chinui toata viata sa promovezi ca sa descoperi ca ai ajuns sa fii doar presul unuia mai smecher decat tine. lantul trofic nu se termina niciodata, exact cum zice genialul scurt metraj de animatie:

de ce nu intri in politica?

l-am intrebat ieri pe unul din cunoscutii mei, om de afaceri cu frica lui dumnezeu si cascaval gros, nu vreun nehalit cu o tenie de 12 metri pitita in borseta, nu vreun vandut pe o bucata de slanina. “tu nu intelegi ca niciun om care intra in politica nu poate fi curat. si nu numai aici, ci oriunde in lume” a spus tudor. ca sa nu-si pateze hainutele, tudor a decis sa-si construiasca lumea paralela, unde oamenii sunt buni, nu te trimit in “mortii ma-tii”, nu-ti sparg cauciucurile cand ai parcat in fata casei lor, unde partenerii de trafic nu te ameninta cu pistolul pentru ca nu te-ai dat la o parte atunci cand ti-au dat faruri. in fiecare zi, tudor se trezeste in lumea noastra si face naveta in lumea ailalta, a lui. tudor poate sa faca asta pentru ca are bani. nu mai are contact cu statul de x ani, de cand doamna de la administratia financiara l-a primit cu o bucatica de rahatel, din ala de care inghitim noi cu totii, pe post de paine si sare. “pai eu am venit sa dau bani statului, nu sa iau bani, de ce sa se poarte asa cu mine? asa ca am facut procura unui domn care acum se ocupa de tot ce inseamna interactiune cu statul, in numele meu”.

tudor nu da mana cu primarii, cu consilierii, nu face serenade pe la guvern, nu se uita la televizor si nu se enerveaza cand borfasii din parlament dau liber la ciordeala. cand vede mizeria intoarce capul, pentru ca mizeria e inepuizabila, resursele de mizerie sunt monstruoase. degeaba te chinui sa storci furunculul politic de pe curul tarii romanesti, punga de puroi e imensa si nu ai cum sa razbati. mai bine pui o prisnita, dai bolnavului un nurofen si tratezi efectul, caci cauza e pierduta.

d-aia tudor a facut o cantina a saracilor si a incasat inca 60 de bitcoins in imparatia cerurilor. si asta fara sa se murdareasca in vreun fel cu zemurile buboase ale democratiei romanesti.

dar oamenii saraci de la cantina saracilor sunt saraciti de sistemul murdar, cu care tu nu ai chef sa te iei la tranta ca sa nu te murdaresti. acceptand neputinta, imbratisand status-qvoul, praful se pune si peste tine, vrei nu vrei. si nicio procura nu te poate ajuta sa respiri un aer mai curat decat noi.

zic ca singura solutie e sa schimbi atmosfera. iar pentru asta trebuie sa-ti tii rasuflarea si sa intri in hazna. cum spune si reclama: murdarirea este buna, daca stii ca din ea a iesit ceva cu adevarat bun.

ps. gandhi, dalai lama, papa francisc, toti sunt in primul rand politicieni. si isus a fost si este seful celui mai mare partid din lume. mantuirea-zic eu-vine prin curatenie. si daca nu te-ai murdarit, ce ai de curatat si mantuit?

din inclestarea cu statul roman, basim bakhaya-se citeste bahHhaia, cu h din gat, harait, exact ca in ebraica- a pierdut o fabrica, vreo 20 de milioane de euro si 6 ani din viata. angajatii l-au furat de l-au rupt, cu sacul, roaba, tirul, cine sa-i prinda? el, basim, i-a dus de guler la politie pe faptasii gabjiti cu mana-n portofelul lui, politia a ridicat din umeri si l-a trimis acasa, hotii s-au dus si ei la ale lor, liberi si nevatamati pentru ca “nu avem ce sa le facem”.

basim isi face cruce. pai nu esti irakian, allahu akbar ceva? “nu, sunt crestin ortodox, tata vorbeste limba lui christos, aramaica”. adica sunteti evrei? “nu, tribul vine din ierusalim dar suntem crestini ortodocsi”. deci nu esti arab? “nu sunt cetatean roman de origine irakiana, mutat in romania in 91 si, talharit hotarat de statul roman de peste 22 de ani”. o taxa aici, un impozit colea, statul roman intra cu combina in lanul intreprinzatorilor si ii secera fara crutare. “asta nu s-ar fi intamplat in irak atunci cind am plecat de acolo”.

basim e prudent si gingas. ii e frica sa nu-mi deranjeze patriotismul intrat acum 20 de ani in coma, poate se trezeste miraculos daca aud ca bucurestiul e vai de steluta lui si cei 23 de ani fara ceausescu nu au reusit sa-l apropie prea tare de bagdadul lui 1990, post furtuna in desert. asa ca zice de sofia, da, sofia lui 2013 nu se compara cu bagdadul lui ’91. si bucurestiul? “eeeeei”, se apara cu mana ca de o musca, “nu pot sa zic nimic rau ca acum sunt cetatean roman dar.. ” basim nu continua. se intoarce insa la povestea statului care a mancat bunicuta si scufita si vanatorul e la balc, cu tiriac, deci povestea nu se termina cu happy end.

era coruptie in irak  in ’91? hai ca am zis o gluma buna, basim se lasa pe spate si zambeste ingaduitor. “in inchisori erau doar politici, d-astia inchisi pe motive politice, nu existau hoti. daca te prindeau furand iti taiau o mana, o ureche sau iti luau o bucata de piele de pe frunte, te lasau insemnat sa vada lumea ca esti hot”.

pai daca s-ar aplica legile astea la noi, astia din parlament nu ar mai avea cu ce sa voteze, nu tu manute, nu tu piciorute, nu tu urechiute, niste matriosti de carne, cioplite delicat, fara colturi. poate cu limba sa apese pe butonas, sa se asigure ca dna-ul nu ii va cerceta pentru conflict de interese si justitia nu ii va condamna la parnaie pentru ca fura cu… cu ce sa fure dragutilor, ca nu mai au manute si nici piciorute? pai cu mainile copiilor si nevestelor si matusilor, finilor si nasilor si verisorilor de gradul doi.

noroc ca la noi nu se aplica legea asta, ca intreaga tara ar ramane fara membre. viermi inelati, tarandu-se in noroi. cum de altfel suntem.

basim observa rationamentul dar nu sufla o vorba. e cetatean roman si nu vrea sa isi jigneasca tara care l-a primit. ce daca a luat latzei de la ea, ce daca i-a ciordit jde milioane de euro? e locul care l-a primit atunci cind inapoi nu era scapare. e locul care a tinut la usa disperarea. il invidiez.  cum s-o zice asta in aramaica?

ieri, pe sustache, parlamentul nostru de folkisti, hi-qisti, cantareti pe la nunti si petarde neexplodate, au dat liber la furt. conflictul de interese, cumetria, spaguta, nimic nu va mai fi anchetat de dna pentru ca parlamentarii, primarii, astia de i-am ales noi, nu mai sunt functionari publici, deci nu pot fi intrebati de nimeni ce fac ei si familiile lor ca sa-si traga vile, yachturi si conturi in cayman.

incepand cu decembrie ’89 cind ne dadura si noua lambada la televizor de revelion, crestinii fedesenisti, neocomunisti, vechiocomunisti, uselisti, au imbratisat cu patima traditia cadourilor oferite servitorilor umili ai proaspetei-tinerei democratii. cu ultimele puteri, inainte sa ii expire cel de-al treilea si ultimul-am sperat noi-mandat prezidential, ion iliescu l-a gratiat pe miron cozma pe 16 decembrie 2004, scapandu-l cu o semnatura de doua condamnari definitive: cea de 18 ani de parnaie pentru mineriada din 1991 si cea de 7 ani pentru mineriada din 1999, printr-o decizie opusa celei luate de ministerul justitiei care a refuzat gratierea. ei si ce?

miron si prieteniipe pagina de facebook a lui miron cozma, caci da, dansu poate fi gasit de fani aici https://www.facebook.com/pages/Miron-Cozma/374755979212909, luceafarul huilei se prezinta cu zdranganelele titlurilor sale nobiliare: inginer minier, lider de sindicat, vicepresedinte-natiunile unite ?????, lider partidul social democrat al minierilor. pagina e plina de dezvaluiri despre hazlia batalie de la costesti din 1999 si declaratii incendiare la adresa stapanului care l-a asmutit in ’91 peste guvern, ca sa scape de mult prea popularul petre roman.

intr-un interviu fabulos dat romaniei libere, pe care il puteti citi in totalitate aici: http://www.romanialibera.ro/opinii/interviuri/ce-si-reproseaza-miron-cozma-daca-l-as-fi-arestat-pe-iliescu-in-1991-acum-romania-era-o-alta-tara-254088-pagina1.html#top_articol, miron cozma isi incoarda muschii in fatza oglindei de machiaj a marilenei nitzu:

“Dacă aţi putea da timpul înapoi, ce aţi schimba din deciziile luate?

În primul rând, l-aş fi arestat pe Iliescu, în 1991, la Cotroceni, când l-am înconjurat. Dacă era aşa, nu mai exista nici Băsescu, nu mai exista nimeni. Exista probabil o altă ţară, în care oamenii nu mureau de foame. O ţară pentru oameni!

Condusă de cine?

De mine. Eu vă doresc să ajungeţi în situaţia în care vă conduc eu. Ca să vă vedeţi cum conduc eu, faceţi un sondaj prin zonele unde eu am avut sindicate, în special prin Valea Jiului. Să vedeţi ce regretă oamenii. Nu-l regretă nici pe Ceauşescu, nici Iliescu, nici pe nimeni! Îl regretă pe Miron Cozma.

Stilul dumneavoastră aduce, pentru mulţi, cu cel al unui dictator.

Eu, dictator? Ferească Dumnezeu! Păi dacă eram dictator, nu înţelegi că eram preşedinte până acuma? Nu-i logic, la puterea pe care am avut-o până acuma? În ’91, când în Dealul Mitropoliei se scanda „Cozma preşedinte!”. Peste un milion de oameni scandau asta!”

o sa ziceti acum: iata, se putea sa ajungem si mai rau. daca ajungea nebunul asta presedinte, cum am fi ascultat cu toti furdui iancu, cu chica mandra fluturandu-ne pe ceafa, inchinandu-ne la zamolxe si aplaudand-o pe marilena nitu venita sa-i dea interviuri eugeniei voda la emisiunea “profesionistele”.

dar nu va lasati pacaliti. miron cozma si ura fatza de tatucul sau, sunt doar o alta fatza a diabolicitatii iliesciene care isi fabrica asa zisi adversari, ca sa-ti fractureze obiectivele si sa-ti dea impresia ca ai avea de unde sa alegi. si nu poti. suntem singuri, izolati, intr-un decembrie in care cadourile zboara la cei dragi: furati copii si de dna nu va temeti. nimeni nu va poate atinge cu nimic.

ieri a inceput razboiul pacanelelor, ordonantelor, spagutelor, spagoaielor, guvernul ingrasa porcul in ajun, se precipita, se zvarcoleste sa schimbe legea amnistierii, sa-l scape pe nastase si pe voiculescu, sa mute institutii pe genunchiul drept, ca ala stang a amortit, sa stranga bani negri pentru zile roz. la pungesti se cara bastoane si se darama garduri, la bucuresti se cara bastoane si se sapa gropi in iarba inghetata a casei poporului. mamele s-au apucat de curatenia de iarna, tatii bat covoare, soferii protesteaza, temperatura o fi scazuta afara dar inauntrul omenirii, intre inima, ficatul si plamanul societatii, e vara. si cand e canicula, stim cu toti ca entropia creste.

de ce toate acestea? cui folosesc? ne dam cu curu de pamant sa aflam daca e mana rusilor, a corporatiilor, a capitalistilor verosi sau a chinezilor insidiosi. vorbim despre geopolitica, economie, soros, bursa, masonerie si, desigur evreii care conduc lumea, apar in conversatie fmiul si clubul de la paris.

kurt vonnegut zice, in “sirenele de pe titan”, ca nici vorba despre asa ceva. totul e mana civilizatiei extraterestre de pe tralfamadore care a manipulat destinul pamantenilor, conducandu-i afara din grote, jos din copaci, pe calea progresului, prin antichitate, ev mediu si perioada moderna. tot ceea ce avem, tot ceea ce suntem, fiind doar rezultatele interventiei tralfamadoriene asupra noastra. de ce?

simplu: extraterestrii ne-au crescut timp de 200 de mii de ani nu pentru blana, carne, lapte sau “dansezi pentru tine”, ci ca sa ne transforme in carausii unei piese vitale deplasarii unei nave spatiale tralfamadoriene, ramasa in pana pe titan, luna lui saturn. dupa ce am livrat piesa, nimanui nu i-a mai pasat de noi. si ce-i rau in asta? kurt vonnegut spune: “The worst thing that could possibly happen to anybody would be to not be used for anything by anybody. Thank you for using me, even though I didn’t want to be used by anybody.”

cartea este o capodopera filozofica. in serile cand zaci cu dintii inclestati si nod in gat, privindu-l pe ponta, dragnea si basescu umpland cu bale televizorul, ai face mai bine sa-l inchizi. si sa deschizi “sirenele de pe titan”, sperand ca domnul vonnegut are dreptate atunci cand priveste cu optimism moderat triumful binelui: “There is no reason why good cannot triumph as often as evil. The triumph of anything is a matter of organization. If there are such things as angels, I hope that they are organized along the lines of the Mafia.”

daca preotimea e, nu vad de ce ingerii nu ar fi.

azi la 11 am avut o prezentare undeva langa casa poporului. pe drum, din masina am vazut asta:

stire-9-dec-green-5niste oameni inveliti in pungi galbene, pe care-dubios-nu scria billa, erau carati de jandarmi constinciosi, unul cate unul, saci de organe incarcate in duba parcata la gard. nimeni nu se zbatea, nu se opunea, demonstrantii in galben sedeau confortabil in bratele jandarmilor care ii treceau pragul gradinii, gingasi ca niste ginerici cu ale lor miresici la piept. in poza asta pe care am gasit-o pe http://totb.ro/greenpeace-a-dat-startul-la-exploatarea-aurului-in-curtea-parlamentului-romaniei-protestand-impotriva-proiectului-de-la-rosia-montana/, se vad niste cetateni care casca gura, unul chiar filmeaza.

cand am trecut eu, singura prezenta mass media langa duba care tragea, ca un aspirator urias, scamele galbene de pe peluza curata a alesilor neamului, era o duduie de la protv: strampi fini in gheata neagra, microfonul strans in manusa de piele, par blond tip suedia. trecatorii cascau ochii la ea, jandarmii la fel, soferii aidoma. nimeni nu-si pierdea timpul cu trogloditii astia de ecologisti, basisti, baptisti, teroristi care uite ca au stricat stratul de flori, r-ati ai dracului de derbedei, acum pune mana pe telefon tataia iliescu si cheama minerii sa il refaca.

peste drum de protestul pungilor galbene, in rondul din fata casei poporului, un panou publicitar cu imagini ciordite din marele gatsby si silueta decupata a lui leo dicaprio suprapusa peste o multime incalecata intr-o placinta de carne, perne si artificii, anunta premiera revelionului la palat, cu loredana si brenciu. pute a fatzarnicie, kitch si slutenie.

ce tematica mai potrivita decat gatsby pentru o susa in hogeacul parlamentarilor romani? zice fitzgerald: “They were careless people […]—they smashed up things and creatures and then retreated back into their money or their vast carelessness, or whatever it was that kept them together, and let other people clean up the mess they had made.”  corect.

 

gara de nord, 6 decembrie 2013, cozi groase, de vulpe, la fiecare din cele 5 case de bilete, oameni in sube negre, cu oaia infasurata pe urechi sau cu nurca pieptanata cu carare pe mijloc, femei cu sarmale in cap si piept epic la care ar putea sa suga 8 lupoaice si 16 romulusi si remusi, injuraturi sculptate in abur ies din gurile poporenilor, miroase a usturoi si a slanina si eu o sa pierd trenul. sau nu, ca uite cfr-ul s-a dotat cu automat de bilete, nu e coada aici pentru ca lumea nu are card sau, daca are, si-a scos banii de mult ca sa-i dea pe varza si carne tocata si pe cadouri de mos nicolae. ajung la automat, apas optimista pe ecran si acesta ma informeaza ca masinaria a decis sa nu functioneze. scrie in engleza ca aparatul e defect si sa ma duc dracului sa stau la coada ca nu sunt mai cu motz. nununu, nu renunt atat de usor, nu sunt baciul moldovean, nu ma resemnez. iaca, acote, mai este un aparat si asta merge stimati cititoare si dragi cititori. dau click pe sagetica, ajung la tabelul de unde trebuie sa aleg trenul, sagetica nu ma mai asculta, isi pune mainile in sold si nu se da dusa de pe sibiu. dar eu vreau brasov. brasov, imping ecranul cu aratatorul, il scarpin, il gadil, nimic. cer ajutorul unei domnisoare grase care asteapta rabdatoare in spatele meu, ea stie cum sa discute cu sagetica, o muta pe brasov, hai ca mai am doar 5 etape si imi iau biletul. circul cu touch screen-ul continua inca 3 minute, la final, cand sa scot cardul, ecranul ma anunta ca la trenul asta nu mai sunt bilete cu loc si ca, daca totusi vreau sa calatoresc in picioare, biletul ma costa tot 46 de lei, la fel cat un bilet cu loc. straniu.

trenul este plin, plin, plin, carduri de elevi, studenti, magazioneri, brandmanageri, coafeze si pensionari se-nghesuie pe culoare, toate scaunele sunt ocupate, mai putin 3 de linga doamna cu blackberry, rebus si blana de nutrie. pe unul din scaune se napusteste o tiganca cu fuste inflorate si unghii pamantii: ‘duamna dragî, ma dor picioarele de-nebunesc’, se naruie cu oftat si face grabita semn cu mana unei colegute cu geacî de piele, sa se aseze pe locul de langa. doamna se repliaza, lasa telefonul si intra in jocul tehnico-tactic, de ocupatie, inceput de florareasa. ma cheama cu un zambet mieros: “poftiti, luati loc, e liber aici, sunt sigura.” nu stau nicio clipa pe ganduri, romanii detin acum majoritatea scaunelor si, astfel, mica noastra comunitate nu traieste sub amenintarea scaderii pretului imobiliarelor. pe culoare, printre studentii cu rucsace si contabilele cu trolere, se taraste pe podu palmelor, cu picioarele intinse-n fatza, ca dan grecu intr-o evolutie la cal cu manere, cine altcineva decat cersetorul clasic de gara de nord. cum mama dracului s-a suit in tren, cum a urcat pe scari, cum crede ca cineva ii va da ceva in inghesuiala asta iritanta, cand deja esti calcat in picioare, asudat, inghiontit si manios ca ai dat 50 de lei pe un bilet fara loc? pe cersetor il doare-n anus, se taraste pe culoar, manat din spate de cei 3 cetateni care au urcat in vagon cu carti si reviste si servetele.

procesiunea s-a terminat, trenul pleaca, nasul vine, doamna cu blackberryul pescuieste o legitimatie din traista, nasul vede un colt si spune “nu, nu, nu este nevoie’. o fi de la man in black? o lucra pentru rusi, pentru americani, pentru summerienii care au colonizat pamantul? n-am aflat. coboara la ploiesti, ea si tiganca si jumate din vagon, lasand loc liber studentilor, sa-si aseze ineptiile obosite de atata drum facut in picioare.

se fac comparatii cu trenurile din india, se deplang conditiile de calatorie, timpul scurt petrecut in gari-cand n-ai timp sa tragi de mai mult de doua ori din tigara-este privit cu dezaprobare, se vorbeste tare-tare, practic se urla de la o distanta de 50 de centimetri intre partenerii de discutie. si se vorbeste la telefon, mult, nimic, gurile se misca si se formeaza cuvinte inutile, asist la o criza de supraproductie de vorbe goale, se construiesc autostrazi conversationale care nu duc nicaieri. unul dintre studentii de langa mine ii spune celuilalt: “am vorbit cu claudiu, l-am intrebat de ce nu a mai dat niciun semn. si stii ce mi-a zis boul? ca nu are minute si i-a fost tarsa sa dea bip.”hahahahahaha- rade zglobiu studentul 2-cine dracu poate sa spuna ca nu are minute in 2013, ca si mama are 300 in retea?

pe culoar trec 3 tiganusi cu steaua. steaua sus rasare, ca o nanananaana, steaua straluceste si lumiii vesteeeeesteeeee. suna un telefon, colindatorul cautat de mama cu milioane de minute in retea raspunde. nimicul curge, umple vagonul.

romania este o tara imbelsugata: avem exces de colinde asa ca le cantam din noiembrie, avem cel mai lung black friday din lume, care dureaza o saptamana, avem miliarde de minute ca sa mancam rahat la telefon, avem multimi de cersetori care sa ne reaminteasca cit de norocosi suntem si gramezi de surdomuti care sa ne vanda pixuri cu care sa ne notam in agende chinezesti cat de norocosi suntem, noi astia care nu avem memorie. doar locuri in vagoane nu avem. pe cine sa sun sa ma plang, ca am 787543 de minute nationale?

ca-n fiecare an la ceas de sarbatoare, cind limba mare si limba mica se unesc umed pe sfincterul patriotului roman, televiziunile se inghesuie sa dea filme romanesti, vesnicele bd la munte si la mare, in actiune, in alerta cu mari comici morti ai ecranului romanesc care miros mai proaspat decat atat de viile cadavre care populeaza studiourile emisiunilor de divertisment.

ce avem azi? sotia lui guta in studioul unei televiziuni, certandu-se cu un domn care este supravegheat de un bodiguard, undeva intr-o camaruta de tipul celor folosite pentru inregistrarea decapitarilor al qaeda, plasata undeva in provincie. nu avem sonor, dar chelnerii de la restaurantul chinezesc la care am poposit, stiu sa citeasca pe buze si se distreaza nevoie mare.

ajunsa acasa zapez si dau peste capatos care ii face loc unei adriana bahmutan dezlantuite. e catranita ca i s-a pus in carca inscenarea unui lesin. da, da, adriana este acum creatoare de moda, are cu dansa in studio o bruneta trista care-imaginile socante ne arata-s-a naruit pe catwalk la bucharest fashion week si a fost scoasa pe brate de bodiguarzi. e un truc al adrianei zice cancan, ia uite la ce se deda ca sa atraga atentia. adriana bahmutean tuna si fulgera din studioul lui capatos: “a disparut profesionalismul din mass media, ziaristii nu stiu ce sa mai inventeze”. nicio umbra de ironie, nicio zvarcolire interioara, dar tu mai adriano cum gatelnita ma’sii ai ajuns subiect de stiri?

tvdeasupra titlului care anunta ca adriana “musca” din dusmani, avem un altul care ne pironeste pe scaune: “simona trasca in chinuri groaznice”. cine?

simona trasca, cum nu stii? pamela de romania, o madama care hraneste barfele cu carnita de pe pulpita. acusi s-a cuplat cu printul timisoarei despre care urla tabloidele: “Franco este tot timpul pus la patru ace! Nu ii lipsesc niciodata costumele de fite, accesoriile fine, precum ceasurile sau esarfele de matase, si ii place sa iasa in evidenta ori de cate ori isi face aparitia undeva! In plus, ii place sa calatoreasca peste tot in lume, dar in special in Europa!”

hahahaahahahahahahahahahhaaaaa. profund, elegant, rafinat. cand mintea ta e hranita cu pipote stricate de la cantina saracilor, cand sinapsele tale sunt pline cu tampoane folosite si scursura de tub catodic, cum sa mai discerni realitatea?

zapez. bd la munte si la mare. iar. nu am unde sa fug, nu am chef sa citesc. ma uit la film si pentru prima oara chiar ma uit la el. bucurestiul era verde, strazile pavate cu piatra cubica, trotuare largi, femei elegante, barbati in costume. in casele pe care le viziteaza toma caragiu investigand diverse furtisaguri, sutzii sunt iubitori de arta, avem tablouri care imbraca peretii, mobila sculptata, covoare si avem biblioteci. casele nu put a saracie mentala, nu sunt showroomuri de mobila, pesteri tzipatoare unde irinei si gigei si-au poleit cu aur tavanul. e adevarat ca la inceputul anilor ‘70 nu aveai spoturi si termopane, dar neamul prost ar fi putut sa execute si atunci o compozitie pe baza de bari de inox, draperii de atlas lucitor si masute de sticla cocotate pe umeri de atlasi din cupru.

cand eram mica si maica-mea vroia sa ma bage-n sperieti, imi spunea ca ma da la tigani, ma baga-n sac si gata, o sa ma puna sa cersesc: “ai vazut ca sunt atatea fetite cu ochi albastri, blonde, puse sa cerseasca.” in anii ’70 romania era o fetita blonda, cu ochi albastri pe care parintii eu au dat-o la tigani. 40 de ani mai tarziu, costumele de fite, accesoriile fine si esarfele de matase, nu pot sa acopere inanitia spirituala de care sufera. noroc ca prostia nu doare, caci daca ar fi asa, s-ar chinui groaznic. ca simona trasca.

acum vreo doi ani, proprietara unui binecunoscut bistro din bucuresti a fost lovita de paranoia. atacul s-a dat in miezul zilei, in fata clientilor, nimeni nu a intervenit si de atunci femeia are buba la cap. i se pare ca din secunda in care se duce la toaleta sa-si pudreze nasul, angajatii ei incep sa o fure. toti. chiar si rudele, verisoare si matusici angajate sa o ajute la bucatarie, cineva in care a sperat sa aiba incredere. de fapt rudele sunt cele mai ale dracului pentru ca, tupilandu-se sub mantaua amintirilor comune si a sangelui lu tataia, dumnezeu sa-l ierte, ciordesc nebanuiti. nu de putine ori, sunt chiar sefii sutilor.

dupa o vreme paranoia a mutat si patroana a ajuns la concluzia ca nici macar nu trebuie sa iasa din pravalie ca sa fie furata: “cu mine de fatza se intampla majoritatea faptelor. asa am ajuns sa stau zi-lumina cu ochii pe ei, sa numar banii din casa, sa masor salamul, sa verific grosimea branzei.”

pardon?

“da dragutza” spune patroana “aveam platou cu mezeluri si branzeturi si furau la cantar. puneau mai putin, taiau mai subtire si astfel castigau niste zeci de grame adica niste zeci de lei pe care le bagau in buzunar. sau la paine, cei care vindeau paine, bateau suma de plata, luau banii, apoi anulau vanzarea. bonuri anulate, sa tot fi fost 10 pe zi, asta inseama 50-60 de lei ori 30 de zile, 400 de euro in plus la salariu.” pai si ce spuneau, cum anulau bonurile, care era povestea? “aaa, ca dupa ce au cerut painea, clientii renuntau sa o cumpere si trebuia sa anuleze comanda. de 10 ori pe zi”.

francezu mi-a povestit ca in brasovul anilor ’90, pizzeria lui era privita ca o fundatie de sprijinire a familiilor defavorizate de bucatari si chelneri. fiind tanar si cu teasta tare, bastonul paranoiei a lovit inutil-toc-toc-toc, in lemnul capului,  fara sa produca macar o zgarietura inocentei de cetatean crescut in grenoble. a ajuns in pragul falimentului, asa, cam la vreo 2 metri, cand a inteles ce i se intampla: chelnerii si bucatarii care ii spuneau ca nu exista clientela si ii aratau stocurile de materie prima neatinsa, foloseau faina si ouale aduse de ei, pe sustache, fara acte, framantau, coceau, turnau berea in pahare si banutzul il bagau in buzunarul propriu pentru ca francezu asta oricum e prost si trebuie pedepsit pentru ca e prost, deci norocos si nici nu a mancat, ca noi, salam cu soia.

in romania, mentalitatea ciorditorului care se simte haiduc onorific intitulat “descurcaretul”, este apreciata si promovata. fratii, tatii, unchiesii isi tapeaza rubedeniile mai avute. de ce? pentru ca au. si daca ele au, o sa continue sa aiba si cum toti capatuitii sunt si avari, tu, asta mai costelivul, trebuie sa te descurci, sa iti iei singur ce este al tau.

nu iti mai gasesti pasta de dinti sau doua carti? normal, au fost matusile peste noapte la tine si au luat si un sul de hartie igienica sa aiba pe drum. de ce nu cer? ca sa evite condescendenta ta. ele nu sunt asistate, ele sunt descurcarete, au efectuat o activitate aducatoare de beneficii, nu au stat la mila ta.

ciordeala nu este normala. ciordeala este norma. colegu pila mi-a trimis ieri articolul acesta: http://m.hotnews.ro/stire/16115695. pe scurt, 60% din angajatii marilor intreprinderi vin la serviciu doar ca sa fure. ce nu zice articolul este ce se intampla cu restul de 40%. eu cred ca vin sa invete sa fure. isi desavarsesc educatia, se specializeaza. servesc cursuri la zi, cu cei mai buni profesori. ce se intampla cu cei care nu se tin cum trebuie de studiu? repeta anul sau sunt exmatriculati. pentru ca in campul muncii in romania, nu avem nevoie de puturosi, de cetateni care nu stiu sa se descurce.

zice la televizor: romanii sunt frumosi si destepti si, mai cu seama, romanii sunt descurcareti. intrebarile mele sunt: cine i-a incurcat atat de tare si cand o sa iasa din hatisul asta care nu-i lasa sa aseze caramida pe caramida, fiind prea prinsi cu piaptanul-n parul destinului?