disneylandu hindu si filozofia de bazar

varanasi este disneylandul hindu in care indienii din mumbai sau chennai cu treaba, familie si bun simt nu ajung. doar turistii care au vazut cand erau mici socanta asie si hoiturile jumate arse plutind pe gange, la 43 de centimetrii de copilasii care se joaca in apa, manca-i-ar mama pe ei cu tot cu anticorpii lor, doar turistii, deci, vor sa ajunga aici. stam la hotel surya, pe dinafara coliba unchiului tom, un pic mai capatuit, termopane cu geam oglinda, fatada de 4 metri, cand intri te lasa genunchii, o curte imensa mare, peluza, fantana arteziana si un mos craciun urcat improbabil intr-un ficus, toate in fatza palatul regelui nepalului, unde acum e crasma si locatie de nunti si unde turistii din camerele de 25 de euro coboara la mic dejun.

gange bathin chioscul agentiei de turism a hotelului, traieste pestele luna, umflat-imens in cutiuta lui de sticla, jabba the hutt. “nu, nu e ok cu trenul, e scump si trebuie sa te trezesti la 3 juma dimineata ca sa pleci din goa la mumbai. uite avionul e doar 60 de euro”, bine pretene. batem palma si cat printeaza biletele, citesc a4-urile filozofice de pe perete: asa cum atunci cind iti cresc unghiile, ti le tai si nu renunti la degete, asa si atunci cind cresc neintelegerile, tai egoul si nu renunti la relatii. u-a-u.

al doilea: nu regreta intamplarile din viata ta, oamenii buni iti aduc fericire, cei rai experienta, cei mai rai iti dau o lectie de viata si cei mai buni iti fac cadou amintiri.

bine domnu jabba. inarmata cu cirjele intelepciunii, dau piept cu soferii de tuctucuri din fatza hotelului, dupa o prealabila consultare de pret cu receptionerul. zice: nu mai mult de 150 de rupee. ies si sunt trantita-n cur de pumnul primului pret-300 de rupee. trec mai departe, un al doilea sofer se arunca la 250. sunt darza si tin de 150-ul meu ca de prosopel in dreptul pasaricii, tuctucarii trag de prosopel, il sfasie. apare la tzanc un ofilit cu turban care declara ca accepta cei 150. ajung la bicicleta lui, asta inseamna ca o sa fac 1 ora prin valul de fum, noxe, zbierete si claxoane, imbatranita cu 6 luni. nu, multumesc. omul urla la mine “sit” apoi imi explica isterizat ca “aia din hotel nu au copii, nu stiu ce se intampla pe strada, sunt rai si evelitime lies-lies-lies”.

sfantulet cersetorcedez la 200 oferit de o mustata care imi declara ca o sa vad cat de departe merg si cursa sigur face toti banii. si ne napustim in trafic, slalomand nesiguri printre vaci, tauri, biciclisti, caini care dorm in mijlocul vacarmului, uite si politia, un nenic cu bastonas cu leduri care are verde, rosu si rosu intermitent, sta catarat pe un podium, ca o sperietoare de ciori ratacita, tragand pe nas toata negura vremurilor. chiar asa, duc batista la nas si scot din nari carbuni, as putea sa o pun de un grataras, aici acum. nu exista sens si contrasens si claxonul este cel mai important instrument din vehicul. soferul meu o ia razna, se invarte pe dupa niste calesti din aluminiu trase de cai albinosi, cu ochi rosii si gene albe, ce faci vericule? “nu am actele in ordine si trebuie sa ocolesc ca sa nu ma opreasca politia”. hahahahahahahaha, cum sa te opreasca, ce puteri are amaratul ala pedepsit sa stea pe cutiuta cu dinamita din intersectie? nu vezi ca nu are curaj nici sa se dea jos sa faca pipi?

uita-te sub capacclaxoanele continue anunta cataracta automobilistica din fatza. masinile stau pe 5 randuri, tuctucurile plombeaza orice iesire, au ocupat doua benzi de pe asa zisul contrasens si acum un politist cu o bata ii loveste peste coviltire pe tuctucarii care incearca sa se scurga in fluxul circulatiei printr-o scurgere minuscula, de 2 metri, imbulzindu-se motoristi, biciclisti, ca romanu la blackfriday. dupa 5 minute de claxoane, ne miscam, decid ca tocmai am trecut prin cea mai sinistra intersectie din univers si ca vietnamul-pe primul loc pana acum pentru traficul nabadaios-tocmai a fost detronat. cladiri fabuloase odata se descompun ca alcoolicii descarnati, in una la parter este mcdonald si in alta burger king, la amandoua vine completarea “family restaurant”. nu stiu daca e ciordeala pe fatza sau e sistemul indian de francizare care permite intrarea unui brand international, fie ca e starbucks sau vodafone sau, zilele astea, tesco, numai daca se infratesc cu un partener local. de obicei e tata-o imensitate de corporatie cu un deget bagat in fiecare gaurica a economiei indiei, de la industrie aviatica, la imobiliare si telefonie mobila.

avem asa: argintarie, anticariat, librarie, magazine de muzica, saloane de masaj, tesaturi 1, 2, 2063 de magazine, toate cu tatamiuri pe jos pe care stau latiti, in coate proprietarii, hasis, cocaina, marijuana, ecsatsy, ketamina, opium, sei de biciclete, sei de motociclete, piese de schimb, magazine imense cu anabolizante si steroizi pentru bodybuilderi, arnold scwartzeneger pe toate gardurile. coreeni si japonezi ametiti si fete cu burka trasa pe nas bagand sms-uri la smartphoneurile indiene, cate 4-5 femeiusti intr-o ricsa la care pedaleaza cate un mos scheletic, atm-uri pazite de soldati cu kalashnikoave si flinte din primul razboi mondial si intersectii purulente in care traficul continua sa se invarta miraculos.

stai caprasi peste toate noxele, un miros acrutz de urina si de plante fermentate in urina, cersetori cu figuri pitoresti si boluri argintii care stau pe ciuci linga rahatei de caine sau de om si balegi imense ca o pizza de la gerry’s si cer bani daca te vad doar ca ridici aparatul sa ii pozezi. butaforia sfinteniei, veniti si la nunti, botezuri, inmormantari? inmormantari da. uite acote doua cadavre intr-o panza aurie, stand la inmuiatul final, inainte de a fi puse pe rug, vegheate de familie si de o capra in plovar care a intrat in gange si a prins cu varful buzelor o ghirlanda de flori portocalii ramasa de la alt hoit. copiii fac baie la 1 metru de mortaciuni, intr-un gange maroniu in care ti-e frica sa bagi degetul caci vei scoate doua. si cu toate astea, impotriva a toate, rahatului, pisatului, cersetorilor leprosi, zgomotului si negrului din gura, a tusei care te ineaca si a scarbei care iti rascoala bila, varanasi are o dezinvoltura cuceritoare. maine nu conteaza, maine a fost decis demult, inainte sa te nasti. ce rost are sa te zbati. realizarea ca esti prizonierul propriului destin te duce la eliberare. ma duc repede sa scriu asta pe un a4 si sa o lipesc pe peretele lui jabba the hutt.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: