desi tace, frustrarea romaneasca urla

facem parte dintr-o cultura in care am invatat sa ne inghitim parerile, sa le protejam prin tacere, ascunse dupa buze, sa nu le expunem decat in fata celor care ne seamana. sau strainilor care nu se grabesc sa ne judece. venim dintr-o cultura in care de mic ti-o furi dupa ceafa daca vorbesti neintrebat, daca iti contrazici parintii, daca ai tupeul sa crezi altceva decat invatatoarea, mai ales daca te pune dracu sa si spui asta in gura mare. avem o gramada de proverbe si zicatori care lauda tacerea, e de aur, e filozofica, ascunde-te dupa ea si vei ajunge departe.

avem o cultura de reprimati, lasi, infricosati. ne e teama sa vorbim in public, ne e teama sa ducem de mana opinia aia a noastra, asa cum o fi ea, desculta, pricajita, tunsa chilug. e a noastra si nu ne este rusine cu ea.

in discursul de prezentare a Frontline Club pe care fondatorul sau, Vaughan Smith, l-a tinut aseara la lansarea Frontline Club Bucharest, a vorbit despre necesitatea existentei dezbaterii, despre frumusetea coexistarii acestor pareri, despre bucuria pe care ei, in cultura anglo-saxona, o au in acel “let’s agree to disagree” care precede o noua sarja de argumente.

in timpul discursului lui Vaughan, Jill Emery, regizoarea documentarului “ukraine, from democracy to chaos” mormaia langa mine: “he’s so british, sooo british”. Jill locuieste in franta si astfel reuseste, de la distanta cuvenita, sa vada prapastia care se casca intre cultura franceza si cea britanica. dar nici ea nu reuseste sa o inteleaga catralioanele de ani lumina dintre noi si englezi.

in timpul dezbaterii de aseara, care a durat peste 2 ore, la care au luat parte Jill Emery, Stefan Candea, Vlad Mixich si Laurentiu Diaconu-Colintineanu, au ramas in cafenea in jur de 50 de oameni. i-am intrebat pe cei care au ales sa plece dupa o ora-o ora jumate, daca sunt multumiti. mai intai doi, apoi inca trei dintre ei mi-au spus ca nu. nu erau de acord cu parerile ziaristilor romani, unii din ei au avut impresia ca va fi vorba mai mult despre ucraina si mai putin despre presa, altii ca va fi mai mult despre presa si mai putin despre ucraina, unii s-au plans de calitatea moderatorului, altii de cea a ziaristilor romani de la masa. niciunul dintre nemultumiti nu a pus insa mana pe microfonul care s-a plimbat prin sala, sa-si spuna parerea. niciunul.

ce-nvatam de aici? ca nu poti multumi pe toata lumea-o sa spuna un intelept popular. ba da. daca lumea intelege ca nemultumirea este alimentata de frustrare. si butonul cu frustrare este direct legat de lipsa de aerisire a opiniilor, pe care le tinem, prafuite, in noi. tacerea o fi de aur, dar aur de trompeta, de 0,3 karate, vorba lui taica-miu.

va astept azi la Frontline Club Bucharest. La ora 18.30. Institute, The Cafe. Avem filmul Fortress, despre Transnistria si o dezbatere despre spatiul fost sovietic foarte interesanta, dupa.

5 comments
  1. Mie mi se pare că noi ca nație suntem mai preocupați de a lua o parte a unei „lupte” și gata, ca și cum scopul este să ne batem mai degrabă decât de a înțelege pe ce ne batem. Aia e, sunt pro sau contra și am plecat acasă. Nu prea ne coafează să găsim aurita cale de mijloc, înțelegerea problemei și implicarea în sculptarea ei. Suntem mai degrabă cârcotași supărăcioși decât dornici de a ne implica pentru schimbare. Iar predispoziția noastră la jocul ăsta de-a alba-neagra (care se pare că e așa de adânc înfipt în cultura noastră) e exploatată cu succes de politicienii noștri.

    Oare care ar fi soluția? Cum faci societatea să înțeleagă că trebuie să se implice în spectacol în loc să-l urmărească de pe margine?

    • Nu știu alții cum sunt, dar parcă mie nu prea-mi convine această resemnare 🙂 îs tânăr, domle, am o viață-nainte, nu pot să mă resemnez așa cu una cu două… Așa că mai intru la feher pe blog, mă mai luminez, mai aflu o idee și poate-o să-mi vină și mie una vreodată. Sau poate se iscă vreun dialog cu cineva care are vreo idee mai răsărită și-așa ajungem să și facem ceva. Uite asta cu Frontline Club s-ar putea să fie o idee foarte bună.

  2. feher said:

    Claudiu, sper ca pe 26 februarie, nu mai ai bilete la teatru. O sa avem o proiectie a documentarului Mcullin. Este numele celui-sau unuia dintre cei mai mari fotografi de conflict din lume, d-astia care mai traiesc inca. Dupa film, o sa avem o dezbatere cu regizoarea filmului. O sa vina Adelin Petrisor si Radu Szigeti, seful fotografilor de la Reuters. Si multi altii.
    Deci pe 26 februarie. 18.30. Acelasi loc, Institute, The Cafe, pe Stirbei Voda 104-106

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: