povestea haiducului de carciuma

dupa aproape doua ore de film si alte doua de dezbateri aprinse la Frontline Club Bucharest, echipajul de la londra (vaughan-fondatorul, pranvera-femeia din spatele fondatorului, adica motorasul clubului si wotienke-ciobanita care se ingrijeste de turma de oportunitati si filiale pe care le are Frontline London), alaturi de jill emery, regizoarea documentarului despre ucraina pe care l-am difuzat in prima seara, se cer la masa. cine mai serveste cina la 11 noaptea? lacrimi si sfinti, ca-i aproape.

chelner principal, alocat mesei, este un domnisor bucalat, pe la 24-25 de ani, negricios si bagacios. se insinueaza sugerand, ce altceva, decat platouasul: “punem asa niste branzica si aducem niste jumari de gasca si jumari de porc.” inghite in sec, pofticios, si continua sa-mi sopoteasca in ureche. engleza nu stie. spre deosebire de colegutu care aduce tuicile, care a studiat la oxford. sau harvard. e nervos si ma cearta iute pentru ca am avut neobrazarea sa spun ca mamaliga e polenta “what’s wrong with you?” ma intreaba jignit teribil de ignoranta mea impardonabila, apoi se arunca in explicatii legate de faina de porumb care la noi este diferita de cea de la italieni. vaughan nu-l asculta, gusta din clondirul cu tuica si exclama incantat: “it’s exactly like slibovitza”. chelnerul de oxford sta sa lesine, cum adica sa fie sarbeasca tuica noastra romaneasca? pranvera e albaneza din kosovo, stie cu slibovitza, aproba. clar, tuica e fix cum e slibovitza. chelnerul isi ia tava si pleaca necajit, lasandu-l pe colegutu nevorbitor de engleza sa se uite umed in ochii mei, cautand sa afle ce vor domnii sa manance. el i-ar sugera lui jill “rata glumeata”, de fapt rata pe varza, nu prea stiu de ce e glumeata, in afara ca a facut nea mircea o rima si a simtit nevoia sa o puna pe meniu. apoi, domnului sigur trebuie sa ii dam platoul cu ceva si inca ceva si pizdulici. ii place sa spuna “pizdulici”, ii sclipesc ochii, exact cum le sclipeau colegilor mei, in clasa a VI-a, cind am invatat la biologie despre fecundare. vaughan refuza pizdulicile si cere sarmale, sarmale exact ca in pristina sau ca in belgrad sau ca in skopie sau ca in sarajevo. sarmale, de la turci. chelnerul implicat in scandalul mamaligo-polentei, iar are ghinionul sa asiste la distrugerea patrimoniului culinar romanesc. doreste sa intervina, dar isi da seama ca nu are cine sa vorbeasca.

renunta superior si ne lasa sa ne bucuram de cartea pe care a primit-o wotienke de la baietii de la centrul roman de jurnalism de investigatie. e cartea lui petrut calinescu si a ioanei hodoiu. se cheama “mandrie si beton” si documenteaza transformarea satelor din romania in santiere de constructii. casele batranesti nu mai sunt rase de buldozerele lui ceausescu, ci chiar de manutele nepotilor plecati la munca in strainatate, care trag ca animalele la jug sa faca bani, apoi ii zidesc, inaltand palate absurde, cu 3 etaje, lifturi si termopane strambe.

chelnerul bucalat imi sopteste la ureche: “pot sa vad si eu si colega un pic?” wotienke priveste cu ochii mari cum cartea pleaca de la masa: “you just give it to him?”. stai draguta linistita, se uita si o primesti inapoi. in 5 minute, harciogul se-ntoarce comunicandu-mi scurt: “urat.” urmeaza o analiza a titlului: “mandrie? asta inseamna ca oamenii astia din satele din carte, iau numele Domnului in desert. sunt mandrii si nu se gandesc ca lumea asta este doar o iluzie,  lumea cealalta e cea importanta”. ma uit la buzele care l-au invitat acum 15 minute pe vaughan sa manance pizdulici, buze care acum sunt atinse de harul divin si maniate de lipsa de sfintenie a semenilor. mai departe, bulbucel critica apucaturile imobiliare ale romanilor din carte, cei care darama mostenirea stramoseasca si isi construiesc, in locul caselor de lemn, showroomuri cu termopane. “beton? pai cum sa distrugi tu mostenirea dacilor? noi, urmasii dacilor, daci care erau sculptati de romani si erau supertari, conduceau intreaga europa, uite cum am ajuns sa luam in deradere mostenirea de la ei”. isi face scurt semnul crucii, apoi imi comunica: “nu e bine ce se intampla in tara asta. nu mai avem dumnezeu. ne batem joc de trecut, de daci”.

pranvera mai cere niste slibovita, d-asta romaneasca. chelnerul cu engleza de oxford o aduce, cu o adanca dar demna suferinta intiparita pe fata. bursucul dacic vine cu nota, arborand un aer tragic. cind mamaliga e polenta, tuica e slibovita, sarmaua e turceasca, dacul e inlocuit de beton nemtesc si mandria nationala calcata in picioare, nu-ti mai ramane decat sa te faci haiduc. si sa arzi drumetul c-un platouas. sau poate o tigaita de pizdulici.

2 comments
  1. VASILIU MIRCEA PAUL said:

    Și cuvîntul ”haiduc” e tot slav.

  2. mrm said:

    si “chelner” e german, “tigaie” e bulgaresc iar “pizdulicea” si “sfintii” sunt slave. tuica in schimb are origine necunoscuta

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: