memorie scurtă și istorie strâmbă

frate-miu a studiat istorie, la constanța, pe vremea când radu mazăre avea un apartament modest, undeva pe lângă port și frații lui- mihăiță și alexandru, scriau la ziarul telegrafu` de constanța, al opoziției, al luptei anticomuniste, al generației care face, nu așteaptă să fie făcuți. tari ăștia de la telegrafu`, ne gândeam noi, linge blide de la ”bună ziua brașov”, ziarul lu căncescu, pe vremea aia pd-ist convins, frate cu marinaru și cu berceanu. tari ăștia de la telegraf-ne curgeau balele după chenzina lui marius, care lucra din brașov pentru mazăre. îi trimitea articole și primea o grămadă de bani, mult mai mulți decât visasem noi vreodată să primim pe articolele noastre. pe marius l-au trimis ăștia de la telegraf la sevilla, când au intrat în nato ungurii, cehii și polonezii. și tot marius a fost și la istanbul, pe banii lui mazăre. erau tari în clanță ăia de la telegraf. ne uitam la ei ca la niște sori. eu i-am cunoscut-când m-a trimis căncescu să scriu din parlament, i-am cunoscut pe mihăiță, fratele mai mic și mai bălai, cu ochi albaștri și degetu mare de la mâna dreaptă operat. vai de capul lui acum, mă tot întreb cum poate să dea sms-uri. mihăiță lucra cu gabi-nefrate de sânge, frate de redacție, brunet, păr adus într-o parte, frizură de hitler, se uita des în oglindă și exclama emfatic: ”mândru mi-s, fute-m-aș!”. amândoi prietenoși. m-au scos la cafea, m-au omenit cu-o ceafă de porc, cartofi prăjiți și murături, luate de acolo, de la cantina parlamentarilor. voi cu cine sunteți? ”tot cu pd-ul, cu cine dracului să fim?”

odată, prin 1995, când am băgat o vizită de curtoazie la constanța, mihăiță mi-a dat pe mână apartamentul lui radu, ”că nu-i acasă, are mult de muncă. poți să stai aici, dacă nu vrei să stai la frate-tu, în cămin”. nu vroiam, în cămin la facultatea de istorie, mirosea a ciorapi murdari și pe pervaz se mumificau, în borcane, animale moarte. milos și mărinimos că deh, asta vine de la brașov, vai de capul lor, ăia sunt prost plătiți, mihăiță a plusat: ”ia și tu portofelu lu radu, poate vrei să-ți cumperi ceva.” în seara aia, toți băieții din căminul de istorie au băut, au mâncat pufuleți și alune râncede și au jucat biliard pe banii lui mazăre. portofelul era gras, un ganesha al portofelelor de ziarist, cu o burtă de țigan, umflată de bancnote. nu cred că am spart mai mult de 50 de dolari, la banii ăia de atunci. era ieftin totul, că nu ajunsese încă mamaia să fie noul montecarlo. chiar și așa, am fost eroina serii, am intrat în folclorul popular, eu și frate-miu am fost pomeniți în legende, haiducii care au luat de la mazăre. n-au dat.

20 de ani mai târziu. frate-miu e un fost profesor de istorie, care a părăsit învățământul ca să lupte pentru drepturile animalelor pe holurile tribunalelor, luându-se la trântă cu poliția și primarul, cu țiriac și cu mândruță. fratele mazăre e primar. reales. reales.reales. acum pe drumul spre pârnaie. băgat de justiția fostului coleg de partid. istoria e strâmbă. în loc să se bucure, foștii studenți la istorie oftează și despică firul în patru: de ce l-au săltat doar pentru 175000 de euro? și de unde o să mai aibă bani de biliard și pufuleți actualii studenți la istorie?

1 comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: