CNSAS-Mihaela Rădulescu 0-4

După dezbaterea de la Frontline Club Bucharest despre Securitate, Mitterand, Ceaușescu, Haiducu, Tănase, Goma și, bineînțeles Revoluție, istoricul Liviu Țăranu, unul din invitații serii, a produs pe masă volumul ”Caietele CNSAS”.

418 pagini, copertă cartonată, genul de carte pe care o folosești cu succes în distrugerea zugrăvelii dacă ai pornit la vânătoare de țânțari, pentru că stâlcește necruțător orice urmă de viață, pe care apoi te chinui să o rânești cu unghia de pe perete. Pe copertă, sub un filtru gălbui, este fotografia unui mănunchi de dosare deschise și sub titlu este anunțat Anul II, nr. 2(4)/2009.

Domnul Țăranu a adus Caietele cu dânsul pentru că în acest număr era un articol dedicat afacerii Tănase scris de domnul Tofan, adică subiectul discuției din acea seară. Dar ce bogăție fabuloasă se ascunde în cele 418 pagini ale Caietelor, volumul 2 pe 2009.

V-am mai spus că sunt din Brașov? Cam de 1593 de ori, îmi pare rău, vârsta. Ei bine, în 15 noiembrie 1987 eram la școală, în clasa a VIII. Colegii mei aveau părinți care lucrau la Steagul Roșu-numele fabricii de autocamioane de la Brașov. De la ei am auzit ce s-a întâmplat în ziua alegerilor. Despre șunca și roțile de cașcaval care zburau pe geamurile CC-ului, despre ”Jos dictatorul”, ”Jos comunismul” și despre ”fir-ați ai dracului de nenorociți, copiii noștri mor de foame și voi vă îmbuibați. Huuuuuo!”

1988 și 1989 au fost ani negri pentru Brașov. Aveam curent maxim 2 ore pe zi, stăteam cu orele la coadă la cantonul CFR, singurul loc de unde puteam să luăm apă rece, căci și pe aceea o tăiaseră. Am făcut baie doi ani într-o apă de 7 centimetri, pe fundul căzii, încălzită în oale de maică-mea. Nu aveam deloc căldură și toate alimentele erau pe cartelă. Taică-miu mergea la Sfântu Gheorghe ca să ia mezeluri și, îmi amintesc stupoarea pe care am avut-o când, în octombrie 1989-venită la depunerea jurământului lui frate-miu, soldat la Bistrița Năsăud, am intrat într-o cofetărie și am văzut eclere. Era o altă țară, la noi nu exista așa ceva. Ne ștergeam la fund cu ziarul Drum Nou și purtam pantofii de la frate-miu, că, dacă nu aveai pile, nu aveai de unde să îți iei încălțăminte. Șușotelile de pe la colțuri vorbeau despre tați dispăruți și oameni care s-au curățat urgent de cancer. Toți fuseseră pe 15 noiembrie să dea cu pietre în CC. ”I-au radiat ticăloșii. I-a radiat securitatea și i-a omorât.” Asta vorbea toată lumea și maică-mea îmi spunea că soțul lui madam Cutărescu a făcut o leucemie galopantă și soțul lu madam Icsulescu a dat ortu popii după un cancer rebel la gât. Deci e adevărat, mi-am zis. E adevărat!

În Caietele CNSAS nr.2/2009 este un articol fabulos scris de Oana Ionel ”Am zis noi că întâi de la Brașov pornește!” Revolta din 15 noiembrie 1987 descrisa intr-o convorbire telefonica.

Dârdâi de nervi citind ce-a fost și privind indiferența celor din jur. Aș vrea să citească povesștile ăstea cât mai multă lume, aș vrea să văd caietele pe tarabă, în llibrării și biblioteci. ”Caietele CNSAS” nu sunt însă de vânzare. Există doar câteva exemplare din fiecare număr pe care le poți consulta la CNSAS. De ce? Pentru că nu sunt bani destui ca să tipărești 3000, ca la un bestseller al Mihaelei Rădulescu. De ce? Păi nu-i un biznis aici. Pe cine interesează de fapt trecutul, că mâncai parizer o dată la 3 luni și nu aveai curent și apă rece să arunci în toaletă? Ăsta a fost trecutul. Să privim înainte și să uităm totul.