CNSAS-Mihaela Rădulescu 0-4
După dezbaterea de la Frontline Club Bucharest despre Securitate, Mitterand, Ceaușescu, Haiducu, Tănase, Goma și, bineînțeles Revoluție, istoricul Liviu Țăranu, unul din invitații serii, a produs pe masă volumul ”Caietele CNSAS”.
418 pagini, copertă cartonată, genul de carte pe care o folosești cu succes în distrugerea zugrăvelii dacă ai pornit la vânătoare de țânțari, pentru că stâlcește necruțător orice urmă de viață, pe care apoi te chinui să o rânești cu unghia de pe perete. Pe copertă, sub un filtru gălbui, este fotografia unui mănunchi de dosare deschise și sub titlu este anunțat Anul II, nr. 2(4)/2009.
Domnul Țăranu a adus Caietele cu dânsul pentru că în acest număr era un articol dedicat afacerii Tănase scris de domnul Tofan, adică subiectul discuției din acea seară. Dar ce bogăție fabuloasă se ascunde în cele 418 pagini ale Caietelor, volumul 2 pe 2009.
V-am mai spus că sunt din Brașov? Cam de 1593 de ori, îmi pare rău, vârsta. Ei bine, în 15 noiembrie 1987 eram la școală, în clasa a VIII. Colegii mei aveau părinți care lucrau la Steagul Roșu-numele fabricii de autocamioane de la Brașov. De la ei am auzit ce s-a întâmplat în ziua alegerilor. Despre șunca și roțile de cașcaval care zburau pe geamurile CC-ului, despre ”Jos dictatorul”, ”Jos comunismul” și despre ”fir-ați ai dracului de nenorociți, copiii noștri mor de foame și voi vă îmbuibați. Huuuuuo!”
1988 și 1989 au fost ani negri pentru Brașov. Aveam curent maxim 2 ore pe zi, stăteam cu orele la coadă la cantonul CFR, singurul loc de unde puteam să luăm apă rece, căci și pe aceea o tăiaseră. Am făcut baie doi ani într-o apă de 7 centimetri, pe fundul căzii, încălzită în oale de maică-mea. Nu aveam deloc căldură și toate alimentele erau pe cartelă. Taică-miu mergea la Sfântu Gheorghe ca să ia mezeluri și, îmi amintesc stupoarea pe care am avut-o când, în octombrie 1989-venită la depunerea jurământului lui frate-miu, soldat la Bistrița Năsăud, am intrat într-o cofetărie și am văzut eclere. Era o altă țară, la noi nu exista așa ceva. Ne ștergeam la fund cu ziarul Drum Nou și purtam pantofii de la frate-miu, că, dacă nu aveai pile, nu aveai de unde să îți iei încălțăminte. Șușotelile de pe la colțuri vorbeau despre tați dispăruți și oameni care s-au curățat urgent de cancer. Toți fuseseră pe 15 noiembrie să dea cu pietre în CC. ”I-au radiat ticăloșii. I-a radiat securitatea și i-a omorât.” Asta vorbea toată lumea și maică-mea îmi spunea că soțul lui madam Cutărescu a făcut o leucemie galopantă și soțul lu madam Icsulescu a dat ortu popii după un cancer rebel la gât. Deci e adevărat, mi-am zis. E adevărat!
În Caietele CNSAS nr.2/2009 este un articol fabulos scris de Oana Ionel ”Am zis noi că întâi de la Brașov pornește!” Revolta din 15 noiembrie 1987 descrisa intr-o convorbire telefonica.
Dârdâi de nervi citind ce-a fost și privind indiferența celor din jur. Aș vrea să citească povesștile ăstea cât mai multă lume, aș vrea să văd caietele pe tarabă, în llibrării și biblioteci. ”Caietele CNSAS” nu sunt însă de vânzare. Există doar câteva exemplare din fiecare număr pe care le poți consulta la CNSAS. De ce? Pentru că nu sunt bani destui ca să tipărești 3000, ca la un bestseller al Mihaelei Rădulescu. De ce? Păi nu-i un biznis aici. Pe cine interesează de fapt trecutul, că mâncai parizer o dată la 3 luni și nu aveai curent și apă rece să arunci în toaletă? Ăsta a fost trecutul. Să privim înainte și să uităm totul.
la naiba, are un mincarici la tastatura feher asta incit abea mai prididesc s’o citesc, lasindu’mi muianu ca semn de carte unde am ramas
Nu înțeleg de ce vă ofticați – doar avem la dispoziție ”excepționala” carte „Dragul meu turnător” a și mai excepționalului misogin Liiceanu (ăla cu care a măturat podelele Herta Muller și lui nu i s-a zbîrlit nici un fir de păr, precum frizura lui Roger Moore în „Sfîntul”). Ce vreau să spun: pe lîngă indiferența milioanelor de pseudo-oameni, mai avem și scena ocupată de saltimbanci auto-proclamați ”intelighența nației” care ne aburesc mai ceva decît Măruță & Comp. Mie mi se pare (de fapt sînt convins) că ĂȘTIA sînt MULT mai distructivi decît politicienii (vezi odioasa lozincă NICI AȘA, NICI ALTMINTERI).
Iată cum motivau comuniștii condamnarea la moarte a unui grup de persoane (fragment din sentinta penala nr. 307/ 26 noiembrie 1952, pronuntata de Tribunalul Militar Teritorial Bucuresti, in deplasare la Craiova):
„Burghezia din tara noastra si cozile ei de topor, nu vede cu ochi buni ca oamenii muncii dela orase si dela sate, condusi de PMR, infaptuiesc transformari revolutionare, care tind sa desfiinteze pt. totdeauna exploatarea si deaceia cauta sa creieze organizatiuni subversive sub diferite forme organizatorice, in scopul de a lupta pentru rasturnarea in mod violent a ordinei democratice actuale in Stat si de a instaura regimul burghezo mosieresc.
Deaceia elemente ca majoritatea din inculpatii din acest proces, legati sub diferite forme de vechiul regim de exploatare, in ura lor fata de regimul de democratie populara, au facut tot ce le-a stat in putinta pentru a submina ordinea de Stat economica si politica din tara noastra.
Astfel, inculpatii din acest proces, toti elemente dusmanoase regimului de democratie populara, majoritatea fosti membri in partidele istorice, s-au constituit intr-o organizatie contra-revolutionara pe care au denumit-o „MISCAREA ROMANA DE REZISTENTA” si care avea drept scop lupta impotriva regimului actual prin diferite metode ca de exemplu: acte de teroare, redactare si raspandire de manifeste, agresiune fata de autoritati, spionaj in favoarea puterilor imperialiste, etc.”
În 1992 copiii celor executați de comuniști în baza sentinței de mai sus i-au cerut marelui liberal Mircea Ionescu-Quintus ca, în calitate de ministru al justiției la acea dată, să promoveze un recurs în anulare prin care, măcar în memoria celor executați, să desființeze sentința sus-menționată prin care părinții lor erau declarați trădători (pe vremea aia, numai ministrul justiției putea exercita recursul în anulare). Printr-o adresă din 1992, Mircea Ionescu-Quintus le răspunde că sentința din 1952 a fost pronunțată corect.
Marele fruntaș liberal Mircea Ionescu-Quintus figurează pe lista foștilor colaboratori ai organelor de securitate ca poliție politică, publicată în Monitorul Oficial de către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.
În 2007 Băsescu condamnă comunismul în mod „explicit și categoric”.
În aprilie 2009 Băsescu îi conferă lui Quintus gradul de general de brigadă în retragere.
E nevoie să mai zic ceva?
PS: dețin toate documentele la care am făcut referire mai sus.
Cine nu isi cunoaste trecutul este condamnat sa-l repete. Oare acum nu traim repetitia? Am vazut un articol in Gandul de 1 Mai, cei mai multi angajati din Ro, au meseria de … bodyguarzi, credeti ca este similar cu fosti securisti, militieni, garzi patriotice din vremea impuscatului ! Traim in “libertate” dar ajungem tot acolo !, Cel mai nasol comunism, cel mai nasol capitalism……
Eu eram într-a şaptea iar în ziua fatidică maică-mea s-a nimerit în Bv, din ZdeBv-ul meu natal. S-a întors ca din infern, îi era o frică de moarte de ce simţise că se întîmplă…
@feher: Caietele se gasesc si pe site-ul CNSAS: http://www.cnsas.ro/caiete.html, apareau semestrial. Sunt acolo numerele din 2008, 2009, 2010 si numarul dublu din 2011. Dupa 2011 nu stiu daca n-au mai aparut sau n-au mai fost puse pe site. Ai putea face un update la articol sau chiar o postare separata, pentru ca asa este, sunt incredibil de bogate in informatii si merita parcurse.