Ce legătură e între Ion Iliescu și un rechin groelandez.

Familia ocupă ferma de la 1600. Nu are nume familia pentru că în Islanda numele de familie este dat de prenumele tatălui. Raluca ”Fiica lui Nicolae” este căsătorită cu Austmar ”Fiul lui Bjorg” și, împreună, au un băiat pe care îl cheamă Seifur ”Fiul lui Austmar”. Vraiște în arborele genealogic. Băboiul care prezintă conținutul muzeului familiei nu are rădăcinile în peninsula vestică, e venetică. Oricum nu îi țin minte numele, pe care mi-l aruncă speriată, ca pe un colț de pâine în cușca unui urs nervos. Ferma, cum ziceam, se ocupă de la 1600 cu producția de hakarl. Cine e hakarl? Este o delicatesă islandeză, geamănul puturos al brânzei duhnitoare franțuzești, carne de rechin putrefact. De fapt pute a pipi nu a putreziciune. Ba nu, știu. Duhnește a grădină zoologică când treci pe lângă domiciliul tigrului, într-o zi când e stricat la stomac.

Cinci nemți se aliniază în fața măsuței pe care este un borcan, acoperit, unde sunt bucățelele de carne de rechin, tăiate mic, miculițel. Arată ca un pumn de zaruri inspectate de comisia de supraveghere a activității cazinourilor. Nemții înfig scobitorile în zaruri și le apropie, precauți, de nas. Nările Fridei freamătă și bagă trei pași cu spatele, ca un cal speriat când simte lupul dându-i târcoale. Fritz din dreapta e mai curajos, probabil vine din Germania de Est și-și amintește de mezelurile socialiste. Înghite bucățica de hakarl și apoi vâră repede 6 dumicați de pâine, încercând să-și înece voma care urcă pe gât, mai ceva ca Iohannis în sondaje.

hakarl ”Ia dați-vă frate la o parte”. Nu mă face pe mine un pic de amoniac, sunt învățată de la clienți care îmi servesc shoturi de urină pe stomacul gol. Prima bucățică de rechin mă lasă rece, mai iau una. Izul de pipi se stinge într-o amăreală ușoară. Nimic să mă înfrângă, în definitiv eu mestec pastilele, hakarlul nu taie bulina de triferment la grețoșenie. Nemții mă privesc cu respect. Traiul în România, duhoarea de picior de taximetrist sau de subțioară învelită în plastic, de pensionar bucureștean, te pregătește pentru multe delicatese marocane, franțuzești, vietnameze sau, iată, islandeze.

Dar de ce ai lăsa să putrezească rechinul, ca după, să îl mănânci? Femeia fără nume explică pe-ndelete că ăsta cu putrezitu e un mit. Rechinul groelandez trăiește cam la 2000 de metri adâncime, nu are rinichi și carnea lui este plină de amoniac. Când e proaspăt hăcuit, e atât de toxic încât ar trebui să-l dai la ghenă. Dar când stai pe o insulă unde ai puține surse de proteine, te gândești cam de 7 ori dacă e ok să arunci atâta carne și îți dai evidentul răspuns ”Păi și normal că nu”.

rechin la uscatȘi ce-i de făcut? Pui o vorbă bună la bacteria care știe să extragă amoniacul din carne, îngropi rechinul cam 30 de zile-zice baba, wiki spune ceva de 3 luni- pui pietre peste el și aștepți să împingă uriniciul afară. După 30 de zile sau 3 luni, scoți hălcile de sub bazalt și le atârni la uscat.

Unde? ”Uite în spatele curții.” Găinile răscolesc pământul sub bucățile de rechin de care s-au lipit în moarte, milioane de musculițe, remore miniaturale.  Un cocoș cântă și scarpină țărâna, deasupra candelabrele de carne put de-ți urcă ficatul în gură. Trebuie să ai grijă cum o deschizi. Mai bine taci și fugi înapoi la muzeul familiei.

Înăuntru, nemții se refac după greaua încercare aruncându-se în shopping de plovăre islandeze, care sunt agățate de o barcă imensă. Muzeul e un platouaș dement, o șaormă cu de toate, de la radiouri vechi la biblii și scrumiere de la 1830, un bibelou-căruță cu un Moș Crăciun abțiguit și multe guri de rechini, cu buzele pline de valuri de dinți. Avem o labă de urs polar și un schelet de pui de balenă, ambele găsite în burta unui rechin groelandez.

ion iliescu. acelasi.”Știați că poate să trăiască până la 100 de ani și este orb iar ochii sunt fosforescenți?” Nu știam.  ”Da. Și pentru că are ochii lucioși, atrage alți pești, care vin să vadă care-i treaba și pe care rechinu îi înghite.” Eeeeee, a ce sună asta? Faimosul luciu orb al ochilor iliescieni, în care blândul și bunul popor român s-a oglindit în 1990 și apoi a fost halit.

Când o crăpa tataia și o să-i despice burta, o să ne găsească înăuntru, ca pe puiul de balenă sau laba de urs polar. Și o să ne pună într-un muzeu. Iar pe Iliescu o să-l taie bucăți, să scoată otrava din el și după ce o să-l îngroape 3 luni, o să-l pună la uscat..și cum pizda mă-sii iar am ajuns să vorbesc despre Ion Iliescu? O fi de la amoniac, asta trebuie să fie.

PS. cartea despre Islanda, India șiii.. ce-o mai fi, o să iasă după ce o cumpărați pe asta despre America de Sud. Detalii aici https://www.facebook.com/events/1445595289030096/

1 comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: