Ce au în comun George Topârceanu și Ike Eisenhower?

Azi am fost să mă tund la George Topârceanu. Un poet al foarfecii care mi-a povestit despre excursia în Malta, suprinzătoarea excursie în Malta, obținută datorită decesul relației de amor a unui prieten care, în locul lui Beibi de care tocmai s-a despărțit, l-a chemat pe George în vacanță. Doar nu o să piardă banii. ”Nu am plătit nimic, că prietenul meu îmi era dator. Și eu l-am luat în Grecia acum 5 ani, când m-am despărțit de prietena mea.”

În spatele lui George, Aliona din Moldova vorbește cu o clientă despre tradiționala transhumanță spre Grecia. Aliona îi întinde crema pe păr iar femeia povestește despre insula x, singura în care nu a fost, le-a văzut în rest pe toate. De sub punguța în care e învelită ca o bucată de parizer, răsare o mână strânsă-n pumn, din care se deschid ușor degetele: Corfu, Creta, Zakinthos, Skiathos,..

…Portos și Aramis. Românul cunoaște geografia Greciei de 739 de ori mai bine decât pe cea a României. Te rupe dacă te pune dracu să te joci fazan pe nume de localități sau insule sau râuri. Știe câte bacuri sunt de luat și de unde, care e drumul bun și benzinăria mai ieftină, știe tarama și tzatziki, dar pun pariu că habar nu are că televiziunea națională elenă a fost închisă anul trecut printr-o decizie de guvern, 2600 de oameni au fost dați afară și, vreme de 5-6 luni, neplătiți, angajații postului public au emis online, până au intrat cu scutierii și i-au scos de urechi afară. To telos. Sfârșit.

De ce să-i pese soro? Grecii e puturoși, grecii e oți, grecii nu dă factură și chitanță, au ciordit bani europeni, are piscine grecii și nu plătește impozite. Grecotei cu nas subțire, cum bine zisaaa…”Cine-a zis fă, asta cu grecotei cu nas subțire, că doar ți-a picat anu ăsta la bacalaureat?”, ”Arghezi tatî, cine dacă nu Arghezi?”, ”Fă proastooo, cum să zică Arghezi? Alecsandri a zis asta.”, ”Ba nu, Topârceanu, George Topârceanu, ăla cu frizeria de la Mall Vitan.”

În fiecare vară, pogoară o mână gigantică din ceruri, trage dopul la cadă și România alunecă prin scurgere, se duce pe țeavă, milioane de români, aleargă pe țeavă și ajung în marea băltoacă a Egeei. La pașapoarte e omor. Șapte ghișee, câte 6 oameni în fața fiecăruia. Grecia, Corfu, Skiathos, Halkidiki, kalispera, kalimera. Plătesc taxa de pașaport la CEC, îmi strâng cu greu actele, când lângă mine răsare un tânăr care se prezintă: ”Bărbuțiche Florin”. Doamna casieră ciulește urechea: cum? ”Bărbuț Iche Florin” Numele e prea lung și nu încape în urechea doamnei, cum? ”Bărbuț Iche cu k Florin”. Bărbuț Ike Florin. Ca pe Eisenhower. Și el a fost în Grecia, în 1952. Poftim http://www.britishpathe.com/video/eisenhower-in-athens-1.

De acolo a pornit democrația. Întrebați-l pe George.

 

 

1 comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: