Barbati mici cu pumni mari din toate tarile, uniti-va!

Taica-miu nu a batut-o pe maica-mea. Fratele lui taica-miu, unchiul Victor, nu a batut-o pe nevasta-sa, alt mototol. Femeia trebuie batuta din cind in cind, ca sa stie cine e seful-zice un unchi, nu dau nume, ca se supara vericul plamadit din pantecele doamnei facaluite de sot, intru rearanjarea cuvincioasa a hormonilor care o luau razna periodic. Trebuie atinsa femeia, ca altfel si-o ia in cap. “Saaariti, ma omoaaaaraaa!” se auzea in piata Iancului intr-o seara de noiembrie 2003. Femeia striga din mijlocul sufrageriei, eu mi-am luat avant si am sarit, pe loc, am mai sarit de cateva ori, cat de sus am putut eu, dar nu am oprit urletele.
Monique are un hotel in Labuan Bajo, Flores, Indonezia. Monique e canadianca, are 50 de ani, 4 copii, fata a mai mare a lucrat la Google de la 17 ani si la 20 baga deja traininguri in new media prin Singapore, Dubai sau Tokio. Deasemenea, Monique are un ochi umflat. Ai fost boxata de o caracatita cind faceai diving? Esti in echipa de hockey a Indoneziei si ti-ai furat un puc in ochi? Esti un panda vrajit de Muma Padurii si transformat intr-o canadianca hoteliera in Flores? Nu, nu si nu.
Monique a fost batuta de sponsorul ei. I-a prins un pumn in gavan, zdravan, cu sete, de a trimis-o cu ceafa in perete. Ce sponsor fratioare, despre ce este vorba?
In Indonezia strainul nu are voie sa detina proprietati. Nu ne vindem tara, o lasam urmasilor, urmasilor. Dar totusi nu ne-ar prinde rau niste banuti, asa ca noi astia rupti in cur, alde Mogli, crescuti pe podeaua de lemn asternuta pe 4 pari, intr-o camera 12 persoane, ne transformam in paravane. Ne punem sarongu de duminica, luni, marti, miercuri, joi, vineri si sambata si mergem la notar sa cumparam terenul ala pe care scobesc gainile printre slapi chinezesti rupti, pungi si sticle de plastic. Cu ce bani? Cu cei ai lui Monique sau Patrick, care nu sunt trecuti in acte si care, ca sa pastreze bunavointa paravanului, il platesc cu sute de dolari pe luna si alte servicii. Hilar cum un parazit, o persoana care nu are nicio calitate decat acea de a fi cetatean indonezian, primeste titlul de sponsor si o renta pe viata, daca nu vrei sa-ti traga terenul de sub picioare, eventual dupa ce matale ai bagat suta de mii de dolari.
Monique plateste 300 de dolari pe luna plus cheltuielile cu studiile, sponsorului care urmeaza facultatea. Acolo, viitorul alumni a aflat ca ar putea sa primeasca mai mult, ca uite colegutul cutare capata 400 de dolari si chiar si blugi. Pai ce io-s mai prost, vreau si eu tot atat! Monique a scos contractul: uite ce zic hartiile, imi pare ra..La “u”, lobul temporar a fost smucit de pumnul universitar.
Ai chemat politia? Nu, ca aici sa bati femeia este un hobby, practicat cu masura, in intimitate. De obicei bati femeia ta, o framanti acasa, fara spectatori. Ea nu urla, nu-i vreo extroverta ca doamna din Iancului care ne punea sa sarim. Sa bati insa o canadianca, o investitoare, o femeie care ar putea sa fie mamicuta ta, dublandu-ti lejer varsta, e un gest usor necugetat. Chiar si asa, nu risti sa mergi la politie care prefera, merkelian, sa inchida ochii, sa nu bage paratul la zdup, pentru ca, vezi bine ca e tanar si pentru ca nu e normal sa vina veneticii la noi in tara sa ne suga sangele, ca sigur femeia era vinovata, nenorocita si chiar asa, de ce nu-i dadea 400 de para, ca avea de unde.
E o cultura a frustrarii, unde intreg sistemul educational se bazeaza pe pilirea reliefului caracterului individual, pe uniformizare. Luam la rindea bucatica asta care te face pe tine sa fii tu si iaca, lipsit de umor, nervozitate si ironie, vei ajunge sa semeni perfect cu duduia din banca a patra careia, la randul ei, i-au fost taiate excrescentele feminismului si voluntariatului si este o apa si-un pamant cu balbaitul din banca trei care..Pus la fiert in uriasa supa miso a sistemului de invatamant indonezian, cartoful se descompune devenit una cu bucata de carne de vita, cu pestele si cu ciuperca, atomi de materie chinuita care, recompusi si tiplati in formele noi, izbucnesc violenti cind adulmeca normalitatea.
Pe maica-mea nu a batut-o sotul si nici pe mine iubitul. Dar mi-am luat bataie, un sut in dos, de la unul dintre patronii televiziunii unde am lucrat in 1994. Fusese sculer-matriter sau sudor-forjeor si brusc, eliberat din salopeta soioasa a schimbului III la Steagu, a fost pus paravan, patron-paravan la o televiziune umila din cartierul brasovean unde acum coboara ursii la cosul de gunoi. Mic si ridat, ca un testicol murat, mereu imbracat in camasi cu maneci scurte si dunga de la calcat, omul asta mic cu nume trist, nu a suportat gandul ca doi angajati ii pleaca la alta televiziune. Asa ca, in urma anuntului, ne-a insfacat de brat, cameramanul in fata, eu dupa el, ne-a impins injurandu-ne pe hol si, in poarta mi-a infipt un picior in sale, nu prea tare, ca a luftat un pic, m-a sters cu talpa si a vrut sa-mi care si-un pumn dar cind l-a ridicat, a ramas atarnat cu el in aer, ca si cum pumnul era de fier si un magnet il sugea, nelasandu-l sa cada.
Bataia e rupta din rai-zice romanul si-si bate nevasta si angajata, copiii si mama beteaga, ca acum poate sa-i intoarca caftelile de cand era mic. Dar oare s-a facut vreodata mare?

1 comment
  1. Superioritatea fizica e folosita prea des ca argument sau supapa a frustrarilor. O societate prea permisiva si o legislatie impotenta fata de acest fenomen l-au adus la statutul de obicei. Ce nu tine cont nici legea si nici societatea, e ca pumnii lasa de cele mai multe ori urme mult mai adanci decat cele descrise in certificatele medico-legale.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: