Cum să nu fim o țară de Pinocchio bătrâni crescând generații de Pinocchio tineri

În filme, atunci când adultul este întrebat ce vroia să se facă atunci când va fi mare, el sau ea își amintește instant, fără o urmă de încruntare, fără cel mai mic efort, ca și când amintirea stă ca o găleată cu apă proptită deasupra ușii memoriei iar atunci când o deschizi ți se răstoarnă, răcoritoare, în cap. La mine pe ușa memoriei e doar praf, nu tu găleată, nu tu apă în găleată. Nu-mi amintesc nimic. Știu că mama a vrut să mă fac balerină, apoi asistentă, apoi bancheriță, apoi contabilă în loc de .. ”ce-i aia relații internaționale?”, a vrut să rămân să lucrez la PROTV, ”că tu ai față de aristocrată, ar trebui să apari mai des pe post”.

Dar oare ce am vrut eu să mă fac când o să fiu mare? Obișnuită să nu dea nimeni doi bani pe părerea mea, cândva am încetat și eu să mă ascult pe mine. ”Tare mi-ar plăcea să fiu arheo..”, ”Ce zici?”,  ”Nimic, mormăiam și eu ceva.”

Bertrand Russell a fost un filozof, logician, matematician, istoric britanic, a fost mult mai multe dar nu are sens să punem platouașul de activități al domnului Russell pe masă. El a scris o carte care se cheamă ”În căutarea fericirii”. În această carte plină de rulouri cu bun simț și chifteluțe de înțelepciune, apare capitolul dedicat familiei ca sursă majoră de fericire în viața unui om. Pentru că sunt snoabă și pentru că prefer varianta în engleză celei românești, o să dau citatul în limba domnului Russell.

”The parent who genuinely desires the child’s welfare more than his or her power over the child will not need textbooks on psycho-analysis to say what should and what should not be done, but will be guided by impulse. […] But this demands on the part of the parent from the first a respect for the personality of the child — a respect which must be not merely a matter of principle, whether moral or intellectual, but something deeply felt with almost mystical conviction to such a degree that possessiveness and oppression become utterly impossible.”

Domnul Russell propăvăduiește respectul, un sentiment pe care românul și puiul de român nu sunt obișnuiți să-l aibă. Puiul de român e crescut cu frică: de tac-su care vine obosit de la serviciu și-i trântește două peste ceafă, scurt, după ce ascultă lista de netrebnicii pe care o recită, plânsă, mă-sa, teamă că nu a luat note îndeajuns de bune, că a supărat-o pe mama, că nu a făcut-o îndeajuns de fericită, că e mai puțin iubit decât este copilul din parc care are bicicletă mai frumoasă. Peste blatul din fricile lui se adaugă crema fricilor mamei: că soțul are pe cineva, că nu o mai iubește și o va părăsi, că obraznicu ăsta mic nu a meritat sacrificiul ei, că va crește și nu va mai sta cu ea, ci se va muta cu o bagaboandă și o va suna din an în Paști, că va îmbătrâni singură și și-a distrus viața, pentru ce?

Cum să îi spui unui popor crescut cu joarda, în genunchi, pupând poala popii, a șefului, a doamnei de la administrația financiară, a milițianului, a chelnerului, a primarului, a domnului doctor și a asistentei, cum să spui unui popor îngenuncheat de frică să își crească puii cu o sănătoasă dietă de respect pentru personalitățile lor.

Personali…ce? Tot ce are e de la mine. Ochii, nasul, mintea, inima, tot e de la mi-ne.

Ei sunt artiștii, ei ne-au făcut, ei merită respect pentru ceea ce au creat. Aplauze pentru părinții noștri, acești Geppetto care au fost și ei, la rândul lor Pinocchio. De fapt, gândindu-mă mai bine, sunt în continuare Pinocchio, păpuși de lemn îmbătrânite, camuflați sub mustața albă a unei umanități înțelepte pe care nu au căpătat-o niciodată. Căci zâna albastră din basm îi spune clar lui Pinocchio: Poartă-te cu cinste, curaj și generozitate și atunci vei fi un băiețel adevărat.

Iar eu nu cred că părinții noștri au făcut asta. ”Serios?”-au întrebat zâna generații de români descurcăreți, făcându-i viclean cu ochiul-”nu există o cale mai scurtă, știți dumneavoastră, ne înțelegem cumva.”

Dar să nu o mai lungesc.

Nu am mai scris de foarte mult timp la cartea de marți și începerea școlii, discuția despre religie și scandalurile din ultimul timp mi-au adus aminte de această carte minunată a domnului Bertrand Russell, ”În căutarea fericirii”. Și un ultim citat:

“If we were all given by magic the power to read each other’s thoughts, I suppose the first effect would be almost all friendships would be dissolved; the second effect, however, might be excellent, for a world without any friends would be felt to be intolerable, and we should learn to like each other without needing a veil of illusion to conceal from ourselves that we did not think each other absolutely perfect.”

4 comments
  1. adriana said:

    Ganduri minunate…Acum nu ma mai simpt prost cand ma privesc ceilalti parinti cum imi cer scuze in fata baietilor mei dupa o gafa de-a mea!

  2. Costin said:

    Hi hi hi… Doctor, avocat… Profesii onorabile, ma chere! Si banoase, ca sa nu plt

    • Costin said:

      … tampit telefon… utilizatoru’ e de vina. Sa reluam… Ca sa nu plateasca rate ca mamitica si taticutu timp de juma’ de viata pentru doua camere in berceni city si-un logan. Ca si taticutu’ ar fi vrut avocat sau macar doftor da’ a fost viata grea, i-a mancat mamitica zilele si i-a turnat un plod. Mentalitate de coafeza, ce sa-i faci… Si jap peste ceafa adolescentului care vrea la actorie sau la arte ca aia nu-i meserie… “uita-te si tu ca-s multi si mor de foame… ” Ce infarct ar face daca plodul ar anunta ca isi ia rucsacul si o taie vreo doi anisori cu autostopul prin lume. Imagineaza-ti numai! “Neam de neamul nostru n-a facut asa ceva (in afara de al batran al lu’ al batran care a venit cu bocceaua calare pe tren din moldova). Ne rad si curcile iar cutra aia de madam icsulescu abia asteapta…”
      Iar plodul creste la fel si va cere acelasi lucru de la progeniturile lui. Pentru ca asta inseamna respectul fata de batrani. Respectul ca urmare a lui “eu te-am facut, eu te omor”.

  3. energic, bine punctat, misto citatele. abia am descoperit blogul tau si imi place.
    era si normal ca cei care au parasit taramurile mioritice sa-si care cu ei si mentalitatea…pe care o demasti tu in articol: inflexibila, neadaptata, mercantila si superficiala. pinnocchio se muta confortabil si peste ocean, din pacate. plecatii si-au mutat fericirile si nefericirile totodata. eu cel putin generez discutii interminabile incercand sa deschid ochii unora sau altora pe aici…dar parca vorbesc cu peretii, ba uneori mai atrag si priviri zeflemitoare, gen “ba da te-a prostit capitalismu’ asta de cacat!”.
    desi majoritate sunt preocupati de cresterea odraslelor cat mai bine, totusi asta nu justifica inertia lor. gasesc normal sa incerci sa te informezi si sa te re-educi (mai ales ca acum sunt mult mai multe posibilitati de informare), sa iti deschizi mintea si sa vrei sa te scuturi de frustrarile copilariei si tarele unei educatii virusate, ale unui sistem autoritar, invechit, badaran si superficial ale carui victime am fost cu totii in perioada ceusista (ca fara ea, poate am fi avut o sansa in plus sa ne fi slefuit si noi ca natie, desi cand vorbesc cu sarbi, bulgari, albanezi si cehi pe aici, imi dau seama ca blocul de est e cam varza).
    multi nu inteleg viitorul social decat prin intermediul unei competitii acerbe in domenii de varf, prin urmare vor ca si copiii lor sa fie brici la matematica, fizica, chimie si daca copilul nu e bun la vreuna, atunci baga in el ca intr-un sac “pentru ca noi asa am invatat”. orice alte “meserii” nu sunt demne de noi, atotdescurcaretii romani, mai ales astia de am fost asa “destepti” de am trecut si oceanul. daca ar fi sa ma iau dupa cazurile pe care le stiu, ar trebui ca peste vreo 10-15 ani, cand mai cresc copii, sa napadim lumea cu o generatie de campioni in stiinte, pian, tenis, innot, etc. Trista trezire pentru unii cand vor trebui cum-necum sa admita ca uite, copiii lor sunt “doar” niste copii normali si nu varfuri. Vor zice atunci impacati cu sine ca “macar am incercat sa le oferim totul, ca noi nu am avut sansa asta…si in definitiv, nici noi nu am fost varfuri, si uite, ne-am descurcat”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: