Timpul lui ”Puie Monta” a trecut.

În 17 noiembrie 1996 am ieșit în stradă, sărbătorind câștigarea alegerilor de către Emil Constantinescu. ”Acum Emil!”-așa ziceau afișele electorale ale candidatului CDR. ”Țapul”-îi ziceau susținătorii lui Iliescu și Vadim în revista România Mare. Țapul cu voce tremurătoare, indecisă, ușor efeminat în gesturi, profesorul de geologie care a înfrânt sistemul din spatele inginerului de la ape. ”Jos Iliescu” s-a strigat atunci, ”Am învins”-s-a strigat atunci, ”Jos comunismul” s-a strigat atunci, ”Libertate” s-a strigat atunci.

Patru lozinci care au fost scandate din nou, 18 ani mai târziu în Brașov, într-o noapte rece de noiembrie. La care s-au adăugat: ”Puie Monta” și ”Muie Ponta”. Mult sex oral. Cine și-ar fi închipuit acum 18 ani, protestatari care să-i strige lui Ion Iliescu: ”Muie Iliescu”. Nu ziceți că nu are cadență. S-ar fi putut cânta: ”I-li-escu, Muie Iliescu!” Dar nu s-a întâmplat asta.

Suntem noi mai spurcați, ăștia de acum, înrăiți de sistem, de Traian Băsescu, vulgarul președinte care babardește bagaboande și bea la Golden Blitz? Sau Iliescu, Împăratul Palpatine al politicii românești, era un adversar hulit dar respectat?

Eu zic, desigur, că varianta doi e cea adevărată. Că Ponta, un golănaș fără caracter, a coborât nivelul discuției politice la Fă Doino. Că Taraf TV și mârlăniile marca Badea/Banciu au fost preluate ca discurs politic.

”Măi animalule!” al lui Ion Iliescu trăda un dispreț evolutiv, de individ ajuns în fruntea lanțului trofic care este deranjat de un mamifer imparicopitat, dotat cu microfon. Dar Iliescu, cu școala la Moscova, cu plovăr de revoluționar și mișcări hotărâte din mâini, știa mai multe despre imagine, despre ce se spune și ce nu se face decât toți consilierii americani care, se spune, că l-au dădăcit pe Ponta în campania electorală.

De ce Puie Monta? De ce degete mijlocii îndreptate către PSD? Cum a ajuns temutul partid și aparat de stat să fie ținta flegmelor și a caterincilor demonstranților?

Printr-o erodare constantă de imagine. Prin Votcăroiu, apoi Bombonel, apoi Prostovanul, apoi acest Pinocchio care a făcut ceafă sub ochii noștri. Prin promovarea unor personaje de satiră, ridiculizate de popor. Iar atunci când râzi de cineva, sigur nu ți-e frică. ”La Palatul Cotroceni, cânta Cucuveaua, Iliescu și ai lui și-au găsit beleaua.” Cucuveaua-bufnița, simbol al filmelor horror dar și al inteligenței. Cucuveaua a părăsit sediul PSD și a spus: sper să fie bine. Pentru Iliescu o să fie bine. Pentru că acum are mână liberă să reformeze partidul.

Mi-e frică de Iliescu. El este singurul creier funcțional, neînecat în osânza corupției. PSD-ul se va metamorfoza. Jeana nu e moartă, Jeana se transformă. Să avem grijă ca, în cazul unor anticipate sau în 2016, să nu ne lăsăm din nou păcăliți și, peste încă 10 ani, să strigăm de nebuni pe străzi ”LIbertate”, ”Jos comunismul”, ”Am învins”. Timpul lui ”Puie Monta” a trecut. Să ne întoarcem la Jos Iliescu.