Frontline Club London. Adunarea cluburilor partenere.
Vaughan pune paharul de vin roșu jos și anunță solemn că, paradoxal, vârsta l-a transformat în socialist și că Grecia nu merită să fie hăcuită ca o focă pe o plajă daneză. ”Să ne amintim că grecii i-au iertat de datorii pe nemți după al doilea război mondial.” spune și imediat e acoperit de un val de proteste. Suntem la masă slovaci, cehi, bosniaci, albanezi kosovari sau albanezi get-beget, români și ruși. Istoric abuzați, nescutiți, fără bască, frați cu codrul, veri cu otrăvitul fântânilor.
La niciunul din noi nu găsești milă. La niciunul din noi nu e loc de ”de data asta hai să facem ca voi”. Când vii dintr-o nație mică, târâtă pe talpă de colo-colo de imperiu A și regatul B, îți lipsește orizontul și capacitatea de a evalua istoric o anumită decizie.
Vaughan, venit dintr-o națiune mare, cu 12 etaje, poate să vadă la distanță, trecut și viitor. Ce vede? ”Ne-am pierdut umanitatea. Asta este problema noastră, a civilizației occidentale. Ne-am pierdut umanitatea.”
Rușii, cehii, românii, bosniacii și albanezii nu sunt de acord.
Rușii de la Frontline, înghesuiți în capătul mesei, sunt etichetați agenți străini la ei în țară și riscă 6 ani de pușcărie pentru activități anti-naționale doar pentru că sunt finanțați de organizații vestice care promovează libertatea de expresie. Cui îi folosește libertatea de expresie? 97% din ruși sunt proPutin. Se lasă scărpinați de palma micului țar, fericiți că Europei îi e frică de el, de ei. Comparând cu ce se întâmplă în țara lor, Olga și Iuri sunt absolut siguri că occidentul nu și-a pierdut umanitatea ci doar a devenit mai atent cu cine împarte colțul de pâine care i-a mai rămas.
Cehia, între timp, se antrenează pentru campionatul european de moguliadă. Iva spune că cel mai bogat om din țară, un gherțoi care a strâns o avere urât mirositoare și s-a lansat recent în politică, devenind în scurt timp ministrul finanțelor, tocmai și-a cumpărat trust media. Regimul Havel este la fel de departe de cehi, ca Ana Blandiana de președinția României.
”Îl urăsc toți acum pe Havel. Spun că a fost prost, naiv, inutil. L-au votat pe Zeman, nas roșu, obraji roșii, ochi injectați, tiparul după care sunt alcătuiți bețivii de pe băncuțele de lemn din berăriile din toată Cehia. A fost în Rusia la aniversarea victoriei, deși noi, poporul, ne-am opus acestei vizite.”
Elasticul yo-yo-ului s-a întins cât a putut și acum mingea se întoarce în mâna rusului. Ungurii, cehii, bulgarii privesc cu groază cum pumnul se strânge în jurul lor. Pentru Iva, occidentul nu și-a pierdut umanitatea ci este singura lumină, chiar dacă palidă, care mai strălucește în întunericul care coboară iute în zilele din ce în ce mai scurte, căci winter is coming.
Albania și Bosnia și Kosovo nu ar respira fără americani. Occidentul e tată și mamă, aer și apă și Dumnezeu. El, Occidentul a luat un pumn de țărână și a modelat țări care trăiesc doar prin imensa lui generozitate. Umanitatea lui nu e pusă în discuție, zeii nu sunt umani. La masa unde națiunile Balcanilor privesc cu oroare revolta grecilor, englezii sunt zguduiți de frisoane de conștiință privindu-și creația.
Reci, intransigenți, nemiloși, fiecare cu pizda mă-sii. Copiii lor au crescut strâmb, crezând că suferința moștenită din viața anterioară îți dă dreptul să judeci și să fii crud. Modelul Israel, umanitatea strivită de zidul care taie deșertul.
Vaughan își lasă paharul jumate plin și se mută la altă masă. Un tânăr ziarist, specialist în economie, îi ia locul și ne anunță că China se duce dracului. Apoi dă pe gât paharul părăsit, se declară beat, se ridică și pleacă.