Se strică vremea. Refugiații au tras pe ei pungi de gunoi și stau pe ciuci în nămolul din fața corturilor. Sunt refugiați sau imigranți? Semantica dă peste cap discuția. Oricum trebuie să ne oprim să începem proiecția.
În sală sunt 7 oameni, hai că mai vin 3, suntem cu tot cu barman 14 oameni. Dăm drumul la film. Se cheamă Sugar Blues. Este un documentar despre zahărul omniprezent în dieta noastră, despre diabet, maternitate, bolile copiilor născuți din mame cu diabet, societatea mințită, prostită de marii producători alimentari care au băgat zahăr în tot, ca să te pescuiască fix ca pe-un biban stupid, să te facă să le mănânci vrăjitoriile concepute din aspartam și E410 și formule chimice complexe care nasc ori mănuși de cauciuc ori ursuleți de jeleu.
Știați că diabetul ucide mai mulți cetățeni decât bombele? Decât războiul?
Unde să se refugieze oamenii care vor să scape de diabet? Ei și copiii lor cu ADHD, ei și picioarele lor umflate și oboseala lor cronică. Există vreun loc, o Germanie sau Scandinavie unde să nu fie zahăr băgat în pâine și murături, în ketchup sau iaurt?
17 milioane de oameni mor în fiecare an din cauza obezității. Alte 17 milioane sunt curățați de bolile de inimă. 4 milioane sunt răpuși de diabet.
Unde poți să te refugiezi? De unde poți să îți iei informație sugar free? Ce poți să mănânci? Ce face România să rezolve problema asta?
Pe cine interesează?
Tatăl unui copil diagnosticat la naștere cu diabet spune că ar trebui să vorbim cu comunitățile bolnavilor, să îi fi chemat pe ei la dezbatere.
Dar ei sunt deja bolnavi. Noi ar trebui să vorbim cu ăștia sănătoși. Să le spunem că există analize de sânge care îți pot șopti la ureche din timp dacă sângele e zaharisit și ești pe cale să deschizi capacul unei cutiuțe pline cu diabet. Analize care îți dau timp să mai faci ceva, până nu e prea târziu.
Pe cine interesează?
Pe nimeni. Ce e interesant la diabet și lupta cu zahărul?
Nu mai bine vorbim despre Oprescu, ISIS și refugiații care au tras pe ei pungi de gunoi care să-i ferească de ploaia rece de toamnă?
Ce ironie. Își salvează copiii din coșmarul războiului și îi aruncă în mijlocul bătăliei cu prea puternica industrie alimentară, cu gogoșele și cole, cu snackuri și chipsuri și bombonele. Refugiați cu diabet, taman buni pentru industria farmaceutică gata să le vândă insulină. Iuhuuu. Toată lumea câștigă.

Și cui îi pasă?
PS. așa, de drag, citiți despre `experimentu Okinawa` și care sunt politicile altor țări în privința sănătății populației. http://ajw.asahi.com/article/globe/feature/obesity/AJ201205270054