Oracolul de pe strada Coșbuc

Poveste în 4 secvențe care converg.
1. Domnița e cățărată pe tocuri de 12 centimetri. E beată. Duce țigara la gură și tot trunchiul i se apleacă înainte, încercând zadarnic să se sprijine în micul cilindru de tutun vârât între buze. Face doi pași în față, trage fumul în piept și inhalarea o aruncă doi pași îndărăt, de unde plecase. La 3 metri de ea, în bătaia reflectoarelor, pe iarba de lângă zidul liceului sportiv, prietena ei s-a pus pe ciuci și a dat drumu lu pipilică. E 10.20 în ultima seară de Oktoberfest cu care ne-a blagoslovit Mace, consilierul Macedonschi, după mulți viitorul primar al Brașovului.
Mașina poliției oprește lângă duduia pendulă care aleargă din nou în față, încercând să prindă filtrul țigării care se îndepărtează rapid de gură. O să cadă, îmi spun dar nici pomeneală. Femeia se repliază și se instalează erotic cu cotul pe pervazul portierei de unde răsare capul polițistului care o salută zaharos iar ea îi răspunde împleticit: probleme ceva în seara asta?.
Jandarmii au plecat și pute grozav a pișat pe strada George Coșbuc, poet român.
2. Când, alături de Caragiale și Slavici, George Coșbuc a înființat revista Vatra a zis în primul său număr:   `Așa cum în dezvoltarea limbii noastre numai prin întoarcerea la graiul viu al poporului am putut să ajungem la stabilitate și unitate, și în dezvoltarea noastră culturală vom ajunge la statornicie și unitate numai dacă vom ține, în toate lucrările noastre, seamă de gustul poporului, de felul lui de a vedea și de a simți, de firea lui, care e pretutindeni aceeași`
Firea poporului, gustul poporului, felul poporului de a vedea și de a simți.
Văd imens și simț monstruos.
Ciacalaca cichicea.
Oooh viața mea.

3. Pe poet îl înțepa inima și gândul morții îi tot dădea târcoale. Își făcuse chiar și un test pe facebook, cel care spune când o să mori, cu dată și oră. I-a ieșit că 14 septembrie ora 16.00. Hai să o văd și pe asta și-a zis poetul gândindu-se la jidanul Zuckerberg. Munte de zahăr, ai? Munte de zahăr care omori de diabet miliarde de oameni cu facebookul ăsta al tău, auci, că mă înțeapă inima. Iar m-am enervat!
Poetul mai citi o dată creația de care aproape că era cel mai mândru.
CĂPŞUNĂ VODĂ

E un munte de slănină
Şi-are-o faţă ca de sodă
Toţi românii se închină:
Iată-l pe Căpşună Vodă!

Îl votară căpşunarii
Risipiţi în patru zări
Ne-au cam dat cu flit, hoinarii:
Votul marii răzbunări!

Ei au pedepsit o ţară
Ce-n pustiu i-a alungat
Pentru pîinea lor amară
Ne-au dat un handicapat.

Nu apucă să termine de citit poezia. I se făcu rău, salvarea îl duse la spital unde poetul lăsă sufletul să îi iasă pe nări, nu înainte să îl înjure pe Zuckerberg, jidanu dracu și testul lui. Însă ultimul gând, totuși, ultimul lui gând se duse la fantastica lui colecție de ochelari de soare. Cine o să i-o moștenească? Ce țigan borât o să pună mâna pe ea?

4. 14 septembrie ora 10 dimineața. Soarele strălucește pe strada George Coșbuc și copiii însoțiți de părinți și cadre didactice cu brațele pline de flori își fac loc printre mașini, camioane și containere putrefacte. Înaintează în aerul plin de aroma de pipi a miilor de cheflii care au participat la Oktoberfest. Cortul acoperă terenul lor de sport, dar ce, o să facă ei sport în prima zi de școală? Nici vorbă.
Toi Toi-urile or fi fost strânse? Nu știu. Oricum zidurile au fost urinate de zeci de motani bipezi și iarba împroșcată de zeci de pisicuțe abțiguite. Copiii încep școala în miros de pipi. Las, să bage nasul în crizantemele lu doamna, că nu mor.
De sus, de pe norul 92 unde l-a trimis veșnicia, Coșbuc privește rozându-și unghiile cum poporul român, cu gustul, firea, tradițiile și istoria lui, a devenit ghiveciul acesta de nesimțire, indiferență și prost gust. Mâine-poimâine o să-l bage pe Vadim în manuale.

Noroc că n-a murit, își spune Coșbuc în barbă.
Ups.