La Gara din Brașov sunt deschise 3 ghișee din 10 sau 12 câte sunt cu totul. La toate trei sunt strânse în față dopuri de turiști îngenuncheați de rucsacurile gigantice din spate. Nereușind să dibuiască cea mai rapidă casieriță, un cetățean român cu pantaloni trei sferturi îngropați sub pleoapa umflată a burții, se foiește ca o muscă, bâzâind în spatele rucsacurilor. Se oprește la prima coadă, își joacă nesiguranța de pe un picior pe altul, se mută la a doua, apoi la a treia unde se vâră la subrațul unor excursioniști germani care tocmai sunt anunțați de casieriță că pot primi bilete dar fără loc, căci e tren care vine de la Viena și, vezi bine, nu sunt locuri. Dacă sunt dispuși, ea poate să le dea locuri în picioare.
Vreți așa?
Până să se dumirească nemții ce vor, o mână cu bani îi spintecă și se lovește ca un bondar de parbrizul ghișeului.
Eu vreau două bilete, anunță decis cetățeanul român. Ei sunt patru, eu vreau doar două bilete.

Casierița e de stâncă. Surdă ca un pechinez bătrân.

Pantalonii trei sferturi încearcă să se apropie mai tare.
Wait your turn-mârâie amenințător unul din nemți, parându-i calea dar micul Hagi driblează și e acum lipit de geam reformulând cererea de a primi două bilete că el nu are nevoie de mai mult, nu ca ăștia care sunt patru, de ce să dea bilete românești unor nemți, de ce să ne vindem țara, de ce să nu primească el, un dac mic cu burtă dacică mare, un tarabostes, un Zamolxes, bilete la trenul strămoșesc și să primească nemții ăștia care vin să ne mănânce roșiile și să ne bea berile și să ne urce munții, să ne tocească munții noștri sub picioarele lor teutone, huuuuo.

Casierița aude de data asta țipătul disperat al semenului ei și îl informează că nu sunt bilete decât fără loc, fără număr biletele ăstea fără loc, deci să nu își facă griji că sigur prinde bilet fără loc în trenul de la Viena. Neamțul mai spune un `Wait your turn` dar deja românul este exasperat de încetineala serviciilor CFR, de lipsa de grabă cu care se dă restul la banii murdari ai germanilor ăstora care uite ce bagaje imense au, unde dracu le mai pun și pe ălea în trenul și așa plin de alți nemți, de austrieci care vin să ne taie pădurile și să ne izgonească veverițele.

5 minute mai târxziu, uite-l că pleacă relaxat cu două bilete la trenul fără locuri și uite-l cum se suie în vagon, înaintea nemților care se mișcă greoi sub rucsacii colosali, și uite-l cum se așează, el și soția cu mustață, în fața unui duo de babe, fiecare cu trei telefoane mobile. Și uite și nemții cum găsesc patru locuri și cum scot berile și sandvișurile și umplu de miros de salam, probabil săsesc, vagonul. Și uite-l și pe George Mihăiță urcând în tren, da, da, actorul din Reconstituirea, ce film domle, ce vremuri când filmele erau făcute cu creier și erau tot despre excursioniști parcă, nu?
Și uite cum turiști se urcă la Predeal și la Sinaia și nimeni nu are bilet cu loc în trenul care ar trebui să fie plin dar este gol și toată lumea își poate găsi un loc la fel de ușor cum ți-ai putea găsi o casă într-un sat părăsit din Portugalia.
La Ploiești, un domn mă întreabă dacă locul din fața mea e liber. Îi zic că da. Se așează, scoate Libertatea și pornește să își facă vânt cu ziarul. Mă gândesc la asta și că trebuie să scriu despre libertatea care iată, face bine la restabilirea confortului termic și cum mă uit la omul care își face vânt cu Libertatea îmi pică fisa. Deci CFR este incapabil să monitorizeze locurile vândute dintr-un tren. Dacă ai luat de la Oradea la Cluj bilet, locul ăla figurează ca ocupat până la București, CFR nu știe că e liber și nu poate să îl vândă de la Cluj la Brașov sau de la Brașov la București. Și pentru că e prost CFR-ul și nu știe asta, vinde bilete fără loc, care sunt cu reducere de 5%. Și astfel CFR-ul pierde bani și mai mulți și mai elimină din personal și mai taie din garnituri și nu are bani să cumpere vagoane noi și nici să investească în reparații de infrastructură și d-aia merge trenul cu 20 de kilometri la oră între Sibiu și Alba și face 80 de kilometri în 4 ore și d-aia vine statul și dă de la buget jde milioane de euro lu CFR care este pe pierdere și…
Am ajuns la București. Domnu în pantaloni trei sferturi țâșnește pe peron după o luptă grozavă cu ușa care l-a decupat în două. Nemții coboară fericiți din trenul dacic cu bilete fără loc unde au stat jos tot drumul, ca boierii pe fotoliile pătate cu gumă de mestecat și au plătit și mai puțin.
Curat geseft. Trăiască CFR-ul.

Oktoberfest, mândria Brașovului cu ficatu bătătorit. Începe pe 3, se pregătește de pe 27.
Mutați mașinile, nu mai aveți voie să parcați aici până hăăt, probabil 17 septembrie. O bandă de nylon prinsă de semne de interzis parcarea se întinde ca un maț gol și trist, fluturând în briza fierbinte a amiezii. Mașini de poliție veghează strada. Poliția locală, distinși domni cu burți cuprinse cu greu de cămăși bleu ciel stau tolăniți în loganuri pictate cu dungă albă. Nimic nu mișcă pe stradă. Nu ziua. E cald și portarii tocmiți de firma organizatoare a Oktoberfestului se plictisesc la intrarea în curtea liceului sportiv unde s-a înălțat marele cort al berarilor.
Dar noaptea, noaptea se schimbă treaba. TIR-uri uriașe huruie pe strada îngustă. Se descarcă, se pocnește, se dă cu spatele, țiiiiu-țiiiiu-țiiiiiu fac motostivuitoarele care dau jos mese și grinzi și țevi și ce-o mai fi.
Și oamenii strigă comenzi care umplu aerul fierbinte, se aleargă și intră prin ferestrele deschise, te lovesc în burtă, te scoală din pat.
Ce oră e frate? 12.30. Păi ăștia nu ar trebui să respecte legea și să interzică orice activitate după ora 22 pentru că e zonă rezidențială și pentru că zgomotul e infernal?
Sun la poliție. 112. Îi spun centralistei ce vreau, cine sunt și că vreau să fac o reclamație, ea mă dă la urgențe de unde iritat, operatorul mă trage de urechi că asta nu este o urgență și că, oricum, au autorizație să construiască noaptea.
Este operatorul 11 și este nervos că mai are două apeluri în așteptare așa că zice la revedere și mă trimite după mure.
Sun la poliția locală unde domnu Constantin, de serviciu, mă anunță senin că organizatorii au autorizație de la Primărie ca să muncească noaptea și n-are ce să le facă.
Pe bune? Adică asta cu poliția care este în slujba contribuabilului nu se pune? Poliția e badigard la niște băieți care au pus-o de un festival al șprițului și apără TIR-urile și se bate pe burtă cu portarii dar nu e în stare să le zică stop joc când e încălcată legea?
Care lege?
Legea 61/1990. Legea bate o autorizație. Zice avocatu. Nu și polițistul care nu vrea, de fapt nu poate să facă nimic.
Hm.
Noaptea camioanele huruie. 11 TIR-uri trec pe sub fereastra mea într-un cortegiu de scrâșnete și motoare enervate. La 5 se mai liniștesc.
Polițistul Grigore mă anunță că o să fie tot așa și când o să trebuiască să strângă bâlciul și că, dacă e să-l întreb pe el, era mai bine pe vremea lui Ceaușescu. Nu erau bețivi, drogați, copii d-ăștia care ies ca la manifestație din cârciumile găunoase ale orașului și mai și, mi-e și rușine să vă spun doamnă, mai ne și oferă chestii, vin fetele și ne oferă, că au chef, înțelegeți, după ce sunt drogate și bete.
Domnu Grigore de la Poliția Locală nu mă poate ajuta. Au autorizație doamnă și nu pot intra decât noaptea cu TIR-urile în oraș. Doar noaptea.
Dar viceprimarul Loga nu e de acord. Spune că legea e lege și că trebuie să termine lucrările la 22.
Păi și eu ce fac domnu Loga, că poliția zice că au autorizație?
Păi cum să aibă, vă zic eu că s-a făcut ședință cu jandarmeria și tot, comandantul Aldea știe, că a făcut instructajul. Nu au voie să muncească după 22.

Și nici măcar nu a început.
Dar nu-ți fă griji, poate mâine să mai vină niște camioane cu bere. Da` ălea sunt mici-mă asigură Marius, unul din organizatori.
Încă o luptă pierdută. Căzută în falia dintre cele două plăci continentale ale administrației și poliției, stau agățată între telefoane care nu rezolvă nimic, într-o lume a cuvintelor goale.
Între timp frate-miu a vorbit cu organizatorul. E băiat fain, zice. Mace, îl știi, băiat fain. Dacă stați în zonă vă dă vouchere să beți gratis.Trebuia să le fi găsit în poștă dar, probabil, mi-au fost ciordite de vecinii ticăloși sau poate de poștaș.
Vouchere și scuze.
Nu am primit nimic.
Mă simt din nou umilă, mică și turtită de neputința de a călări valul de nesimțire cu care te tratează autoritățile române. Noapte bună.