Archive

Monthly Archives: December 2015

Grupul de spanioli umple vagonul cu s-uri repezite. Ssinaia, Brassov, Nossferatu, Dracula nu are s dar tot simți unul în graseierea r-ului. Trenul se desprinde de peron, soarele apune, pădurea se strânge în jurul șinelor de tren. Oprim în Comarnic, Breaza, Câmpina, Florești Prahova, apoi oprim în câmp în locuri neștiute, în gări ale iepurilor, vulpilor și oilor, oprim să coboare gândaci și să urce muște surdo-mute care vând bâzâieli chinezești și aripioare de albină fabricate în Vietnam.
Trenul oprește și stă și stă. Minutele curg. Zecile de minute. S-urile se întețesc, ssssspaniolii ssssporovăie, din ce în ce mai tare, din ce în ce mai sssscoși din minți de ….

What issss going on? pocnește întrebarea în vagon.

Unul din călători cu limba engleză la el și un computer deschis la un excel, explică: posibil să așteptăm trenuri care vin dinspre București.

Yesss, yessss. But why we sssstay here? We ssssseeee no train.

Așa e. Trenurile nu vin, nu pleacă, nu trec. Poate acceleratu care vine dinspre București stă în fața lui InterRegio al nostru, se înfruntă ca doi pistolari. Care clipește primul, pierde. Nimeni nu clipește. Trenurile nu au pleoape.

Spanioloaica de la geam explică: la noi, în Spania, avem AVE. Și dacă o călătorie cu trenul dureză mai mult de 2 ore, AVE ne dau despăgubiri. De la Madrid la Barcelona sunt peste 500 de kilometri, îi faci în 2 ore.

Omul cu excelul pufnește. E din Oradea.
From Oradea to Bucharest with train I travel for 14 hours.

Spaniolii bulbucă ochii. Nooooooo!!!!
Siiiiiiiii!!!!
Noooooo!!!!

14 ore ar ajunge din Madrid la București. Cu trenul lor AVE. Atât ar face, poate chiar mai puțin.
În vagon se lasă tăcerea și se fac calcule. Cu 300 de kilometri pe oră ai ajunge …hoooo-paaaa!!!!
Trezit ca o bestie uriașă din somnul care l-a pocnit în câmp, trenul se pune în mișcare.
Apoi, după 50 de metri, pică iar în catalepsie.
Două doamne revoluționare vor să caute nașul, să-l întrebe ce se întâmplă, să își primească înapoi ora pierdută între gunoaie, în ceața, undeva lângă Buftea.
Nașul nu e de găsit. Nici ora pierdută în ceața câmpiei. Cin s-o caute?
Se pleacă. Ajungem cu 1 oră mai târziu la București. Și, ce credeți că ați pierdut? Doar n-a plecat din loc. N-avea unde. Trenurile nu circulă.

Să spunem că o cheamă Lili. Este asistenta unui mare profesor doctor care primește paciente și la o clinică privată dintr-un cartier cu rahați de câine pe trotuar, intercalați cu jeepuri și audiuri și bmw-uri tunate.
Doctorul cutreieră între două cabinete, unde femei își arată piepturile, în spatele cărora bat inimi speriate. “Am sau n-am?” se întreabă, unde am nu e o posesiune care te scoate pe plus.

Lili te trece în catastif, cu nume, vârstă, nașteri și avorturi, menstre, umori, bilanțuri ale trupului pe care trebuie să le împărtășești, să le treci în jurnalul obositului tău ghem de intestine și glande. În acest timp, să-i spunem Mili, deretică veselă cabinetul, ca o Cenușăreasă retard-optimistă, învârtindu-se imună la lacrimi și tristeți, la toporul care despică mintea atunci când mâinile doctorului depistează că dumneata faci parte dintre cele care au, nu face nimic doamnă, l-ați găsit la timp, nu vă faceți griji, sunt șanse să scăpați.

-Șiiii, ați avut colegi la spitalul vostru care au dat o mână de ajutor spitalelor cu răniți la Colectiv?
Încerc să împachetez în întrebări roboteala asta tăcută dar zgomotoasă a celor două femei, ca pe o bucată de slană într-un ziar.
Da, răspunde Lili, au fost medici care au fost acolo, la pansat. Și nu au fost oameni câteva zile, șocați de ceea ce au văzut.
-Unde au fost?
-La Urgențe. Acolo au fost. Oribil.
Mili dă din cap, empatizând cu medicii care au fost marcați pe viață de carnagiul și..
-Vă dați seama, dacă aveau secția de arși deschisă, proba…încerc să strecor o ipoteză de lucru.
Lili țâțâie, vârful limbii se lipește și se desprinde de dinții din față, mitraliind dezacordul.
-Nu, nu. Gândiți-vă! Au fost printre răniți, ăia grav, o grămadă de copii de doctori, unii chiar de la Urgențe. Dacă era dată secția în funcție, vă dați seama că se trăgeau sfori și copiii medicilor intrau pe secție, că sunt doar 5 paturi. Și atunci toată lumea ar fi zis că uite, ăștia cu pile au intrat în față și erau alte scandaluri, alte nemulțumiri. Mai bine așa.
-Da, mai bine fără secția de arși, îngână empatică Mili.

Reiau raționamentul asistentei Lili. E mai bine să nu existe o secție de arși ultra-modernă pentru că ea ar fi fost ocupată pe pile, normal, că doar erau copii de medici, e firesc ca ei să își fi băgat copiii în secția de arși, înaintea altor răniți. Și e firesc, că doar sunt și ei părinți. Dar presa cea ticăloasă sau gura lumii cea spurcată nu ar fi înțeles ceva atât de normal, corect, moral și   omenesc și ar fi atacat medicii care și-ar fi băgat copiii în noul centru și astfel, acesta ar fi devenit un măr al discordiei, care mai bine nu ar fi existat.
Poate d-aia nici nu a fost dat în folosință.
Că nu ar fi fost de nicio utilitate și numai ură ar fi adus pe pământ. De fapt, d-aia nici nu e bine să deschizi în România centre noi de tratament, că medicii imediat le vor ocupa cu rudele și prietenii, cum e și firesc, că doar sunt și ei oameni care au rude și prieteni bolnavi.

Mai bine așa. Fără. Less is more.
Profesor-doctorul dă buzna în cabinet și Lili și Mili se risipesc în încăpere, căutându-și de lucru. Nu reușesc să-mi închid gura, falca îmi atârnă a stupoare tâmpă. Oamenii nu încetează să mă uimească în rău. Nimic din ce îmi va spune profesorul nu poate să mă rănească. Mai puțin dacă va găsi o asemănare între mine și cele două vietăți pe care le folosește drept asistente.

 

Pasta e întinsă între sâni de cititorul ecografului. E caldă pasta și când mă mir de asta, cu voce tare, în cabinetul medicului cu ochelari cu rame subțiri,  fălci pungă și buze moi, care se lipesc de dinți, doctorul țâțâie enervat și zice: păi nu ați mai fost de mult pe la ecograf, de ani de zile s-a inventat sistemul care să încălzească pasta. Apoi continuă să plimbe plasticul pe piele, privind în ecran și identificând fibroame și chisturi: uitați aici, vedeți? Nu văd, nu înțeleg nimic. Arată ca o radiografie făcută unui burete de baie tăvălit în șampon. Mijesc ochii, mă concentrez și, la un moment dat, observ conturul României pe ecran. Indubital, el e. Îi zic medicului: uitați România.

El pufnește și spune ușor mârâit: Poate România Dodoloață.
Se face o pauză de 3 secunde, mă mai uit o dată. Nu domle, nu e niciun Nistru, nu-i Cadrilaterul, e România asta de-o avem acum, 238.391 de kilometri pătrați. Doctorul revine din peretele de unde îl trimisese reculul rostirii propoziției de mai înainte și zice: Ceea ce e imposibil, pentru că dacă vrem să recăpătăm Moldova, pierdem automat Transilvania.
Apoi tace iar și talpa ecografului apasă de data asta pe sânul drept.
Brusc vocea îi umple fălcile ca vântul pânzele unui velier.
-Căci totul e gândit de marele păpușar, e foarte complicat, nu realizați dar marele păpușar nu vrea să ne lase să scăpăm. Un prieten de-al meu a văzut tabere de antrenament pentru teroriști.

Mă adun.
-În Transilvania?
Medicul apleacă bărbia, nu mai privește în ecran la România imposibil de Dodoloață, ci în ochii mei: Normal. Sunt tabere. Totul e gândit. Cioloș e omul lui Soros. Ăsta nu e stat de drept ci stat de drepți. De ce credeți că l-au promovat 15 ani pe neamț ca singura figură viabilă? Totul e gîndit, istoric noi suntem o anomalie, un stat care îi încurcă și Ungaria are un lobby fantastic și o prietenie cu rușii care ne va duce la pieire. Iar neamțul e omul lor, cum Băsescu a fost omul lor, cum ăla dinainte a fost omul lor.

Deci Ponta e băiatul bun?
Pasta caldă e întinsă acum pe abdomen:
-Știați că aveți o pată pe ficat?
-Da. E grav?
-Nu. E semn din naștere. Mama sau tata, cineva. Dacă v-ați bucurat că a picat Ponta înseamnă că sunteți ușor impresionabilă. De ce și-a dat demisia? Era vina lui? I s-a spus să plece. I-au făcut ieșirea acum, ca să aibă un viitor politic. Și vă mai spun ceva, povestea cu plagiatul. Toate lucrările pe vremuri se făceau așa, fără citat, doar cu bibliografie. Comisia de la Universitate a recunoscut. Trebuia să retragă doctoratele tuturor dacă al lui Ponta era cu probleme. Știați că și Laura Codruța Kovesi avea probleme similare? Exact așa ceva, dar plagiatul ei a fost îngropat.

Tace.
-Trageți aer în piept. Iar Oprea era un picolo în Băneasa și știți cine era șefa de cabinet al lui Dan Iosif?
Mihaela Rădulescu-spun, dând aer afară.
-Exact. Trageți aer în piept și rețineți. Soția lui Elan. Sunt toți legați, și v-o spune un mare pasionat de istorie. Acum, mergea bine economia, aveam cea mai mare creștere și marele păpușar nu vrea să ne fie bine. Expirați.

Dar Bănicioiu, Arafat?
-Trageți aer în piept. Bănicioiu este unul dintre cei doi miniștrii ai sănătății, vă spun că știu asta că am lucrat cu o grămadă dintre ei, care a făcut ceva. Arafat, acolo este altceva, i-am citit dosarul. Acolo este alt-ce-va.
-Drepți?
-Drepți, drepți. Pus și el de …Haideți să vă scriu fișa.
Îmi șterg pasta cleioasă, bale de balenă care te-a înghițit și apoi te-a scuipat mucilaginos și informat prin nara din creștet.
Mă-mbrac repede, fericită că sunt atât de mică încât marele păpușar nu se uită la mine. Nici măcar la țâțe.
Când ai 6 ore pe zi de privit în ecrane cu bureți înspumați, printre chisturi și fibroame, gaze și fisuri, ți se pare că vezi adevărul. Ca vrăjitorii care citeau viitorul în mațe de oaie.

 

Pe Digi se vorbește despre atentatul cu bombă din Târgu Secuiesc pus la cale de gruparea secesionistă “Mișcarea de tineret 64 de  comitate”, atentat dejucat de procurorii DIICOT. Doi cetățeni au fost arestați. Presa fierbe, experții în securitate își dau cu părerea, prezentatoarea întreabă expertul în securitate “să înțelegem că acest fel de indivizi mișună în România?”. Nimic nu s-a schimbat din 1 decembrie 1915 când…

Mai jos aveți un articol pe care l-am scris pentru Gazeta Brașovului.

1 decembrie 1420, Henry al 5-lea al Angliei intră în Paris.
1 decembrie 1640, Portugalia se rupe de Spania și îl încoronează rege pe Joao al IV-lea
1 decembrie 1822 , Pedro I devine împăratul Braziliei.
1 decembrie 1835, Hans Christian Andersen publică prima sa carte de povești.
1 decembrie 1906, Parisul inaugurează prima clădire destinată unui cinematograf „Cinema Omnia Pathe”.
1 decembrie 1915, București. Siguranța Statului reușește să dejoace un atentat îndreptat, în primă fază, împotriva prim-ministrului Ion I.C. Brătian și a lui Take Ionescu, pentru a se ajunge în cele din urmă la Nicolae Filipescu şi Emil Costinescu.

Să ne oprim.
XXL-ul purtat de cămașa Marii Uniri, a exclus din calendar orice alt eveniment  petrecut în această zi. Dar ce te faci cu lucrurile întâmplate înainte de Unire, î.M.U. cum ar trebui să zică istoricii? Pe ele cui le lași?
Să ne concentrăm la 1 decembrie 1915, când Marea Unire trăia embrionar doar în mințile câtorva politicieni, cum ar fi conservatorii Nicolae Filipescu și Emil Costinescu, țintele atentatului cu bombă de la 1 decembrie 1915 “pus la cale de unguri“, așa cum zice dosarul de la Arhivele Naționale.
Teroriștii sunt, ironic, artistul de circ Ilie Ștefănescu și comicul Ileș Rabb, supuși maghiari cu pașaport de Budapesta și geamantane grele. Ei sunt arestați chiar în ziua de 1 decembrie când își fac apariția în capitală iar Bucureștiul intră în fierbere. Studenții se strâng în grupuri la intersecția dintre Calea Victoriei și bulevardul Regina Elisabetha și protestează împotriva “îngăduirii în țară a unor agenți germani”. Se pornește în căutarea spionilor Puterilor Centrale care vor să lovească fruntașii țării.
Raportul unui căpitan de la pulberăria Dudești concluzionează despre încărcătura valizelor: “Valizele au fost concepute în ansamblul lor de oameni versaţi”, piesele “nu sunt improvizate”, adaptările făcute “trădează opera unor oameni experimentaţi”. În ansamblu, dispozitivul “nu putea da greş”! (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/tentativa-atentat-anul-1915-oamenii-politici-romani-pericol)
Arestați, cei doi teroriști explică întortocheatul drum care i-a adus în beciul Siguranței.
“Băieţi, băgaţi de seamă, nu vă perdeţi cumpătul. Acesta este un lucru de nimic, care-l poate face şi un copil de zece ani.  Aceasta se cheamă ecrasită, uitaţi-vă ce jucărie, ce lucru de nimic, trageţi sfoara şi gata. Voi după cum văd sunteţi băieţi deştepţi. Cunoaşteţi Bucureştiul destul de bine, ştiţi unde este casa lui dl Filipescu şi a dlui ministru Costinescu” –așa au fost instruiți Iles Rabb (aka Ilie Roth) și Ilie Ștefănescu (aka Ion Babeș sau Baboș) de către autoritățile din Budapesta. Avocatul Jakob Offenberger urma să le indice care sunt casele celor doi lideri pe care trebuiau să le arunce în aer. Acesta le ține o alocuțiune care ar trebui să le dea curaj:
“Băeţi nu trebue să uitaţi că avem sânge de ungur în noi. Nu trebue să ne lăsăm la o aşa ţară de nimică în lumea asta, care nu-şi vede lungul nasului şi vor să ne nimicească pe noi. Nu trebue să-i lăsăm în pace şi trebuie să-i aducem în stare să meargă contra ruşilor şi cei din urmă să fim noi câştigătorii războiului. Aţi înţeles? Foarte bine. Atunci mâine vă dau bani de voiaj şi veţi merge cu numele lui Dumnezeu”.
După ce cheltuiesc banii dați de unguri și trec în România, vizându-și pașapoartele la Predeal, cei doi atentatori se hotărăsc să-l anunțe pe Filipescu de pericol și să se predea autorităților române.
Ziarele, lipsite de informații, încep să delireze. Se vorbește că în camera celor doi teroriști erau sume uriașe în aur și zeci de kilograme de ecrasită. Se scrie că ambasadorii austro-ungari și nemți complotează să ucidă fruntea politicienilor unioniști români.
Poliția cercetează, se fac interogatorii, se trag sfori pentru scoaterea din pușcărie a lui Jakob Offenberg-un influent traficant de aur și nu numai, cu conexiuni înalte, care declară că totul este o “mistificațiune” (a reușit să scape doar cu o condamnare de 1 an pentru contravenție la legea pașapoartelor și la legea vămilor).
Se trag chiar și concluzii. 
Creierul atentatelor nu a fost niciodată găsit. Dar complotiștii-zice spune articolul din Historia-erau “înzestraţi, dispunând de mari sume de bani, de multiple conexiuni, complotiştii erau obişnuiţi ai Bucureştilor, frecventând hoteluri şi cafenele în vogă (Royal, Frascati, High-Life, Bulevard, Athénée-Palace, Majestic, Princiar, Gambrinus) şi având îndeletniciri care le permiteau o bună acoperire.”
Complotiștii nu sunt prinși niciodată. Doar băieții cărora le place să se joace de-a complotiștii.
1 decembrie 1918, Marea Unire a Transilvaniei cu România
1 decembrie 1920, Consiliul orășenesc al orașului Brașov a donat Castelul Bran Reginei Maria a României, ca semn de recunoștință față de contribuția sa la înfăptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.
1 decembrie 1987, Brașov, se dârdâie în case reci, într-un oraș pedepsit și lăsat singur în fața urgiei.
1 decembrie 1989-la o săptămână de la fuga Nadiei și de lucrările celui de-al XIV lea Congres, țara e unită sub talpa partidului. Românii îl sărbătoresc pe Hans Christian Andersen, citind Fetița cu chibriturile și murind, la un loc, de frig.
Scurtă adăugire după vizionarea unui material video din alt 1 decembrie, de data asta 1990. Corneliu Coposu huiduit de gloata manipulată de papa Iliescu și spectaculosul exemplar de partid pentru care fetele de la APACA erau gata să renunțe la mirajul Occidentului. Nu vrem bani, nu vrem valută, vrem ca Roman să ne fută.