Deși e veche, casa nu-i monument istoric și e lăsată să se prăpădească. Avocatul care a cumpărat drepturile litigioase are 94 de ani. 17 ani s-a chinuit să dea lovitura, să o vândă cu 1 milion de euro acolo, poate 2. N-a fost să fie, trenul cu bani nu a oprit în gara lui cea mică. Nu-i nimic, las că vine altul. A stat, a așteptat, și-a aprins o țigară, se știe că, atunci când aprinzi o țigară, trenul vine ca un făcut. Nu a venit.
De plictiseală a deschis geamurile, a invitat penării să se culcușească pe scară, a lăsat ciorile să cuibărească în sufragerie, a poftit gerul să ronțăie țevile. Cumpărătorii au venit, au văzut, au plecat. Ei vor terenul, că e în buricul târgului, pe Pitar Moș. Ei nu vor casa asta, că vine Nicușor Dan sau mai știm noi cine și se leagă cu lanțuri de calorifere și zice că distrug patrimoniul și nu îi lasă să o dărâme, să facă un rodnic P+19 pe care să-l vândă la domnii din Israel sau Italia care doresc să investească în România.
Casa trebuie să dispară.
O explozie la gaze ar fi bine venită.
Pe avocat nu l-a lăsat inima să pună bombă, să cheme Hamasu, Hezbollahu, un teleormănean cu butelie. A așteptat și și-a mai aprins o țigară. Într-o bună dimineață a înțeles: mai repede cade el decât cade casa asta făcută la 1902.
Nicio clipă în cei 17 ani de când s-a legat la cap cu vilocu ăsta păcătos nu a fost vizitat de gândul de a o renova.
Să zicem că ar fi costat pe la 10.000 euro, cu tot cu instalația electrică. 10.000 și ar fi avut 2 apartamente de 2 camere de închiriat, la 350 de euro fiecare, asta înseamnă 142.800 de euro în 17 ani. Dar nu erau euro acum 17 ani. Și poate nici nu ar fi putut să le țină închiriate non-stop. Deci hai să înmulțim cu 15 ani. Atunci ar fi câștigat 126.000 de euro din care scădem 10.000 de euro cheltuielile cu renovarea și avem 116.000. Hai 100.000 de euro, că poate trebuia să repare și acoperișul și ăla costă ceva, e mai ieftin dacă aduci țigani dar apoi ăia nu îți mai ies din casă, sunt ca fumu care nu poate fi scos din ceaun.
Avem deci 100.000 de euro după 17 ani de așteptare. Versus nimic.
Suntem din nou în anul 1999. Avocatul are 77 de ani, viața în față și o decizie de luat.
Ce alegi între 100.000 de euro (e o monedă europenă, o să vezi, e de bine) primiți câte 700 pe lună timp de 17 ani saaaaauuuu….nimic, primit și el la fel, 700 de nimic în fiecare lună timp de 17 ani?
Avocatul de 94 de ani se gândește 7 secunde, își aprinde o țigară:
Adică să strâng ca boul din dinți 17 ani pentru 100.000 de euro? Asta înseamnă cu 1.500.000 de euro mai puțin decât aș lua doar pe teren. Mai bine îi dau foc la casă, futu-i mama ei de casă și cine m-a pus să o cumpăr.
Suntem pe front, un Stalingrad arhitectural care ne arată din nou lumii așa cum suntem: desculți, înfometați, speriați, ăia pe la care au ieșit rușii din asediu, cei mai slabi. Casele pică pentru că noi am picat pe dinăuntru. Sub dărâmăturile noastre zace un oraș.
Salvați Bucureștiul, ca să ne salvăm pe noi.