De ce nu trebuie să-i plângi pe greci

Marți, ora 23.52. Pe terasă sunt 7 fete, ciocnind și cântând Mulți ani trăiască! Înăuntru, 6 macaroane aprind țigările și trec la a a-6-a carafă de vin.

Se fumează înăuntru.
Nu există niciun gărduț care să separe fumători și nefumători, suntem în pierduta grădină a Edenului, unde pun pariu că dacă mă uit mai atent, se bea lichior Arctic și se ascultă Ace of Base.

Fete cu păr creț și bocanci linși trimit râsete curajoase către barmanii cu mustăți virile. Nimeni nu pleacă singur acasă.
Peste drum, între ruinele invadate de leandrii din Metaxourghio, un teatru alternativ își trimite în stradă oștirea de dame în rochii de mătase și bărbați gelați, în cămăși și sacouri.
Nimeni nu pleacă, în general, acasă.
Acasă e strada.

Un chinez iese în balconul singurului bloc locuit de pe strada plină de cârciumioare și muzică. Întinde un cearceaf la uscat. E 1 dimineața, chinezul însă nu a ieșit cu o căniță cu apă să alunge petrecăreții. Se reazemă nostalgic de balustradă. Se vede că îi place Johnny Cash.

Bucătăria duduie și farfurii cu cârnați și salate cu feta ocupă mesele, printre scrumiere și pahare minione de vin alb. Cântă Elvis și copii se fugăresc printre zidurile pe care poporul e îndemnat la anarhie și luptă. Trezirea! ne cheamă Infowar, postere schițează roboți goliați trântiți de mâini mici, de copilandri.

Metaxourghio a fost părăsit zeci de ani. Curți pline de gunoaie, miros de pipi, cohorte de mâțe jigărite, graffitiuri care se cațără vitale peste mașini, borduri, ziduri și ferestre.
Între case prăbușite, cresc construcții scandinave, tăieturi precise care ordonează haosul.

Atena nu poate fi gentrificată. Urbanismul ei e inexistent. Orașul izbucnește eroic și improbabil, ca o tufă de trandafiri imperiali în vârful unui munte de gunoi. Asfaltul crăpat, peticit inexact, magazinele de nimicuri și cei 3 împletitori de cozi de usturoi, ferestrele sparte ale clădirii pe care tronează un dragon, festivaluri ale revoltei și homeleși pe lângă care trec zâne îmbrăcate cu eleganța unor milenii populate de strămoși obișnuiți cu viața bună.
Straturi de viață care se așează peste iarba arsă a parcurilor, printre mesele mereu pline ale teraselor de unde ț-uri se ridică în stoluri în aer: țațiki, țipras, țipuro.

Miile de ani trecute peste ei i-au învățat să accepte accidentele cu bunăvoința și deschiderea cu care primesc darul dragostei. Toate sunt trecătoare și jegul Metaxourghioului va naște, din humă, pipi și mieunat de pisici, vopsea, praf și peturi, noua scenă artistică a Atenei.
Zeii sunt aici, dorm în ghiveciul ăsta sau la umbra motocicletei parcate pe trotuar.

Ieri a fost grevă între 11 și 16, metroul și autobuzele nu au mers. Economia e zob. O apă minerală în cartierul Primăverii al Atenei costă 0,13 cenți. E soare.
Iar dacii sunt departe.

 

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: