Nicușor și lovitura de la 11 metri

George e jumate grec, jumate catalan și pe de-antregul muzician. Face naveta Barcelona-Atena, între apartamente închiriate și vieți trăite pe colțuri de masă și scene de lemn, cu scaune întoarse și puse pe tăblii atunci când se sparge noaptea și cântă cocoșii.
-Ce preferi? Atena sau Barcelona?
Răspunsul izbucnește din George ca un sughiț: Barcelona.
-De ce?
Sunt surprinsă pentru că Exarchia este un cartier mai viu decât o cultură de bacterii privită sub lupă, cu vegetație crescând peste ruine acoperite de graffiti și cârciumi trântite peste vegetație, într-un whopper zemos. De ce alegi fără să clipești Barcelona?
-Pentru Ada Colau.

Haț. Cine e Ada Colau?
Primăreasa Barcelonei. George o adoră pentru că e în stradă, se bate cu poliția care vine să scoată datornicul la bănci din casă, ca terrierii vulpile din vizuină. Ada Colau, o femeie cu zâmbet deschis ca o ușă de cofetărie, cu ochi vii și sprâncene azvârlite spre frunte, în acolade svelte, se bate cu poliția pentru cetățean. Pichetează, protestează, se duce în instanță. “Noi nu avem aici, în Atena, pe cineva ca ea.” zice jumătatea grecească a lui George.

Noi am avea. Un matematician tânăr, autist, incapabil să păstreze relațiile, cu un simț desculț al umorului. Un om pentru care am încercat să lucrez la începutul campaniei sale electorale până să fie definită echipa lui finală de campanie care avea un alt program pentru el.
Am scris atunci niște materiale pentru Nicușor. Ce nume, săracul, un diminutiv care te poate îngropa atunci când vrei să devii liderul unui popor care apreciază ceafa de porc și obrazul gros. Le-am recitit acum și mi-am spus că poate Nicușor ar putea candida cu succes în Atena sau Barcelona, în locuri unde oamenii pun mai mult preț pe fapte, nu bârfe sordide și măsurători de mădulare. Uite ce am scris atunci:

Sunt Nicușor Dan și sunt matematician.

Am fost educat să cred în logică, rațiune și că 2+2 fac 4.
Acum 10 ani am înființat Salvați Bucureștiul. În lupta mea de a salva moștenirea arhitectonică a orașului am constatat că matematica este o materie umanistă. Că 2 case salvate aici plus alte două colea nu sunt doar 4 clădiri ci sute de suflete, istorii, destine.
Sună patetic ca și ideea că “Bucureștiul poate să renască”.
Patetic, ca mine, de unul singur pornit să schimb lumea.
Ce șanse am, eu singur împotriva lor? vă veți întreba dar întrebarea este greșită din punct de vedere matematic. Întrebarea este:
Ce șanse au ei împotriva voastră?
Căci ei nu se luptă cu mine, un nimeni, un matematician autist și nepricopsit.
Ei se luptă cu voi.
Voi cei care stați o oră în trafic, care vă bateți pe locuri de parcare și dârdâiți iernile în case. Voi cei peste care, la primul cutremur vor cădea blocuri, umiliți la ghișeuri și furați. Voi cei care nu mai aveți unde să vă scoateți copiii în parc și nu aveți loc de mașini pe trotuare.
Voi ăștia care până acum ați înghițit toate astea.
Deșteptarea.
E timpul să vă indignați.
Eu nu sunt singur împotriva lor. Vă am pe voi toți cu mine. E timpul să le luăm puterea.

Bucureștiul este un oraș cu un destin nefericit, trecut prin demența demolatoare a lui Ceaușescu, rupt de indiferența criminală a administrațiilor ticăloase care au urmat.
Mă uit la el ca la victima unei torturi îndelungi, de 70 de ani, cu coastele rupte, cu capul spart, cu genunchii sfărâmați, cu pielea mâncată. Un oraș mai mult mort decât viu.
Cand ai de-a face cu un astfel de caz, nu mai e loc de jumătăți de măsură.
Nu ajunge să coși bube, să pui prișnițe, să dai cu spirt și cu fard pe deasupra, să nu se vadă.
Bucureștiul are organele vitale nefuncționale, sistemul circulator blocat.
Ai zice că orașul are nevoie de un medic. Dar a avut unul și uite unde am ajuns.
Bucureștiul are nevoie de o nouă inimă, de un nou ficat, de noi rinichi și plămâni și de noi artere și sânge. Suntem pregătiți, eu și colegii mei de la Uniunea Salvați Bucureștiul, să le donăm.
Dar pentru asta, trebuie ca vechile organe să fie înlocuite.
Integral.
Până la capăt.
Nicușor Dan
Fără jumătăți de măsură.

Duminică, 5 iunie, avem șansa să alegem o Ada Colau. Un om imperfect, lipsit de carismă, a cărui echipă de campanie a făcut un cântec infect de care râde tot feisbucul. Dă-l dracu de cântec. Nicușor Dan, cu numele lui mărunt, cu pălăriile lui ridicole, cu finanțatorii lui cu conturi în Panama și vorbe stâlcite în gură, este singurul candidat viabil pentru că este singurul candidat curat. Încă. Da, încă.
Hai să învățăm să ne lăsăm la ușa presupunerile, prorocirile, o să vezi și tu că ăsta o să fure de-o să rupă, că toți sunt la fel. Hai să îi acordăm prezumția de nevinovăție și să facem acest experiment inedit de a renunța la tutela unei găști de hoți, pe care o votăm pe principiu că ăștia nu o să mai fure pentru că și-au făcut plinul.
PSD, PNL sunt infinite în lăcomia lor și ciordeala lipsită de discreție e în ADN-ul lor.
Bucureștiul are în Nicușor o șansă epocală de a da un gol de la 11 metri în plasa vechilor partide politice. Niciun alt mare oraș din țară nu are acest noroc.
Ada Colau e Messiul politicii barceloneze. Nicușor e Hagi. Bag-o-n ațe Nicușor.