Carantină socială

Aseară am ajuns acasă după 2 luni și 1 săptămână de absență. Am mers la ai mei. Sunt surzi și vorbesc tare, maică-mea zapează într-una între canalele de știri, se oprește să înjure hotărât româniatv și apoi dă mai departe, pe realitatea, sare la fashiontv, trece prin protv și digi ca apoi să fie împinsă de o curiozitate masochistă la “nemernicii” de la antena3 unde tocmai are o luare de cuvânt un celebru regizor român care spune că ființele din piața Victoriei sunt masă amorfă, manipulați, suboameni. Celebrul regizor român nu are nume. Pe burtieră scrie că e celebru, că e regizor și că e român dar nu și numele. Apare la un moment dat. Îl cheamă Constantin Vaeni. E cărunt, supărat, fonfăne cuvintele, le umple de salivă înainte să le trântească în tubul catodic. Piața Victoriei l-a scârbit, s-a târât cu greu, murdărindu-se pe haine, prin mlaștina umană duhnind a degradare, prostie și trădare. Probabil când a ajuns acasă, faimosul regizor a făcut un duș lung, să scape de miasme și să detensioneze muscultura și acolo, sub apa fierbinte, a decis că trebuie să povestească telespectatorilor  antenei 3 oroarea din piața Victoriei.
Dar cine e ăsta dragă, întreabă maică-mea știind că, în aroganța mea, pretind că îi cunosc pe toți regizorii celebri ai României.
Habar n-am mamă, răspund umilă, poate a făcut un film extraordinar în ăstea 2 luni cât am lipsit, poate tocmai s-a întors acum de la Bafta cu un premiu sau poate Berlin sau..
Constantin Vaeni a făcut 5 filme, toate până în 1989. Pe wikipedia găsesc despre el:

“Prima sa legătură cu filmul a avut loc în Dincolo de brazi (1958), regizat de Mircea Drăgan și Mihai Iacob, despre un grup de ostași români ce au împiedicat în toamna anului 1944, împreună cu locuitorii unui sat de munte, retragerea unei unități germane. Adolescentul Constantin Vaeni a apărut ca actor în acel film.[1]:p. 186 Ulterior, el a absolvit în anul 1969 cursurile de regie de film de la IATC.

Constantin Vaeni a debutat ca regizor secund al filmului Printre colinele verzi (aprilie 1971), regizat de prozatorul Nicolae Breban.[1]:p. 234 A lucrat apoi câțiva ani ca regizor de filme documentare, realizând scurtmetrajele Apoi s-a născut orașul (1972), ce prezenta ultimele clipe ale vechii Orșove, ce a fost mutată din calea apelor Dunării,[1]:p. 272 Suflet din sufletul neamului său (despre personalitatea lui Nicolae Bălcescu), Play-Cupa Davis (despre finala de Cupă Davis în care au jucat Ilie Năstase și Ion Țiriac), Începuturi (despre repartizarea unor proaspăt absolvenți de facultate pe plaiuri tulcene, bihorene, brăilene și vrâncene, pe fundalul muzical al unei balade cântate de Tudor Gheorghe) și Lungul drum al pâinii către casă, un film de montaj despre asanarea Insulei Mari a Brăilei și transformarea bălții în teren arabil).[1]:p. 273

El a trecut apoi în februarie 1975 la lungmetrajul de ficțiune, realizând filmul Zidul, ce prezenta „un adevărat ritual al claustrării, cu consecințe – psihice, moral-volitive, fizice” al unui tânăr (Gabriel Oseciuc) care a tipărit singur, izolat timp de câteva luni într-o încăpere zidită, ziarul clandestin România liberă.[1]:p. 257 Au urmat filmele Buzduganul cu trei peceți (1977), o versiune politizată a evenimentelor ce au condus în 1600 la unirea celor trei țări române, cu Victor Rebengiuc în rolul lui Mihai Viteazul,[1]:p. 257 Vacanța tragică (1979), inspirat din romanul Nada Florilor de Mihail Sadoveanu, despre un conflict cu final tragic între luptătorii socialiști și forțele de poliție în timpul revoltei țărănești din 1888,[1]:p. 257 și Ancheta (1980), un film de actualitate.[1]:p. 258

Filmul Imposibila iubire (1984) a adaptat romanul Intrusul al lui Marin Preda, păstrând spiritul operei literare.[1]:p. 319 În filmografia regizorului au urmat Acasă (1985),[1]:p. 309 despre un tânăr muncitor constructor (Șerban Ionescu) care este frământat de dorința întoarcerii în satul natal,[1]:p. 363 și Drumeț în calea lupilor (1988),[1]:p. 310 ce prezintă ultimele ore din viața istoricului patriot Nicolae Iorga (interpretat de Valentin Teodosiu).[1]:p. 396

A mai realizat periodic și alte filme documentare: Teatrul cel Mare (1979), ce i-a omagiat pe marii actori ai teatrului românesc,[1]:p. 296 Campionii (1981), un film de montaj despre marii sportivi români din ultimele trei decenii,[1]:p. 342 și După 20 de ani, Orșova (1989).[1]:p. 372 A apărut, de asemenea, ca actor în filmul Ultimele zile ale verii (1976) al lui Savel Stiopul.[1]:p. 286

După Revoluția din decembrie 1989, Constantin Vaeni a fost director al Studioului de Creație „Gamma” (1990-1993) și membru al Consiliului Național al Audiovizualului (1993).”

Constantin Vaeni are dinți. Mascată de mustață simt o viplă, probabil că poate să mănânce fripturică, nu ca amărâții ăia care urlă la Cotroceni “ieși afară javră ordinară”, care trebuie să întindă pâinea în iahnie, că nu mai au cum să mestece nimic tare. Constantin Vaeni e genul de bătrânel care atârnă prin studiouri cu Puric și alți crocodili, are o pensie de 3000 de lei ca popa și sigur s-a lipit în faimoasa lui carieră cinematografică de un apartament de unde nimeni nu l-a scos, că e artist, nu pecerist, uite, a fost și la revoluție la televiziune, îmbrăcat într-o jachetă militară.
http://milisoft.ro/MainPage.php?iditem=d7c7311b3fed0e7e506966e23b681e014a62dda8

Constantin Vaeni este oportunistul care nu dispare, o tumoare care spune că poporul ăsta a fost atât de tare radiat de cumetrie, vicleșug, hoție și necinste încât cancerele vor continua să apară zeci și zeci de ani după ce, în teorie, nu-i așa, sistemul a pierit. Alături de învinsul președinte Constantinescu sau de Arșinel și Stela, oamenii ăștia sunt simbolul putrefacției țesutului osos al coloanei acestei țări.
Geaba cerem schimbarea guvernului, a Parlamentului, a constituției, a CNA-ului. Suntem ca în Allien, extraterestrul a invadat gazda, e prea târziu să speri că dacă mor ăi bătrâni, o să scăpăm. Tinerii poartă germenii bolii părinților lor.
Și atunci, ce dracu facem?

Carantină.
Noi versus ei. Noi cu obiceiurile, prietenii, brandurile, multinaționalele, filmele, cărțile, restaurantele, excursiile noastre.
Ei de partea ailaltă. Și când prindem unul infiltrat la noi, nu avem milă. Trimis înapoi, la nava mamă, să se usuce în deșertul moral pe care l-au creat.

 

1 comment
  1. Tibi said:

    Problema este ca noi astia din tabara euro nu stim cit de infectati sintem.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: