A murit cineva de la zăbrele?

Am luat bilete la clasa I. În compartiment sunt 4 bărbați. Unul are tatuaje, unul are un costum de ginerică pe umeraș, unul are o carte, unul are un laptop greu pe genunchi și are căști în urechi. Nu își dă seama că vorbește tare atunci când răspunde la telefon.
Vocea i se schimbă după alo, sunt în tren, merg acasă. Devine umil.
-Nu, nu curge de la mine, normal că fac baie, dar nu curge de la duș. Da, am dat cu mătura, cum să nu fac curat? Dar chiar nu se poate să mă lăsați până la sfârșitul verii? Îmi place mult aici, nu..Bine, sărumâna. Îmi caut începând din 2 mai, când mă întorc.
Tatuatul încearcă să îmi prindă privirea. Are un leu pe antebrațul stâng. Are și un lanț de aur. Nu tatuat, adevărat, atârnându-i de grumaz. Umilul țâșnește pe culoar, spune decis: –doamna Marcu, nu vreau să mă mut, e perfectă casa pentru mine.
Tace , ascultă, apoi: dar am făcut curat, am măturat înainte, dar e perfectă casa, vă rog frumos lăsați-mă să stau aici să..
Vocea i se zbate ca o vrabie prinsă în pumn, abia se ține să nu plângă. E un băiat grăsuț, cu șolduri de femeie, cu un miros greu de adolescent care transpiră în tricouri din bumbac niciodată uscate, care prind un iz de igrasie. Are ochii în lacrimi când se așează înfrânt pe scaun. Are căștile iar în urechi și încearcă să se agațe de un ceva de pe ecranul laptopului. Tresare când Iulian îl atinge pe genunchi și îl întreabă dacă își cunoaște drepturile de chiriaș. Nu, nu și le știe. Tatuatul se animă.
-Există contract?
A expirat de 2 ani. El stă într-o mansardă pe care doamna Marcu a ridicat-o în spălătoria blocului.
-Și intră peste tine în casă, te verifică dacă faci curat?
Omul cu cartea explică: când încasează plata chiriei, proprietăreasa renunță la dreptul de folosire al bunului folosit pe perioada respectivă.
-A reparat dușul, dacă zice că îi curge de la duș?
-Nu.
-Păi e obligația ei.
Gâtul i-a dispărut, arată ca un om de zăpadă, un om de zăpadă neagră din Copșa Mică.
Și contractul a expirat.
-Nu te muta nicăieri, zice ginerică, nu are ce să îți facă pentru că sigur e ilegală mansarda. E clar că nu declară nimic la fisc.
-Nu vreau scandal, spune băiatul cu șolduri de femeie. Îmi face bine o schimbare.
-Uneori, să știi, trebuie să fii leu. Eu am schimbat yala de la ușă în secunda în care m-am mutat în chirie, îi spune bărbatul cu leul tatuat pe antebrațul stâng.

Omul de zăpadă neagră iese pe hol și-l auzim vorbind cu agentul imobiliar. Bărbații respiră fierbinte, dezamăgiți. Încă un sclav liber de 1 mai.

O amică îmi scrie speriată că nu a înțeles gluma pe care am făcut-o despre ea și locul ei de muncă. Nu e o glumă, e doar un enunț, nu am zis nimic rău nici de ea, nici de instituția de stat la care muncește. Am pus împreună, într-o frază, numele ei și pe cel al instituției. E îngrijorată.
Frica e palpabilă ca un chist pe țâță.
De ce îi este frică Ioanei?, o întreb pe Bianca.
Bianca spune: ca să nu-și piardă jobul.
Păi cum să își piardă jobul dacă ea este specialist, singurul specialist pe bucata ei, nu e alt specialist ca ea în toată instituția al cărei nume nu îl putem pronunța.
-Tu nu știi ce presiuni sunt atunci când lucrezi într-o instituție de stat.
-Stai puțin, își face treaba bine?
-Clar.E singurul specialist care…
-Păi și atunci cum să o dea afară?

Tu nu știi cum e la stat. Normal că îi e frică să nu piardă slujba. Lumea vede că e prietenă cu tine, tu ești anti-PSD, atunci și ea poate fi considerată anti-PSD, o dau afară și pun verișorul cumnatei senatorului PSD în locul Ioanei și nu îi plătești tu Ioanei ratele.
Nu pot urmări traseul alambicat al paranoiei. Mă opresc în fața primului boschet, ca un cal îndărătnic.
-Dar ea e bună pe ceea ce face, nu?
-Cea mai bună, singurul specialist care…
-Deci își poate găsi mâine serviciu dacă e înlocuită de verișorul cumnatei senatorului PSD, nu?
-Nu știi. Fă-i tu o listă de opțiuni și vezi ce zice.

Frica. Am cunoscut-o și eu când eram în primele 3 luni de ProTV. M-au pus pe mine să fac știrile despre donatorii care băgau bani la Dăruiești și câștigi, un fel de proto-Dansezi pentru tine, cazuri sociale prin care tot felul de mafioți-cocalari-ciordaci spălau bani. De la nașu mare un computer pentru fetița fără mânuțe din Argeș.
Eu am uitat să pun în știre că banii au venit de la Gigi Nețoiu, da, acel Gigi Nețoiu. Fiind doar un Gigi, cu apucături de Gigi, ăsta a sunat la doar un Mișu care a zis: gata, afară, ai uitat să zici de Nețoiu, crezi că știrile ăstea sunt despre fetița fără mânuțe sau despre PR-ul lui Nețoiu?
Mi s-a strâns stomacu de frică atunci. De unde chirie, bani de țigări, bani de bere, ce mă fac? M-a salvat Sorin, a zis că mă ia la producție, nu a mai fost cazul, furtuna a trecut.
Am plecat cât am putut de repede din cocina aia unde oamenii erau dați afară că nu au pupat în cur târfe și tâlhari.
De atunci nu mi-a mai fost frică.
Pentru că am înțeles care sunt drepturile mele, că nu mă poate juca orice barbugiu pe degete. Pentru că știu ce știu și știu cine sunt.
Nimeni nu e de neînlocuit, spunea Sergiu la Protv.
Exact. Nici angajatorul nu-i de neînlocuit.

Băiatul cu șolduri de femeie, corporatiști cu păr alb și frici ascunse în cearcăne adânci, specialiști din instituții de stat panicați de statusuri de facebook, toți sunt sclavi.
Incapabili să își înțeleagă valoarea, înfricoșați să gândească, îndemnați să creadă că demnitatea este un concept pentru demagogi și nebuni. Copiii obedienței și comodității. În definitiv, se știe că animalele crescute în captivitate trăiesc mai mult decât ălea din sălbăticie. A murit cineva de la zăbrele, n-a murit!