Dumnezeu e unul. Și este banul.

Fetele au buzele atât de umflate încât bărbiile par să nu existe. Sunt cățărate pe platforme de 10 centimetri, ștrasuri peste tot, ca și cum s-au tăvălit în sticla pisată a geamului unui automobil. Sunt fosile vii, acești pești coelacanthi, rămase din Cretacicul în care prostituatele românce dominau apele Libanului.
Au fost înlocuite de rusoaice.
E plin de rusoaice dar lui Marwan îi e dor de românce.
E fost ofițer în armata libaneză, retras. După seria de 926 de întrebări decide să mă bage în borcanul: jurnalist.
Nu, sunt coafeză și nu am subiecte de discuție în după-amiezele lungi la salon.
Râde.
Vezi, româncele au umor.
Vorbim despre Hezbollah. Îi spun că am fost la Baalbek și că am văzut localnicii care vindeau tricourile galben-verzi, cu scris indescifrabil arăbesc și conturul unei mitraliere ridicate de o mână erectă, unor turiști care credeau că Hezbollah e o echipă de fotbal braziliană. Se leagă, nu? Avem galben-verde, avem Brazilia cu cea mai mare comunitate libaneză din lume, mai mulți decât în Liban, ce poate să fie rău dacă apar îmbrăcat în tricoul ăsta drăguț, cu grafică nouăzecistă, la frontiera Israelului?

Ce zici Marwan, evreii o să râdă la o glumă ca asta?
Marwan zice că Israel nu are simțul umorului dar are arme. Și după Israel, în topul celor mai dotate armate din regiune nu vine Iordania sau Palestina sau Liban. Pe locul doi este Hezbollah, partidul lui Dumnezeu. În afară de aviație, au de toate. Tancuri, rachete, tot.

Și de unde le au?
Israel.
Pentru că Hezbollah și Israel sunt unul și același lucru.
Mă înec, Marwan urmărește efectul șutului pe care l-a dat în mingiuca siliconată a creierului meu. L-a proiectat de peretele cutiei craniene și acum curge încet la vale:

Cum a-di-căăăăă?

Gândește-te. Israel s-a retras și le-a lăsat lor sudul Libanului în 2000. Hezbollah practic ține granița Israelului. Totul este o fațadă, tot circul ăsta cu bătălia dintre bine și rău. Sunt toți împreună, prieteni. Saudiți, sirieni, iranieni, israelieni, palestinieni și egipteni. Și să nu uităm de americani.

Nici de ruși. Să nu uităm falanga prostituatelor rusoaice.

Mawar se uită cu luare aminte la mine, încercând să prindă ca un pescar, cu mâna, subtilitățile care se ascund sub apele aparent liniștite ale afirmației.
Aaaaaa, am înțeles. Nu, rușii nu o să ajungă aici. Nu e bază NATO dar e bază CIA. Cea mai puternică din regiune. Sunt 83 de spioni pe centimetrul pătrat. Rușii nu au nicio șansă.

Zaituna Bay strălucește în noaptea caldă. E plin de yachturi, sunt cel puțin 90, umplu golful pe 6 rânduri, ca dinții gura unui rechin.
Mă gândesc: or exista yachturi capcană?
Care să facă bum spulberând paharele de proseco din mâinile turiștilor americani de la CIA care aliniază terasele?

Or fi yachturi capcană? Ai arunca în aer o barcă de 170.000 de parai?
Nu.
Și nu pentru că s-ar uita la bani.

Ci pentru că Beirutul este poiana lui Iehova în care veverița, elefantul, lupul, leul și oaia dansează hora prieteniei imobiliare. Sunt atât de mulți bani aici, în această Elveție-Monaco-Macau al Orientului Apropiat, încât lași bomba la ușă și intri numai cu proiecții financiare despre profiturile uriașe pe care le-ai putea avea dacă oferi safe havens la Mediterană soldaților osteniți de luptă. Chiar și una în care te bați cu săbii de lemn.

Două blonde siliconate fumează lângă noi. Sunt rusoaice.
Vremurile se schimbă.
Banii au însă aceeași culoare.
Hezbollah, Israel, Iran, Palestina, verde-galben-alb-albastru-roșu-negru.
Cui îi pasă?