Bărbatul are mustață optzecistă, vârfurile atârnă subțiate pe lângă colțurile gurii și el le aranjează printr-un șpagat elegant între arătător și degetul mare, le curăță de spuma de bere și se aruncă în conversație.
-De unde sunteți?
Are un accent grozav, de sudist, o bonomie învățată să se legene pe balansoar în umbra cerdacului privind, cu pușca pe genunchi, sclavii culegând bumbacul.
-România!!!! Uau!!!
Își ia berea și mustața și o mută la masa noastră. El e mexican de lângă Monterrey, așa spune, vorbește spaniolă cu un accent hilar, de Brad Pitt exersând italiana în Inglorious Bastards.
A mai cunoscut un român înainte de noi, un bărbat mare, solid, ieșea în chiloți să fumeze pe balcon în Djibouti, peste drum de moschee și el, mexicanul, îi spunea:
-Gabriel, treci în casă că suntem într-o țară musulmană, nu poți să îți scoți cele 200 de kile de carne goală pe balcon într-o țară musulmană că pun ăștia mitralierele pe noi.
Colonel era Gabriel, acum este în rezervă. Colonel Gabriel Condor.
Coun-dooor. Așa zice.
Dar ce făceați voi în Djibouti și ce faci tu în Tokio, bând bere la 11 dimineața la o zi distanță după ce Kim Jong a ieșit și el gol în balcon, să fumeze, și chiștocul l-a trimis cu un bobârnac peste Hokkaido?
Aaaaa, eu lucrez în construcții, restaurante. Ați auzit de McDonalds, nu?
McDonalds în Djibouti, coleg de cameră cu colonelul Condor din România?
Mă rog. Construim restaurante pentru baze militare americane.
Aham.
Deci avem un mexican care spune: ” nu știu cuvântul în spaniolă, în engleză e genuine”, un constructor care e, de fapt, contractor militar lucrând pentru navy, un călător cu mustață falsă care l-a ajutat pe Ronald McDonald să ajungă în Guam, Afganistan, Djibouti, Okinawa și acum, când lucrurile o iau razna aici, în Japonia.
-Apropo, știți ce am auzit?
-Nu.
-Că japonezii fac afaceri cu nord coreenii. Can you imagine this?
-Adică?
-Au businessuri comune, bineînțeles ascunse, cu Kim Jong.
-Și dacă, de fapt, japonezii sunt doar niște intermediari pentru americani și, de fapt, voi, americanii, sunteți cei care faceți afaceri cu Coreea de Nord, încercând astfel să le luați fața chinezilor și rușilor?
Degetele mângâie mustața, mexicanul se uită mai atent la noii lui prieteni din România, țara unde s-a inventat paranoia.
-Nu m-am gândit la asta dar este o idee foarte interesantă.

Afară se aud tobe. E festivalul samba din Asakusa. La câteva mii de kilometri distanță se coace răsturnarea unui regim. Reconstrucția este cel mai important lucru, Rusia, China și SUA/Japonia sunt cu ochii pe butelie pe țara ale cărei resurse sunt estimate la cel puțin 6 trilioane de dolari. http://nypost.com/2017/07/03/north-korea-is-sitting-on-6-trillion-in-mineral-resources/
Am rezolvat cu petrolul irakian, dar ne trebuie fier, aur, molibden, cupru și ce loc mai bun decât insulița lui Kim Kong, în mijlocul oceanului asiatic, poți să găsești ca să ridici pentru navy un McDonald frumos?
Gustavo nu crede că există ceva mai “genuine” decât Coreea de Nord.
Așa îl cheamă pe omul cu bere în mustață și informații despre secretele biznisuri dintre Abe și Kim Jong.
Ne roagă să-l lăsăm să ne facă o poză, acum că suntem prieteni. Nu credea că mai poate la vârsta asta să își mai facă prieteni, dar uite. Îi lăsăm carte de vizită, îi spunem că îl așteptăm oricând în România, avem și noi o bază la Deveselu și una la Kogălniceanu, avem și Frontline la București, nu ar fi frumos să prezentăm un contractor american în mărime naturală, cu mustață naturală?

Ne strângem mâinile și ne luăm rămas bun în răpăit de tobe iar Gustavo spune că sigur ne vom întâlni, curând. Căci al treilea război mondial vine. Trump se pregătește pentru el.
Ne face cu ochiul și își mai comandă o bere.
Cheers!!!