Întunericul minții

Un studiu al unei clinici particulare susține că aproape un milion de români sunt diagosticați anual cu depresie. Și, deși în 2014-2015, emisiunile tv din România legau apariția acestui val de depresie de șomaj, criză și probleme financiare și identificau vârsta de 40 de ani ca fiind cea mai lovită de boală, statisticile mondiale arată că, nici vorbă, depresia mușcă din orice și oricine, adolescent sau unchieș, femeie, bărbat, bogat, sărac.
Primul episod de depresie l-am avut în 1998. M-a pocnit la 24 de ani, am ieșit din el pe la 27. Nu l-am tratat. Nici nu am știut că sunt depresivă. Am aflat 13 ani mai târziu că am fost și eu acolo unde jumate, dacă nu mai mult, din colegii de presă se plimbă desculți, cu halenă de alcool.
Căci da, un procent uriaș dintre noi, neștiind ce avem, ne scufundăm în butoaie de șpriț și în muncă și, cei mai agili dintre noi făceam șpagaturi între paturi ale unora și altora. Pentru că depresia vine la pachet cu ceea ce pare promiscuitate, dar este, mai degrabă, uitare de sine. O nepăsare stranie: dacă tu nu știi ce să faci cu tine, poate alții o să găsească pentru tine întrebuințări.
Și atunci muncești ca boul, bei ca un porc, faci sex ca o cățea în călduri.
Dar toate astea se întâmplă în timp ce tu ești un mamut intrat în hibernare, mai mult mort decât viu.
4 animale în unul singur.
Asta este depresia la 20 de ani. Am aflat la 35 când am ajuns și eu, în sfârșit, la psiholog.
Am făcut terapie cu un domn în vârstă, evreu, care locuia în Elveția și venea de 2 ori pe an să-și vadă pacienții pe care, altfel, îi trata pe skype.
Mi-a spus că suntem mulți, enorm de mulți deprimați ca mine. Mi-a spus că familiile noastre sunt principalele cauze ale depresiei. Mi-a spus că sărăcia, inadecvarea, incapacitatea de adaptare vin tot din acești primi ani formativi și mi-a demonstrat că îmi puneam, și atunci și acum, singură piedică, urmând modelele insuflate în faimoșii 7 ani de acasă.
M-am uitat mult în jurul meu și am găsit doar câteva excepții de la regula simplă: cu toții suntem praf cu nervii.
Acum, când scriu acest text, din apartamentul de sub mine se aud urletele vecinei. Înjură cumnatul, sora, securiștii, vecinii, pisicile, soarta ei cruntă, durerea de spate. Urăște lumea și urlă, uneori la 2 dimineața, cu o ură care străbate ca un picamer pereții.
E nebună, zice maică-mea, la rândul ei o ființă consumată de depresie pe care o poartă, fără să știe, de la 25 de ani. Acum are 71.

-Nu mă duc domle la medic, ce sunt nebună?
Majoritatea femeilor din România, indiferent de educație și banii pe care îi fac, consideră într-o măsură mai mică sau mai mare că depresia presupune că ești un pic cucu, deci mai bine nu te duci la medic ci iei niște calmante, faci un ceai de sunătoare și o plimbare în natură și trece.
Când îi spui uneia să încerce terapia, sare la tine: de ce să merg eu și să nu meargă el, el mă înebunește cu tâmpeniile lui, el e nebun și a înebunit și copiii.

Sunt oare femeile mai afectate decât bărbații?
Nu știu.
Cunosc cel puțin 10 bărbați care au ajuns la psiholog sau psihiatru, unii au mers câțiva ani de zile, transformând terapia într-o altă dependență care să-i scape de realitatea insuportabilă.
Aceștia nu sunt vindecați, ci doar sprijiniți într-o proptea ca să nu se dărâme.
Unii au făcut copii între timp și se folosesc de paternitate și de noutatea noilor trăiri ca să se tragă de păr din hău. Nu știu cât reușesc.

Despre femei însă vreau să vorbesc.
Femeile din jurul meu, cărora, desigur, nu o să le dau numele, femei cu bani, femei cu timp și bani, femei fără timp și fără bani.
Mirela, 38 de ani, top management într-o mare companie.
Are un copil, casă, soț, mamă care îi crește copilul, bani să îi cumpere copilului tot ce își dorește. Muncește în jur de 13 ore pe zi, ajunge ruptă, verifică temele, boscorodește soțul, adoarme invariabil la televizor, cu un sforăit ușor. În weekend merge la manipedi și la coafor. Face dragoste o dată pe lună și uneori în concediu, dacă adoarme copilul. Nu a fost acasă la ultimele 4 zile de naștere ale copilului, a avut treabă la serviciu. Nu îi place ceea ce face dar este plătită bine și îi este recunoscătoare șefului cel mare care a promovat-o. Își demonstreazã atașamentul față de corporație mergând la toate sindrofiile, dezbaterile și conferințele la care e invitată compania, totul ca să nu piardă salariul și, implicit, ca ăluia mic să nu-i lipsească nimic. Dar ăla mic crește cu taică-su.
Crede că toți bărbații căsătoriți au sigur amantă, doar și taică-su a avut una la o altă scară a blocului. Viața e o masă plină cu farfurii cu supă oribilă, de spital.
E deprimată dar nu merge la medic cum nu merge nici să își rezolve crizele de bilă.

Cătălina, 45 de ani, antreprenor
A lucrat 15 ani la corporație, absorbită de carieră nu a făcut copii și acum nu mai poate să aibă. Chiar dacă are bani să-și permită orice, trăiește frugal într-un apartament care arată ca și cum s-a mutat acum o lună, deși stă în el de 10 ani. Vrea să călătorească dar totuși ar sta și acasă să construiască firma pe care a înființat-o recent. Are o problemă cu alcoolul, de fiecare dată când bea 2 pahare de vin declară că mâine pleacă în Malaezia, Australia, Vietnam, Argentina sau Spania. Nu o face, așa cum nici nu se lasă de fumat. Nu merge la psiholog pentru că are probleme mai grave de rezolvat nu fițe d-ăstea, ca bărbatul ei Tudor. Tudor a fost direct la psihiatru, a primit o pungă de pastile care să-i taie din stările de anxietate. Oricum nici el nu poate să doarmă așa că stau amândoi și se uită la seriale americane date jos de pe torrenți.

Sorina, 42 de ani, traducător

Un copil, un soț cu, deja, două crize de depresie grave, diagnosticate de doi psihologi și un psihiatru. Soțul stă pe pastile, Xanaxuri cu pumnul, acum e un pic mai bine. Sorina duce greul casei, trezit în fiecare dimineață la 6.20, îmbrăcat copilul, pus în mașina soțului, trimis la școală, ea la muncă. Întors la 6 seara. Făcut teme, pregătit cina. Un pahar, două, șapte de vin.
“Cred că am o problemă cu alcoolul”, spune o dată la 6 luni, se lasă 2 săptămâni apoi o ia de la capăt. E strictă în educația copilului și nu are timp să meargă la medic deși vede în ce hal este soțul ei. Crede că lucrurile ăstea demonstrează slăbiciune, că prin disciplină și muncă nimic nu poate să te oprească să ai viața pe care o dorești. În fiecare an merge în Grecia și nu se gândește să emigreze deși realizează că țara asta nu are să îi ofere nici ei și nici copilului nimic bun.

Eva, 44 de ani, publicitară
Divorțată, fără copii, rupe inimile bărbaților căsătoriți, cu copii. Știe că arată superb, face sport, iese în oraș și speră că într-o zi se va recăsători din nou și soțul nu va mai fugi după fustele unei bagaboande. În ciuda aspectului fizic impecabil, de 10 ani de când a divorțat, Eva nu reușește să rămână cu vreun bărbat, toți fugind ca de dracu. Încasează aceste refuzuri cu stoicism dar a devenit amară și otrăvitoare. Cei câțiva prieteni pe care îi are o sfătuiesc să meargă la un psiholog dar ea a preferat să citească teancuri de cărți de spiritualitate care promit că izbăvirea va veni într-un străin brunet, înalt, cu bani, necăsătorit, iubitor de hipism și tenis, care te așteaptă la masa 2 la restaurant. Poftă bună.

Claudia, 33 de ani, artistă
Fata lui tata, tata securist cu tone de bani care a construit o prăvălie cu cifră de afaceri de câteva milioane bune de euro pe an. Fata lui tata vrea să fie artistă, trece prin mai multe agenții, o tonă de prieteni, foarte multe droguri și seri pulbere prin cluburi până se decide să plece să se facă fotografă la New York. Tata plătește dar tata n-o iubește căci tata iubește doar banii. Claudia stă 2 ani ]n America și se întoarce cu ditamai depresia și kilul de pastile. Nu s-a adaptat, acum e aici, cu vechii ei prieteni de care îi era dor. Bea, fumează, nu prea vorbește coerent când o vezi și ochii îi joacă ciudat în cap când se uit[ la tine. A mers la psiholog dar s-a plictisit. Mai bine fumează iarbă.

Dina, 43 de ani, fotografă
Mamă singură, are un copil autist făcut cu un tânăr iranian pe care l-a cunoscut pe net. Tânărul iranian o vizitează din când în când, nu dă bani în casă. Dina e nemulțumită, plânge des, de fapt plânge mereu, plânge de mila copilului și mila ei și mila întregii lumi. Înainte să fie mamă,  a fost singură 5 ani. Înainte să fie singură, a stat 9 ani într-o relație în care făcea dragoste la începutul și la sfârșitul anului. Când s-a despărțit de acest frugal partener, el a luat casa și ea mașina. Dina are bani puși la bancă, în depozite, dar mănâncă mâncare stricată din frigider și, de câteva ori, a fost văzută mâncând felii de pizza aruncate de colegii de studio la gunoi. A făcut terapie preț de 7 ani. Dacăm ar avea bani, dacă tânărul iranian ar da bani, ar mai face terapie și acum.
Carmen, 40 de ani, casnică
Fostă ziaristă, iubitoare de teatru, atentă, inteligentă, spontană, cu umor. Crește cei doi copii într-un cartier trist de București și nu mai are de 11 ani serviciu. Nu are o problemă de bani, soțul câștigă bine, dar are nevoie de colectiv, de interacțiune, de ieșit din casă. Ca să suplinească, aduce prieteni acasă și îi înfundă cu mâncare. Sub “domnia” ei, soțul a ajuns de la 90 la 130 de kile. Și copiii sunt ușor prea dolofani. Nici Carmen nu merge la medic. Și ea are o problemă cu băutura. La al 8-lea pahar îți va spune că nu vrea să meargă acasă, că nu s-a simțit nicicând atât de bine și te întreabă care este cârciuma unde veți continua să beți.

Mai am un braț de exemple.
Depresii în diverse stadii: incipiente, în plină dezvoltare, calcifiate. Depresii care sunt atât de tare parte din personaj încât nici nu ți-l imaginezi pe respectivul fără ea.

În 2011 când m-am mutat la Buenos Aires am învățat un lucru important de la țara cu cel mai mare număr de psihologi pe cap de locuitor: terapia este igienă.
Depresia nu e nebunie. Este un dezechilibru chimic, ca acela pe care îl poate avea o piele pe care nu o speli sau dinții pe care nu îi perii. Trăind în țara cu cel mai mic consum de pastă de dinți, nu e de mirare că privim-chiar dacă suntem educate-psihologul ca pe o fiță pe același nivel cu masajul anticelulitic, deși, dacă stau să mă gândesc bine, masaju are rezultate imediate în timp ce psihologul ăsta mă bate la cap cu tatăl absent și amintirile din copilărie și nu îmi spune când o să mă simt bine cu mine.

1 milion de români sunt diagnosticați anual cu depresie. Nu poți combate cauzele. Nu poți schimba mentalități, tradiții cât ai bate din palme.
Nu poți să scapi ușor de societatea patriarhală, machistă, sexistă, care spune că femeia trebuie să stea la cratiă, să procreeze și să asigure echilibrul familiei.
Dar poți lucra la efecte.
Poți învăța oamenii să-și facă igiena creierului. Să meargă la psiholog.

Să își palpeze tristețile și, dacă simt un nodul tare de melancolie, să se adreseze medicului.

PS. Acum m-am întors de la întâlnirea de 20 de ani de la terminarea facultății. Una din colegele mele a murit acum câțiva ani de cancer mamar. Nu există niciun dubiu în rândul colegilor mei: nu boala ci sistemul a ucis-o. Iar sistemul e depresie și depresia e cancer.

9 comments
  1. batranul said:

    Ce se întâmplă cu oamenii? Sunt blocat. Am citit acest articol și am încercat să găsesc un punct comun pentru toți acești oameni, de unde pornesc problemele. Singurul lucru la care mă pot gândi este că nu suntem “echipați” de către familie (șapte ani de acasă) și școală cu uneltele necesare pentru a gândi/raționa și a putea înțelege ceea ce ni se întâmplă…și atunci, bum! Păreri, vă rog. Mă sperie ca mulți din cei enumerați au copii.

  2. euNuke said:

    Si mai grav e ca cel putin 10 milioane de rumani sunt tratati anual de dereglari ale argintului viu, de cununii legate, blocaje ale tranzitului intestinal, viitor incert si deochi; iar duoamnele care se ocupa cu vindecarea uominilor bolnaviori la suflet si vintre nu mai prididesc cu consultatiile, pur si simplu hoardele de pacienti sufoca bietele cabinete putine la numar si fara contracte cu CNAS, iar statul nu face nimic ca sa le ajute, nici macar o facultate de magie elementara, un colegiu de vraci sau o scoala profesionala de ocultism aplicat, asta in timp ce arunca cu bani in psihologi, psihiatri, filozofi si…desigur, economisti. 🙂 Apropo de banii publici: am auzit ca ginkgo biloba face minuni la depresii [Tanakan, pe retete compensate?], 9 din 10 vrajitoare il recomanda, si cel putin 7 din 10 psihiatri; cica inlocuieste cu succes vinul rosu si marijuana.. 🙂

  3. Acelasi cititoriu said:

    Stimata Domnita Ralu,

    Igiena – asa cum bine ati punctat – nu e punctul nostru forte ca natiune. Ca e vorba de cea a mintii, a subtioarelor sau a comportamentului – din pacate tot una. Si rea.

    Caruselul in care (ne-)am (aruncat) urcat dupa 1990, ne-a invatat (prost) ca azi sta pe primul loc iar miine e undeva pe 27.

    Se traieste prost in Romania, ar trebui sa acceptam asta ca un tipping point spre mai bine. Dar noi, in schimb, ne incontram si mai tare pe pedala excesului.

    Generatia cheii de git si a ra***ului intre doua Telejurnale s-a vazut – dintr-o data – in fata imposibilei sarcini de a corecta patriarhaismul “important e s-aduca banii-n casa”-ului si al “nuntii cu dar – cit a dat Gica, c-a fost si cu fi-su’ “.

    Lista Dvs. e trista si mai trist e ca e mult mult mai lunga.

    Poate ca izbavirea noastra ar fi fost sa-i fi trimis inntr-un sabatical de doi ani prin lume pe toti cei pina-n 30 atunci, imediat, in Ianuarie ’90. Un tur tout compris, Federala, Congo, America, Somalia, Elvetia, Sri Lanka, Japonia, Columbia. Sa-nteleaga lumea, sa-si deschida mintea si ochii.
    Dar n-a fost sa fie. Noi nu ne-am vindut tara si-am ramas sa pupam moaste.

    Ce mai e o depresie mica cind te uiti la ditai halimaiu ? Hai noroc.

  4. euNuke said:

    hai si serios.

    “Depresia nu e nebunie. Este un dezechilibru chimic”

    Nu. Acesta este un slogan publicitar; este dezolant ca un om de presa poate cadea in plasa lui, dar de ce m’as mira, e lumea plina de creduli. Depresia nu e nebunie si nu e nici dezechilibru chimic. Este o inventie care abrutizeaza omul prin confiscarea si intelectualizarea ieftina a tristetilor si amaraciunilor.

    E adevarat ca dezechilibrarea chimica a organismului influenteaza starea de spirit a omului, dar atat; grecii si persanii antichitatii au descoperit chestiunea asta, romaniii au sintetizat’o intr’o maxima notorie. dar atat. Formula depresiei ca dezechilibru chimic NU a fost descoperita; de aceea niciun psihiatru nu va porni procesul de ‘diagnosticare’ de la o analiza a sangelui, ci de la anamneza. De aceea nu vei fi ‘igienizat’ ca urmare a ‘scanarii’ ochiometrice a psihicului si a ‘diagnosticului’ aproximativ, ci drogat; pentru ca in fond psihiatrul nu este altceva decat un duhovnic modern, parte a unei secte/bresle moderne, care urmareste un scop cat se poate de lucrativ si care, daca e de buna credinta, nici macar nu’ti promite ca te vindeca de depresie, ci doar o posibila alinare; igienizarea mentala o faci tot singur, la tine acasa, la fel ca si cea trupeasca [recomand sapunurile de casa de tip Mozart, Cehov, Oscar Peterson etc]; inghititul de pastile nu ajuta, ci din contra, departeaza omul de radacina problemelor care nu e nicidecum chimica in cele mai multe cazuri; psihiatrul/psihologul pun la dispozitia clientilor nu o clinica, ci un reflectorium, ofera un serviciu care nu este medical, ci social/religios, si propune spre achizitie in mod interesat substante care nu sunt medicamentoase, nu vindeca nimic si nu ajuta la nimic daca nu esti deja credincios si, ca atare, expus efectului placebo; din pacate exista prea multe substante prescrise de acesti pseudo-medici care au efecte negative, care dau dependenta, care nu sunt indeajuns cercetate si care sunt abuzate masiv in unele tari. Mare atentie ce bagati in gura! Nu va luati dupa moda si modele! Modelele sunt in marea lor majoritate niste fatuci stupide sau…sa nu fim machisti…baietei natangi care inca mai cred ca tot ce zboara se’nghite. Nu va mai luati dupa toti nataraii si nu mai inghititi toate porcariile! Mai bine va futeti ca niste animale ce sunteti, mai bine beti pana cadeti lati, mai bine va imbuibati ca niste porci, decat sa va distrugeti creierul cu porcariile astea nascocite de o liota de sarlatani.

    • Ceb said:

      OMG! 😂
      Are you for real?
      Creca ti-ai gresit name-ul, frate, sau poate chirurgul?! In loc de urolog, ai ajuns la neurochirurg…Si ala pe langa cortexul frontal, ti-a scos si amigdala 😉

  5. aSDASAASA said:

    ….lipsa de comunicare, egoismul nostru civic, frustrarile neexplicate si netraduse, abuzurile din partea unei societati unde lipsa de educatie este lege, inclusiv abuzurile administrative (chiar si “calitatea” traficului)…..si multe altele,… ba chiar si calitatea f scazuta a hranei de zi cu zi…, nu mai vorbesc de propriul eu interior, temperament, “educatia” inoculata.

  6. bugsy said:

    big like!

  7. CRUELLA DEVILL said:

    Feher,
    Eu n-am incredere in psihopupu,ce crezi tu ca s-a intamplat, cu o colega a carei fiica era mare directoare de banca in Franta?Donsoara era in depresie severa,tipul cu care era,o hahalera si-un iresponsabil,si-am impresia ca era retardat cu agravante,din cate am dedus eu, din spusele colegei.Ei,se hotaraste donsoara s-o evalueze un psihopupu d-asta smecher de smecher si cred io,mai “nebun” decat ea. Ce crezi c-o intreaba asta?Daca parintii o infasau si o legau cu fasa aia, cand era bebelus.Asta a raspuns ca da,pe vremea aia, ghinion,nu erau pampersi in Romanica lu’ Ceasca.A,si cand a auzit psihopupu,a concluzionat el,ca d-aici i se trage.Si tot felu’ de tampenii,a aberat pana a crezut si biata fatuca si i-a luat pe parinti la intrebari!Deci,sa ne intelegem,psihiatru in Franta,nu pe malu’Dambovitei.
    Deci, Godzzila,prietene se lasa cu dileme si cu trileme.Imi place avataru’pe care ti l-ai pus,iar florile din mana fac toti banii.
    O zi minunata,sa fii iubit oriunde te-ai afla!

  8. CRUELLA DEVILL said:

    Vai,ce minunat sunt cu mov,flacara violet aia,ailalta,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: